Simţirea şi raţiunea noastră are grave probleme de prioritizare. Iar raporturile noastre bolnave faţă de maşinării spune totul despre oameni.

Românii îşi iubesc maşinile, deşi drumurile te îndeamnă să mergi pe jos. Areroporturile se modernizează pentru stat la sol, nu pentru zbor, pentru că cele modernizate nu sunt pistele, care se termină înainte de a începe, ci sălile de aşteptare. Transportul în comun din România nu se poate realiza decât cu autobuze de ultimă generaţie care merg pe străzi distruse pentru două generaţii de acum încolo. În Budapesta sau Viena îţi poate sări în ochi faptul că autobuzele nu sunt la fel de noi ca ale noastre. Numai că ungurii şi austriecii nu au timp de asta pentru că le văd mai mult din interior decât din exterior, nu ca noi, aşteptându-le în staţii.

Raportul dintre român şi maşină e ştiinţă supremă. E istorie (trădează formarea), economie (defineşte priorităţile financiare), filozofie şi religie (se măsoară în Dumnezeii atribuiţi autovehiculului) şi, mai ales, psihologie socială.

Există trei tipuri de oameni în ţara asta. Cei ca mine, leneşi şi indolenţi, care îşi neglijează maşinile şi găsesc cu greu pedala de acceleraţie de peturile şi ambalajele aruncate prin maşină. Alţii, care îşi spală de două ori pe săptămână maşina, îşi şterg bordul cu silicon şi parbrizul cu soluţie aditivată cu teflon. Şi mai e a treia categorie, a celor care-şi şterg roţile la maşină cu cola ca să le păstreze luciul, au boxele mai bine fixate decât roţile, maieul de pe scaunul maşini mai curat decât cel de pe corp şi, în general, îşi păstrează maşina impecabilă cu “riscul” de a goli scrumiera în intersecţie şi a arunca peturile din mers.

Doar o categorie se simte bine în ţara asta. Să ne bucurăm pentru ea? Mai bine-mi iubesc Fiat-ul nespălat de două luni!

Too old to rock-and-roll, too young to die.

Varsta cantaretului propriilor versuri, 73 de ani, imi aminteste ca anul acesta vor concerta in Bucuresti si cei de la Alphaville, sub vechea deviza “Forever young”. Forever, forever dar pana cand?!