Middle year resolution

Nu mi-am pus dorinţe majore la început de an (New year resolutions). N-am crezut că e cazul. Mi-am spus, mai mult într-o doară, că voi slăbi, că voi mânca mai sănătos…Vorbe.

Şi a trecut jumătate de an. În care, nu mă plâng, am făcut lucruri bune chiar dacă nepropuse. Cum ar fi cele patru poveşti muzicale despre vieţile compozitorilor (Bach, Mozart, Vivaldi şi Beethoven) scrise pentru Clasic e fantastic, proiect premiat la Gala Societăţii Civile 2011.

Aşa că e cazul să îmi propun ceva la mijlocul anului: să termin semi-maratonul din 9 octombrie de la Bucureşti. Nu să-l câştig. Nu e o competiţie cu ceilalţi. Ci să-l termin, o competiţie cu mine însumi întinsă pe 20 kilometri, parcurşi în 2 ore şi ceva.

Dacă ar fi fost acum 20 de ani semimaratonul ar fi fost o joacă. Nu şi acum. Astăzi, a se citi în iulie 2011, după ani de sedentarism, de mâncat anapoda, băut şi fumat (până în urmă cu opt ani), de la înălţimea celor 173 de centimetri şi 98 de kilograme (!) demersul pare greu, dacă nu imposibil. Mai ales când ai început să te antrenezi cu 2 luni înainte.

Şi, totuşi, ştiu că se poate. Şi mi-o voi demonstra. Ciocu, eşti mai puternic decât durerea :)

joi, august 11, 2011

4 responses to Middle year resolution

  1. simona said:

    neindoielnic!:)ai grija de articulatiile tale,trage de ele domol!:)

  2. Emanuel Ciocu said:

    Am inteles:) Am inceput sa le degrevez de surplusul de greutate.

  3. adina said:

    doar incepatorii cred ca e o lupta cu ceilalti, maratonul sau “semi” e doar o lupta cu noi insine; astfel ca… bafta:)

  4. Emanuel Ciocu said:

    Adina, se pare ca sunt incepator intelept :) Multumesc de incurajari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>