Jurnal de dac liber

Românul e un personaj emotiv dar cu grave tulburări de personalitate. Iubeşte. Dar iubeşte greşit. Îşi iubeşte pământul, ţara, animalele, maşina şi, mai pe la urmă, aproapele. La români iubirea porneşte ca evoluţia. De jos. Şi nu ajunge nicăieri. Ne iubim ţara înaintea oraşului, carul înaintea boilor, câinele înaintea vecinului.

Simţirea şi raţiunea noastră are grave probleme de prioritizare. Iar raporturile noastre bolnave faţă de maşinării spune totul despre oameni.

Românii îşi iubesc maşinile, deşi drumurile te îndeamnă să mergi pe jos. Areroporturile se modernizează pentru stat la sol, nu pentru zbor, pentru că cele modernizate nu sunt pistele, care se termină înainte de a începe, ci sălile de aşteptare. Transportul în comun din România nu se poate realiza decât cu autobuze de ultimă generaţie care merg pe străzi distruse pentru două generaţii de acum încolo. În Budapesta sau Viena îţi poate sări în ochi faptul că autobuzele nu sunt la fel de noi ca ale noastre. Numai că ungurii şi austriecii nu au timp de asta pentru că le văd mai mult din interior decât din exterior, nu ca noi, aşteptându-le în staţii.

Raportul dintre român şi maşină e ştiinţă supremă. E istorie (trădează formarea), economie (defineşte priorităţile financiare), filozofie şi religie (se măsoară în Dumnezeii atribuiţi autovehiculului) şi, mai ales, psihologie socială.

Există trei tipuri de oameni în ţara asta. Cei ca mine, leneşi şi indolenţi, care îşi neglijează maşinile şi găsesc cu greu pedala de acceleraţie de peturile şi ambalajele aruncate prin maşină. Alţii, care îşi spală de două ori pe săptămână maşina, îşi şterg bordul cu silicon şi parbrizul cu soluţie aditivată cu teflon. Şi mai e a treia categorie, a celor care-şi şterg roţile la maşină cu cola ca să le păstreze luciul, au boxele mai bine fixate decât roţile, maieul de pe scaunul maşini mai curat decât cel de pe corp şi, în general, îşi păstrează maşina impecabilă cu “riscul” de a goli scrumiera în intersecţie şi a arunca peturile din mers.

Doar o categorie se simte bine în ţara asta. Să ne bucurăm pentru ea? Mai bine-mi iubesc Fiat-ul nespălat de două luni!

Pentru români demisia e ca moartea pentru creştini: repetabilă prin înviere.

Nici măcar nu are legătură cu acest caz, al liderilor PSD “demişi”. Chiar deloc. E generalizat. E naţional. E patologic. Românii au o mare problemă cu demisia şi, la fel de mult, cu demiterea.

Chestiune de (i)responsabilitate şi de răspundere, pentru români, dar mai ales pentru politicieni, actul de onoare al demisiei sau de autoritate al demiterii par paşi imposibil de parcurs. Chiar şi când totul pare definitiv, irevocabil şi de neclintit, mai apare un mic ceva care îl ţine pe demisionar în loc, care îl înduplecă pe demiţător.

Ce dovadă mai bună avem că politicienii români nu înţeleg la propriu actul demiterii, decât “demiterea” premierului Roman prin intermediul minerilor, a lui Radu Vasile prin decret prezidenţial?

Priviţi cazul de faţă. Deşi termenul de “demisie” sau “demitere” pare definitiv - încă se păstrează ca formă în limbă, nu şi în utilizare - Ioan Rus nu e nici pe departe atât de demis pe cât pare.

Totul nu e decât un soi de striptease, în care politicienii se pot despuia de funcţii prin demisii din diversele fotolii politice, administrative, naţionale, regionale, locale şi aşa mai departe, dar numai până la un punct. Când poporul prostit şi cu banii luaţi aşteaptă gestul final, se aprinde lumina şi ne trezim la viaţă. Comentezi?! Achită consumaţia şi ieşi.

Vestea bună e că, după români, irlandezii au cea mai mare încredere în Uniunea Europeană (62%)

Vestea proastă e că irlandezii au respins Tratatul de la Lisabona (cvasi-constituţia Uniunii)

Vestea bună e că legea din Anglia permite efectuarea avorturilor, indiferent de vârstă, dacă situaţia o cere.

Vestea proastă e că fetiţele de 11 ani din România sunt violate de unchii lor şi au nevoie de avorturi în Anglia.

Vestea bună e că în acest an vom avea o producţie agricolă foarte bună.

Vestea proastă e că preţurile la produsele agricole vor rămâne aceleaşi.

Vestea bună e că autorităţile efectuează controale la pasarelele de pe DN 1.

Vestea proastă e că o fac doar după ce o pasarelă a omorât şi rănit oameni în urma prăbuşiri peste maşinile aflate în trafic.

Vestea bună e Gheorghe Funar a luat doar 3% la alegerile locale din Cluj.

Vestea proastă e că e în continuare senator.

Vestea bună e că majoritatea parlamentarilor nu fac nimic.

Vestea proastă e că cei care fac ceva o fac prost.

P.S.: Senatul a aprobat iniţiativa parlamentară a lui Gheorghe Funar şi Ioan Ghişe prin care presa este obligată să folosească o proporţie egală a ştilor bune cu cele proaste. Cam aşa ar arăta alternarea lor. Reversul legii e că obligă în egală măsură și garantarea unei proporții egale de știri proaste. Așa că și Arhanghelul Gavril ar trebui să dea și o veste proastă alături de Buna Vestire. Ca să fie toată lumea fericită. Până și nefericiții de Funar și Ghișe.

Adrian Năstase împlineşte azi (22 iunie) 58 de ani şi primeşte cel mai frumos cadou din partea sistemului: recunoştinţa şi recunoaşterea. Ce altceva îţi poţi dori mai mult în viaţa decât să vezi că ceea ce ai semănat răsare şi că cei pe care i-ai crescut nu te uită?

Un tribut şi un omagiu, asta reprezintă publicarea- şi compromiterea - probelor din dosarul Năstase (după cel al lui Mitrea) pe siteul Camerei Deputaţilor.  O petrecere supriză on-line, pentru cel care se credea singur şi părăsit de ziua lui şi care este suprins în întunericul cercetării penale de prietenii care nu l-au uitat.

De acum e rândul altora să despacheteze cadoul în toată  splendoarea lui, să le arată judecătorilor erorile procedurale care fac imposibilă dreapta judecată a clientului lor. Ba dacă vor să facă mişto, să ceară şi niscaiva despăgubiri pentru prejudiciile morale produse sărbătoritului Năstase. Cam cum pretinde astăzi un alt fost sărbătorit, Sever Mureşan, vreo 40 de milioane de euro falimentarei bănci Dacia Felix, după ce a primit cadou din partea unei grefiere, care a greşit o propoziţie, o eroare materială dătătoare de libertate.

Aici, în acest cerc restrâns al celor care mânuiesc procedura se regăsesc deopotrivă puterea, gloria şi faima. Din rândul lor, al specialiştilor în proceduri se aleg miniştrii de justiţie, marii procurori, avocaţii de geniu. Priviți cu atenție! Marii avocații nu sunt cei care susțin procese, ci cei care le împiedică. Și pentru asta nu trebuie să dovedească că ei sunt cei mai deștepți, e suficient să arate că alții sunt mai proști. Ei nu strâng probe și nu dovedesc nevinovăția clientului. Se mulțumesc doar să arate cu degetul virgulele lipsă din declarații, erorile de tehnoredactare din minutele proceselor, citațiile prea mototolite trimise clienților lor și, în general, să sublinieze faptul că  “legea e pentru proşti”.

I-am cunoscut pe aceşti oameni, am învăţat de la ei şi am folosit ceea ce am învăţat. Ei fac posibile cadouri ca cele de astăzi, datorită lor se suflă lumânările de pe tortul sărbătoritului şi de la capătul defunctului dosar penal.

Ei au ştiinţa, alţii au recunoştinţa.

Să ne trăieşti, coane Năstase!

Se pare că s-a terminat și al doilea tur de scrutin al cărui câștigător, potrivit exitpoll-urilor, este Sorin Oprescu. Discursul său anti-partid și sistem a fost apreciat de majoritatea treimii bucureștenilor care au votat. Mulți analiști compară actualul discurs nu doar cu cel al lui Traian Băsescu ci de-a dreptul cu destinul acestuia. Nu m-aș hazarda până acolo. Mai ales că la vârsta doctorului Oprescu destinul e mai mult o chestie de trecut decât de viitor.

Voi face totuși câteva observații.

1. Am anticipat bine când am analizat impactul atributului de independent al candidatului Sorin Oprescu. Și am evaluat greșit mobilizarea bucureștenilor pentru al doilea tur de scrutin motiv pentru care nu îi dădeam lui Oprescu mai mult de 40% dintre voturi. Paradoxul este că majoritatea celor nu au votat din diverse motive se declară nemulțumiți de alegerea lui Oprescu.(?)

2. Deși discursul câștigător al cadidatului Oprescu a fost unul anti-partid , social democrații și liberalii -care ignoră accentele retorice anti-dreapta - văd în victoria lui Oprescu un eșec personal al lui Traian Băsescu - acuzat în repetate rânduri că vrea să distrugă partidele, tocmai de aceea e comparat Oprescu cu el - și sunt gata să-și asume orice succes.

3. Dacă Oprescu merită să câștige pentru ceva e în primul rând pentru că și-a dorit-o mai mult. Un singur politician român și-a dorit mai mult să câștige o funcție și a pierdut de atâtea ori până să câștige odată: Emil Constantinescu. Doar că, asemeni acestuia, sper să nu fie prea bătrân și dependent de interesele celor din spatele său încât să se termine totul cu o imensă dezamăgire.

4. Dacă va face Oprescu ceva? Nu știu. Cert este că fantezista autostradă suspendată nu va fi realizată niciodată în București. Dacă ar fi fost posibilă ar fi fost luată în calcul de către japonezii de la  JICA, cei care au desenat încă de acum zece ani toate proiectele de infrastructură care se desfășoară de atunci în București. Iar autoritățile din Boston încearcă tot de pe atunci să-și îngroape - la propriu -autostrada care traversa și sufoca orașul.

Până acum Oprescu s-a declarat independent politic dar, deocamdată, a dovedit că este independent doar de realitate. Să vedem dacă se poate și invers.

A doua raportare a rezultatelor din Programul naţional al stării de sănătate a scos la iveală ceea ce ştiam deja: românii beau, fumează şi fac sex neptotejat. Viciile noastre, denumite “factori de risc de îmbolnăvire determinaţi de comportamentul populaţiei”, au relevat faptul că în mediul rural se bea dublu faţă de cel urban, însă se fumează doar pe jumătate. Ce mai, niște țărani!

Dacă aceste tendințe relevă ceea ce știam sau bănuiam deja, și anume că românii beau și fumează iar după asemenea tratament singura protecție sexuală e un prieten care să stea de șase să nu te surprindă nevasta, adevăratele indicii comportamentale au trecut neobservate: proasta gestionare a bunăstării.

Nu cred că e neapărat o revelație antropologică, însă nici doar o simplă coincidență, faptul că principalele județe cu risc crescut de îmbolnăvire sunt totodată și județele în care populația are cele mai consistente venituri.

Potrivit datelor centralizate de ministerul Sănătății, în ceea ce priveşte posibilitatea de îmbolnăvire de una dintre bolile majore, judeţele care înregistrează cel mai mare procent sunt Cluj (57,31 la sută), Ilfov (47,89 la sută), Sibiu (46,62 la sută). Dacă suprapunem peste această hartă cea a veniturilor, dată publicității în luna februarie de Institutul Național de Statistică, realizăm că singurele județe ale țării, alături de București, unde salariile depășesc media națională (de 1.134 lei) sunt tocmai Ilfov, Cluj și Sibiu.

Simplă coincidență? Risipa luxul celor săraci? Un consumism exagerat al unor produse de o calitate îndoielnică? Lipsa unei educații alimentare minimale? Sau, pur și simplu, credința populară a românul că oamenii trebuie să pleznească de sănătate, până în momentul în care inima pleznește la propriu, un infarct ca un balon de colesterol?

Are românul mulțumit de sine o vorbă: când ne-o merge rău, așa să ne fie. Și o realitate bizară: și când ne merge bine e de rău.

Premierul va merge cu trenul, ne anunță Adevărul. Și fiindcă e știre în sine (articolul nu precizează scopul vizitei), și încă una de ultimă oră, e clară valoarea de eveniment a faptului că premierul descoperă mersul cu trenul. Aș fi nedrept dacă nu aș recunoaște faptul că domnul Tăriceanu a făcut eforturi considerabile, uneori dramatice, dar întotdeauna riguros teatralizate, de a trăi şi a se deplasa “ca poporul”. Îmi amintesc o întreagă serie de titluri din noua specie jurnalistică “cu ce se deplasează premierul”. Fiindcă, după accidentul de motocicletă, C.P. Tăriceanu a încercat de toate. De la scuter la bicicletă şi, de ce nu, iată, mersul cu trenul.

Un adevărat erou premierul. Să meargă el ca toată prostimea, cu trenul!

După ce o tânără a murit fără a i se acorda îngrijiri medicale, pe motiv că trece coloana oficială a premierului, filmul acestor momente “populare” pare a fi regizat de Sergiu Nicolaescu. Scene tensionate, efecte dramatice, dialoguri patetice şi scăpări logice, de genul firelor de înaltă tensiune ce apar într-o scenă din “Dacii” sau gumei de mestecat din “Orient Express”. O fi auzit premierul că românii au tot felul de mijloace neconvenţionale de transport, unele chiar fără motor (ce Dumnezeu or fi astea?!), doar că documentariştii săi au ignorat faptul că poporul nu se deplasează cu scuterul şi bicicleta flancați de autoturisme blindate și cu girofar pe ochii presei invitate. Aşa că să nu ne suprindă intercity-ul cu sirenă şi gărzi de corp.

Ştirea despre aventurile premierului prin propria ţară se termină dramatic. “Premierul intenţionează să parcurgă pe jos distanţa dintre gara din Roşiorii de Vede şi locurile unde vor avea loc întâlnirile cu cetăţenii şi autorităţile locale”. Evident că distanţele pietonale din Roşiorii de Vede nu sunt o provocare extremă. Dar gestul contează.  Sau cel puţin aşa se speră.

Aşa cum se speră că spre toamnă, când C.P. Tăriceanu va face autostopul, microbuzul PSD va opri să-l ducă din nou la putere.

Astăzi începe Euro 2008 și pentru România care va disputa primul meci împotriva Franței. Începe e un fel de-a spune. Mai degrabă se termină. Căci de început a început de minim o lună, manifestându-se isteric prin presă.

Războiul nostru fotbalistic cu Europa se duce de săptămâni bune prin tranșeele mediatice, pe unde zboară interviuri, declarații și amenințări. Explodează zvonuri despre accidentări, se trag rafale spre adversari, se fac strategii pentru câștigarea campionatului (de ce n-am fi și noi, ca grecii, surpriza!?) în timp ce se sapă șanțuri de apărare împotriva potențialelor înfrângeri umilitoare. Și, nu în ultimul rând, se execută trădătorii.

Un interviu cu fostul selectioner al României, Laszlo Boloni, din France Football a scos la  iveală trădătorul. Afirmația potrivit căreia românii nu au curaj și că preferă să joace viclenește a aprins spritele. Sigur, mai erau și alte afirmații, cum ar fi cea potrivit căreia francezii ar trebui să se teamă de echipa României, dar aceasta a căzut la editare într-o bătălie izolată cu deontologia. În război totul e permis. Cert e că Boloni s-a dovedit a fi, pe lângă ungur și dentist - două chestii antipatice pentru vâna națională - necunoscător al spiritului cavaleresc de luptă specific românesc.

Ziariști care au învățat, asemeni nouă tuturor, istoria la orele de limba și literatura română, cu accent pe lecția de dilomație militară din Scrisoarea a III-a, și-au pârjolit recoltele publicistice, au otrăvit fântânile analizelor anterioare și s-au restras în munții mândirei naționale pentru a ataca bărbătește cu pietre trădătorul. Sigur că și ziariștii români au remarcat aceleași lucruri ca și Boloni, că România nu a mizat niciodată pe atac ci doar pe o apărare aglomerată și contra-atacuri oportuniste (asta până la amicalul cu Muntenegru când s-a văzut că nici apărare nu prea avem), dar au făcut-o aici, cu și pentru ai noștri, nu în presa dușmanului!

Dar fotbalul e fenomen global. Peste tot, nu doar la noi, fotbalul național poartă cu sine reziduuri anacronice de politică externă. Răzbunări istorice, tensiuni nestinse și conflicte nerezolvate se defulează fetișist în meciurile inter-țări. Mult mai puțin spectaculos decât fotbalul continental inter-cluburi, fotbalul internațional rămâne un fightclub cu crampoane.

Într-o perioadă în care cetățeanul excede cetățenia (SUA nu mai recunosc dreptul de intrare pe teritoriul său a cetățenilor europeni doar pe baza simplei apartenențe la un stat) și granițele dintre statele UE sunt depășite, fotbalul păstrează viu sentimentul național și datoria patriotică. Tentativele de naționalizare a fotbalului de club prin impunerea unui număr minim de jucători locali e doar un exemplu.

O dată la doi ani (la campionatele europene și mondiale de fotbal) reapar simbolurile și orgoliile naționale. Nouă din zece oameni cred că ar indica drept steag al Angliei drapelul albastru cu intersecții roșii al Regatului Unit. Și cine-i poate condamna când steagurile Angliei, Scoției sau Țării Galilor le vedem atât de rar independent iar din punct de vedere al politicii internaționale nici nu există? În fotbal (și rugby), și mai puțin în alte sporturi unde britanicii participă sub același steag, se mai păstrează, alături de accentele locale ale limbii engleze, orgoliul de a lupta separat al englezilor, scoțienilor și galezilor.

Așa că e normal să luptăm și noi, așa cum știm și putem, mai în apărare, mai pe contra-atac, pentru cauza noastră națională.

Hai ai noștri!

Grosul alegerilor locale a trecut așa că pot să ies și eu din embargoul autoimpus și să fac următoarele observații:

1. Primele declarații ale șefilor de partide date după închiderea urnelor mi-au amintit de vremurile naive ale Caritasului. Toți politicienii spun că au ieșit în câștig. Spre toamnă vom vedea că majoritatea a pierdut. Singura scăpare sinceră e că fiecare s-a gândit la cât a câștigat partidul din care face parte. Nimeni nu a amintit dacă a câștigat și alegătorul ceva.

2. Singurul partid care recunoaște de fiecare dată că a pierdut - exact, PRM-ul - remarcă o uriașă fraudă electorală și, în consecință, C.V. Tudor îi scrie ambasadorului SUA să-l acuze de faptul că americanii îi extermină partidul. Nici Vadim, nici Funar - care a obținut 3,5% la alegerile din Cluj și nici un loc de consilier - nu înțeleg sau nu acceptă faptul că electoratul său a dispărut.

3. La București, așa cum remarcam încă de la început , contextul de independent și în conflict cu PSD-ul i-a folosit doctorului Oprescu în primul tur așa cum schimbarea situației îi va dăuna în al doilea. Nu îl creditez pe Oprescu în turul 2 nici cu 40%. Rămâne de văzut. Două lucruri trebuie remarcate la Oprescu. Faptul că își dorește cu adevărat să devină primar - implicarea sa publică în politică se manifestă doar din patru în patru ani- la fel de mult cum cum mă îndoiesc că e potrivit pentru acest post. Și doi, cu siguranță că o nouă înfrângere în lupta pentru primărie - a treia dacă nu mă îndoiesc - va fi aproape sigur și ultima. Un atare scenariu ar duce la retragerea sa din viața politică.

4. După ce a văzut că voturile se cumpără greu și la vrac și la bucată - eșecul de la Ștefănești stă mărturie - Gigi Becali a remarcat faptul că românii sunt lași. Președintele PNG se declară dezamăgit de faptul că localnicii din Vadu Roșca, cei cărora le-a făcut case, nu i-au votat partidul. Problema lui Becali e asemănătoare până la un punct cu cea a celui care îl acuză că i-a furat electoratul, Vadim Tudor. Aici  e vorba însă de o confuzie.

Paranteză: Electoratul lui Vadim era unul activ și militant în vreme ce al liderului PNG “era” unul problematic și lipsit de spirit civic. O lege a compensației face ca Becali să își dobândească actuala avere din căderea comunismului la fel cum idolatrii săi suferă de pe urma căderii acestuia. Priza electorală a lui G.B. se regăsește în rândul păturii asistaționale a societății, incapabile să se adapteze unei sistem capitalist bazat pe competiție. Oameni cu diferite handicapuri, bătrâni săraci și fără speranță, ghinioniști, leneși și/sau infractori. Din nefericire pentru el, deși se bucură de o largă popularitate, aceasta nu se reflectă în voturi fiindcă susținătorii săi nu înțeleg competiția și nu recunosc implicarea civică. Electoratul lui Vadim și cel al lui Becali seamănă doar în aparență. Ambele sunt obtuze și extremiste și au plecat din țară mai mult sau mai puțin. Cel al lui Vadim lucrează și se dezvoltă pe seama Occidentului mult hulit pe care îl vede acum cu alți ochi, iar cel al lui Becali crește numărul infractorilor din UE.

5. Cea mai interesantă evoluție - nebăgată în seamă de politicienii românii ocupați să-și transforme eșecurile în succese răsunătoare - pare să fie cea a UDMR, formațiune care a reușit să câștige, singură și pentru prima dată cu un competitor în spate, câteva președinții de consilii județene. UDMR devine, cel puțin pentru moment, al patrulea partid ca importanță al României.

Spre toamnă vorbim de corigențele actualilor autopremiați.

Urmariti stirile pentru a vedea contextul.

1.”Recent achitat de către Tribunalul Bucureşti, omul de afaceri Corneliu Iacobov vrea să revină în politică la vârful PSD. El îşi propune să ajungă în parlament. <Reintru în politică pentru că vreau să fim o ţară normală. Împreună cu ceilalţi lideri PSD din Moldova vrem ca Moldova să fie un fief PSD, aşa cum a mai fost>, a declarat Corneliu Iacobov.”

2. “Printre chestiunile aflate pe prima pagina in cotidianele italiene se afla preconizatul pachet de legi ale sigurantei publice pregatit de ministrul de interne Roberto Maroni, unde, potrivit indiscretilor, chestiunea romanilor ar constitui un punct important. Cotidianul de dreapta Il Giornale se ocupa in detaliu de tema delincventilor romani, cu un editorial dur pe prima pagina: <Si acum Romania sa-si ia inapoi criminalii>.”

3. “<Expertii Comisiei Europene vor vizita din nou Romania si Bulgaria saptamana viitoare, pentru a analiza masurile luate in domeniul justitie, in vederea rapoartelor pe care le va prezenta in luna iulie>, a declarat joi pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant al CE, Mark Gray. Contextul este insa unul in care din ce in ce mai multe voci de la Bruxelles considera ca integrarea celor doua tari in UE a fost prematura, a fost o greseala.

Acum mai bine de cinci ani cand am inceput munca la romanul Victorii (cel care avea sa se numeasca in mod nefericit  “Omul nou, pamanturi noi”), aveam imaginea tarii  in care traiesc, a politicienilor care ma inconjoara si a capacitatii noastre de a ne adapta intr-o lume noua si normala. Am prevazut compromisul politic care va permite integrarea Romaniei in UE dar si urmarile sale, problemele de ordin sociale, tulburarile pe care le va produce accederea romanilor, multi dintre ei nepregatiti pentru o noua lume, in spatiul european. Omul nou, mutatie a comunismului, are probleme de adaptare pe pamanturile noi - pentru el - ale Europei.

Pedagogii de moda veche incercau sa-i aduca pe calea cea buna pe elevii lenesi punandu-i in aceleasi banci cu cei silitori. Premiantii ar fi trebuit sa-i determine pe corigenti sa-i urmeze. Doar ca e mult mai usor sa cobori decat sa urci iar merele rele le strica pe cele bune de fiecare data. Niciodata invers. Iar premiantii incepeau sa chiuleasca, sa bea si sa fumeze, cot la cot cu noii si exoticii lor prieteni.

Ramasi repetenti la ultimul examen al integrarii impreuna cu prietenii nostri bulgari, am trecut in cele din urma cu indulgenta clasa. Pusi in banca alaturi de premiantii Europei am reusit nu doar sa-i tulburam peste masura ci chiar sa-i determinam sa ne urmeze prostul exemplu. Iar primele semne ale rabatului la civilizatie se vad.

1. “Un panou pe care scrie <Interzisa intrarea cainilor si romanilor> a fost asezat in fata unui magazin dintr-un oras spaniol. Magazinul este situat in orasul Alcudia, din insula Mallorca. Pe panou este inscriptionat „Interzisa intrarea cainilor si romanilor. In caz contrar acestia vor fi alungati”, totul pe fondul culorilor drapelului Romaniei. Proprietarii magazinului sustin ca au ajuns sa faca acest gest dupa ce ar fi fost furati in repetate randuri in ultima perioada si banuiesc ca infractorii ar fi romani.”

2.”O romanca din Roma, Italia, a fost agresata si violata de un italian (39 de ani). Femeia, angajata a unei firme de salubrizare, de-abia incepuse curatenia intr-o cladire de call-center, cand a fost agresata de italian. Barbatul a amenintat-o cu un briceag si a violat-o. Imediat dupa incident, romanca a cerut ajutor intr-un bar din apropiere. Agresorul a fost arestat.”