Pretexte goale
De fiecare dată când vizitez un muzeu de artă şi ajung în secţiunea clasicilor mă izbesc pretextele căutate de artişti pentru a justifica nuditatea corpurilor umane expuse în tablourile lor. Canoanele creştine şi pudoarea vremurilor i-au obligat, nu de puţine ori, să caute justificări – multe naive – pentru a explica goliciunea umană. E de înţeles după secole în care toţi pictorii şi-au făcut mâna doar pe trupurile goale ale lui Adam şi Eva (a căror poveste e tocmai ascunderea goliciunii), Isus, Sfântul Sebastian (care, dincolo de povestea lui tragică, le-a oferit pictorilor avantajul de a fi murit dezbrăcat şi mulţi s-au grăbit să profite) şi, mai rar, Goliat, că artiştii căutau şi alte modele pentru arta lor. Dar până în secolele XIX-XX, când nuditatea s-a putut exprima liber şi modele abundau, a fost nevoie de multă imaginaţie nu doar pentru a picta goliciunea, ci şi pentru a o putea expune.
Pretextologia clasicilor şi evoluţia nudităţii în arta medievală aduce aminte de evoluţia pornografiei în secolul XX. Dacă în anii 80 filmele pornografice mai aveau nevoie de o poveste, de scenarii care să susţină acţiunea (mai apărea o secretară, un instalator, o vaduvă într-un castel), spre sfârşitul anilor 90 nimănui nu-i mai păsa de scenariu.
Cam aşa a evoluat şi nuditatea în pictură. Până să se picteze goliciune la liber, Tintoretto închipuia scenarii fanteziste. Într-un tablou al tânărului veneţian – aflat în Muzeul de Artă din Dresda – două tinere sunt eliberate de către doi flăcăi dintr-un turn din Egipt. Explicaţia tabloului este mai mult decât hilară. Cică fetele, pentru a se purta strecura pe geamul turnului, au fost nevoite să renunţe la haine. Asta în vreme ce tinerele nude poartă lanţuri la mâini şi picioare. Come on!
Şi aşa se strecoară în artă arta de a justifica goliciunea. Aşa apar ţărani care – evident, din cauza căldurii – practică goi muncile câmpului, tinere care se îmbăiază, tineri care se odihnesc la umbra unui copac, soldaţii vânjoşi care – probabil pentru mai multă mobilitate sau fiindcă îi stinghereau – au renunţat nu doar la zale ci şi la tot ceea ce le acoperea goliciunea.
La Rubens e evident că fiicele lui Leucippus nu puteau fi răpite altfel decât cvsi-goale. În fond întreaga operă a pictorului flamand este străbătută de goliciuni cărnoase şi contorsionate.
Şi să nu-l uităm pe maestrul Michelangelo, care studia doar mecanica trupurilor umane. Yes, right!
