Dupa moartea primilor romani pe fronturile din Irak si Afganistan, intr-un editorial din Gandul, Cristian Tudor Popescu remarca, in stilul caracteristic, ca avem de a face cu moartea unor capsunari. Dincolo de rationamentul rece si cinic, condamnat imediat de unii, logica domniei sale se dovedeste a fi functionala. Ce altceva, decat ideea unor castiguri suplimentare […]
Archive for June, 2006
Un terorist rupt in cur
La fel ca in bancul acela rusesc cu tovarasul care a primit cadou din partea partidului o Volga, pentru ca ulterior sa se afle ca: de fapt nu el ci sotia e cea in cauza, ca nu era o Volga ci o bicicleta, si ca, de fapt, nu i s-a dat ci i s-a luat, […]
Operatii cu simboluri
Dupa ce am petrecut 12 ani in Cluj sub administratia Funar am ajuns sa privesc cu suspiciune orice manifestare tricolora si, cu atat mai mult una atat de plenara ca ziua drapelului. Desi sunt departe de a nega importanta simbolistica a steagului national, energia cu care il flutura unii zi de zi fac inutil festivismul […]
Xenofobia salveaza economia?
Evaluind retrospectiv privatizarile ultimilor ani, nu se poate sa nu te izbeasca lipsa de eficienta a celor care au vindut, de cele mai multe ori pagubos, o buna parte din patrimoniul national. Povestea fabricilor vindute ieftin de stat si ulterior la fier vechi de privati la pret dublu fac parte deja din folclorul national al […]
Drumul spre pretutindeni
Exista in viata semne care nu spun nimic. Sunt indicatii vagi care prevestesc totul. Sau nimic. Care te pot duce aparent oriunde dar, de cele mai multe, ajung spre nicaieri. Sunt indicatii spre pretutindeni. Ati sesizat probabil chiar si in circulatia rutiera semnalizarile de genul “toate directiile” sau, poate chiar mai vag, “iesire”. Ca si in viata, […]
-
Cuvantatoarele
alcool auto barcelona Basescu becali comportament social Costel Bucuioc criza financiara desteapta-te romane echipa nationala Euro 2008 guvern indici sociali ipocrizie Lisabona litoral marketing mass-media music Mutu nastase nationala Paris Politic Politica Poluare radioactivitate reactor Rivne romania rose marche schimbare imn smashing pumpkins strategie Tariceanu taxe trafic TUI turism tutun Ucraina UE Uncategorized venituri Viena
WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 7 or better.
Ultimele stiri- Estudiantes - Internaţional, finala Cupei Sudamericane
- "Academia Caţavencu" prezintă continuarea listei candidaţilor pătaţi
- Guvernul SUA anunţă societăţile private de securitate din Irak că nu vor mai avea imunitate
- Rednic: "Meciul de la Braşov nu e decisiv pentru titlu"
- Jordan se dezbracă din nou - FOTO
Blogroll
Arhiva
-
In plus
Featured Videos
vMhlj3FzV_0
Recent Articles
- Cum sa faci o marca de succes
- Istoria CD Radio în imagini
- O scrisoare online pierduta
- Omul si supra-omul. Deasupra-omul si genomul
- Creditul de nevoi personale. Acum si pentru banci
- Criza financiara, explicata in tara - virala
- Limba de lemn si mintea de cauciuc
- Adevarul adevarat
- Ki si Wi
- Iubeste-ti aproapele ca pe propria masina
Popular Tags
- alcool auto barcelona Basescu becali comportament social Costel Bucuioc criza financiara desteapta-te romane echipa nationala Euro 2008 guvern indici sociali ipocrizie Lisabona litoral marketing mass-media music Mutu nastase nationala Paris Politic Politica Poluare radioactivitate reactor Rivne romania rose marche schimbare imn smashing pumpkins strategie Tariceanu taxe trafic TUI turism tutun Ucraina UE Uncategorized venituri Viena
Recent Feedbacks
- Clark Stark in Fundatia. Soros sau Weber.
- Rogers Rutledge in Primaveri
- Criza ca o petrecere. Sau ca ni?te … in Criza financiara, explicata in tara - virala
- Anonym in Dupa melci
- oana in Dana Deac are cancer
- Jurnal de dac liber » Blog Ar… in Literatura
- Sfanta treime in Despre alesi si lenesi
- Sfanta treime in Jocul cu candidatii
- Jurnal de dac liber » Despre … in Jocul cu candidatii
- doina florescu in Dana Deac are cancer

