Jurnal de dac liber

Liderul unui partid nationalist turc, un ziarist cunoscut si un fost rector se numara printre cele 12 persoane retinute de autoritatile turce in cadrul anchetei asupra unei retele ultranationaliste, despre care presa turca afirma ca intentiona sa il ucida pe scriitorul Orhan Pamuk.
Dogu Perincek, liderul Partidului Muncitoresc, de orientare nationalista, Ilhan Selcuk, ziarist la cotidianul de opozitie Cumhuriyet, si Kemal Alemdaroglu, fost rector al Universitatii din Istanbul, au fost retinuti vineri.

O alta scriitoare de origine turcă, Elif Shafak, autoarea romanului “Bastarda Istambulului”, considerata la randul sau prea libertina, data in judecata si amenintata cu moartea in repetate randuri, a avut curajul să recunoasca in literatura sa genocidul turc asupra armenilor.

Ce impresioneaza cu adevarat in exemplul celor doi scriitori care isi risca, la propriu, viata pentru cuvintele lor, este curajul de a lupta, inclusiv pentru cauzele altora, in acest caz armenii.

Daca punem in balanta exemplele lor si ale noastre, a celor care ne-am abandondat propriul adevar si demnitate, avem adevarata valoare a gesturilor lor. Sau lipsa de valoare a gesturilor noastre.

După preconizatele restricţii de tot felul, de la circulaţie la răsăritul soarelui, am înţeles că pe perioada summit-ului NATO de la Bucureşti (2-4 aprilie) operatorii de telefonie mobilă vor bloca telefoanele care folosesc cartele pre-pay. Din informaţiile mele, logica măsurii constă în faptul că astfel de cartele sunt folosite în pentru activarea dispozitivelor explozive. O măsură similară s-a împământenit în Israel unde cartele prepay se vând doar pe bază de act de identitate.

Nu mă pricep nici la organizarea dispozitivelor de securitate nici la a celor explozive activate de telefon dar cred că singurul efect logic, dincolo de furia îndreptăţită a utilizatorilor de cartele telefonice, este faptul că astfel se vor limita doar alarmele false cu bombă. Totuşi, astfel de glume proaste se pot efectua în continuare de la telefoanele publice.

În schimb, nu prea cred că un terorist care este gata să-şi dea viaţa pentru scopurile lui - indiferent cât de greşite considerăm că sunt - poate fi oprit de o astfel de măsură. Atâta timp cât ea vizează doar prevenirea unor atacuri anonime nu a unor atacuri propriu-zise care se pot efectua şi de un telefon cu abonament, cu posibilitatea de a fi descoperit autorul - dar ce mai contează pentru un sinucigaş? - restricţia în cauză nu face decât să încarce şi mai multe lista neplăcerilor locale pentru întâlnirea marii puteri mondiale. Fiindcă, la nivel de eficienţă, la fel de bine s-ar fi putut apăra portavioanele americane de avioanele kamikaze folosind o umbrelă.

Închei cu convingerea că autorităţile române vor rata grandiosul moment în care ar putea cere SUA anularea vizelor pentru cetăţenii românii şi cu speranţă că mai puteţi găsi oferte turistice de summit.

Dana Deac, directorul general al TVR, se află într-un concediu de boală prelungit. De parcă nu era destul că se află la conducerea TVR într-un an electoral, Dana Deac se luptă, potrivit unor surse din cadrul instituţiei, cu o formă de cancer.

O întâmplare atît de intimă cum este boala merită cu siguranţă, dincolo de compasiune, o minimă discreţie din partea noastră. Nici nu aş fi adus în discuţie subiectul dacă vulturii nu ar plana deja în jurul televiziunii publice aşteptând nenorocirea, în speranţa că vor putea pune mâna pe controlul TVR pentru a o folosi în campanie electorală.

În ciuda faptului că scurta noastră colaborare a început pripit şi s-a terminat subit, nu pot decât să-i doresc Danei un diagnostic greşit. (foto: Adevărul)

Ca să aflăm cauzele comportamentului deviant al posesorului de autoturism şi de permis de conducere din România ar trebui să-l aşezăm pe canapeaua (chiar există una sau e doar un clişeu cinematografic?) psihanalistului care să-l chestioneze în privinţa “copilăriei” sale. Astfel vom afla abuzurile la care a fost supus în pubertate, ca şofer şi proprietar de autoturism, cum a fost privat de tot ceea ce şi-a dorit.

Cum n-a avut maşină, cum şi-a cumpărat maşină - prin CEC - cum când şi-a cumpărat maşină n-a avut benzină şi cum când a avut şi benzină nu a avut dreptul să circule pentru că fiind duminică, deşi era burlac, avea număr cu soţ şi taman atunci circulau ceilalţi. Ghinion de neşansă. Dar aşa se naşte o traumă. Astfel apar deviaţiile. Doar aşa se explică patologia actualului şofer.

Prin comparaţie cu restul ţărilor, a celor cu o “copilărie” sănătoasă, lipsită de abuzuri, România automobilistică apare plină de paradoxuri.

În mod normal autoturismul - rata bancară, combustibilul şi întreţinerea - reprezintă 10% din veniturile celui care o deţine. La noi autoturismul e aspiraţie supremă. Maşina românului reprezintă 10% din cât şi-ar dori să câştige. Aşa se face că şoselele româneşti mustesc de ultimele apariţii în domeniu.

Cu cât sunt mai puţine şi mai proaste drumurile, cu atât apar mai multe maşini. Mai ales unde nu trebuie. În România, la sat se circulă pe dealuri şi distanţe lungi prea mult cu bicicleta, iar în oraş, pe distanţe scurte, prea mult cu maşina.

Şi exemplele ar putea continua. E suficient să priveşti în jur la semafor. Să citeşti în privirea injectată a şoferilor, să analizezi tensiunea din mâinile crispate pe volan, ca să intuieşti că au ceva pe suflet. Dar şedinţa de autopsihoterapie s-a terminat. Pe data viitoare. Până atunci, conduceţi prudent.