Jurnal de dac liber

Vestea bună e că, după români, irlandezii au cea mai mare încredere în Uniunea Europeană (62%)

Vestea proastă e că irlandezii au respins Tratatul de la Lisabona (cvasi-constituţia Uniunii)

Vestea bună e că legea din Anglia permite efectuarea avorturilor, indiferent de vârstă, dacă situaţia o cere.

Vestea proastă e că fetiţele de 11 ani din România sunt violate de unchii lor şi au nevoie de avorturi în Anglia.

Vestea bună e că în acest an vom avea o producţie agricolă foarte bună.

Vestea proastă e că preţurile la produsele agricole vor rămâne aceleaşi.

Vestea bună e că autorităţile efectuează controale la pasarelele de pe DN 1.

Vestea proastă e că o fac doar după ce o pasarelă a omorât şi rănit oameni în urma prăbuşiri peste maşinile aflate în trafic.

Vestea bună e Gheorghe Funar a luat doar 3% la alegerile locale din Cluj.

Vestea proastă e că e în continuare senator.

Vestea bună e că majoritatea parlamentarilor nu fac nimic.

Vestea proastă e că cei care fac ceva o fac prost.

P.S.: Senatul a aprobat iniţiativa parlamentară a lui Gheorghe Funar şi Ioan Ghişe prin care presa este obligată să folosească o proporţie egală a ştilor bune cu cele proaste. Cam aşa ar arăta alternarea lor. Reversul legii e că obligă în egală măsură și garantarea unei proporții egale de știri proaste. Așa că și Arhanghelul Gavril ar trebui să dea și o veste proastă alături de Buna Vestire. Ca să fie toată lumea fericită. Până și nefericiții de Funar și Ghișe.

După primul meci de la Euro 2008, deși a obținut un rezultat decent, naționala României nu a convins neapărat la capitolul fotbal, dar a impresionat teribil prin interpretarea imnului național. Atât de tare a fost emoția provocată de interpetarea imnului încât s-a iscat o adevărată dezbatere națională dacă nu cumva ar trebui să schimbăm ceva la imn astfel încât naționala să-și perfecționeze stilul și interpretarea.

Paradoxul este că după cel mai convingător ”Deșteaptă-te române” pe care l-am auzit vreodată, românii au ațipit la cel mai plicticos meci din ultima vreme, atât de plicticos încât după o zi de analiză a meciului, a auto-felicitărilor, a exprimării convingerii că vom juca mai bine cu Italia (sigur, de ce nu, doar Olanda a batătut Italia și noi am bătut Olanda, deci îi batem pe italieni), a unei încercări timide de a provoca un scandal între Goian și Rădocioiu (generația mea de aur e mai tare decât a ta), ziariștii și-au dat arama pe față: fiindcă Mutu n-a făcut nimic, imnul a fost cel care (i)-a marcat.

Așa se face că de două zile se dezbate intens dacă și cum să schimbăm imnul. Se iau reacții, se dau sugestii, se verifică și se compară. Prin redacții zboară partituri, prin ochii încețoșati de emoții patriotice ”coada de maimuță” aduce parcă a ”cheia sol”, iar experții în strategii și analiză tactică fotbalistică sunt absorbiți de verificarea atentă a timpilor și contra-timpilor. Până și experții în arbitraj, în fond băieții cu ureche muzicală formată în ani de audiții a fluierului de arbitru, rămân consternați, cu diapazonul în mână, la auzul ritmului aiurea pe care îl are imnul național.

Să schimbăm imnul ca să-l cânte naționala mai bine? De ce nu?! Măcar atâta lucru putem face și noi. În plus, dacă tot am deschis subiectul, am putea lucra puțin și la culorile steagului fiindcă, nu-i așa, galbenul e cam greu de asortat. Dacă e cazul putem umbla puțin și pe la Constituție să facem o smecherie administrativă, zicem că suntem o uniune de țări (ceva de genul UK), facem mai multe federații și înscriem mai multe echipe la calificări. Să știm că se califică măcar una. Una tot pică cu Insulele Feroe și Malta în grupă. Și ținem cu aia. Că doar vorba aia, ”toți suntem români” și ne emoționăm la îndemnul de trezire.

Isteria ultimelor zile m-a convins nu numai că suntem cei mai frumoși și deștepți  din lume dar cântăm și a dracu de bine. În fiecare român zace un Costel Busuioc, iar în fotbaliștii naționalei chiar mai mulți, vreo 12 pe un loc, ca la admitere la Medicină. Iar un gând perfid se strecoară în sufletele noastre: oare proasta performanță de la Eurovision nu se datorează faptului că am trimis-o pe Nico și nu pe Nico (Daniel Niculaie)?

După meciul cu Franța am rămas marcați. Și asta doar pentru că, pentru prima dată, echipa de fotbal a dovedit că știe versurile imnului. Numai să fie băieții atenți să nu se mai lovească la cap la antrenamente - cum a pățit bietul Marica - și să uite versurile. Că ar fi jale. Ar păți ca polițistul din banc, cel care a învățat cu profesorul de muzică, ca pe niște versuri, operațiunile din tabla înmulțirii. Însă din tot cântecelul i-a rămas să fluiere cu plăcere doar melodia. Să nu se întoarcă după două meciuri și ”ai noștri”, amețiti de italieni și olandezi, fluierând pe avion. A pagubă.

Astăzi începe Euro 2008 și pentru România care va disputa primul meci împotriva Franței. Începe e un fel de-a spune. Mai degrabă se termină. Căci de început a început de minim o lună, manifestându-se isteric prin presă.

Războiul nostru fotbalistic cu Europa se duce de săptămâni bune prin tranșeele mediatice, pe unde zboară interviuri, declarații și amenințări. Explodează zvonuri despre accidentări, se trag rafale spre adversari, se fac strategii pentru câștigarea campionatului (de ce n-am fi și noi, ca grecii, surpriza!?) în timp ce se sapă șanțuri de apărare împotriva potențialelor înfrângeri umilitoare. Și, nu în ultimul rând, se execută trădătorii.

Un interviu cu fostul selectioner al României, Laszlo Boloni, din France Football a scos la  iveală trădătorul. Afirmația potrivit căreia românii nu au curaj și că preferă să joace viclenește a aprins spritele. Sigur, mai erau și alte afirmații, cum ar fi cea potrivit căreia francezii ar trebui să se teamă de echipa României, dar aceasta a căzut la editare într-o bătălie izolată cu deontologia. În război totul e permis. Cert e că Boloni s-a dovedit a fi, pe lângă ungur și dentist - două chestii antipatice pentru vâna națională - necunoscător al spiritului cavaleresc de luptă specific românesc.

Ziariști care au învățat, asemeni nouă tuturor, istoria la orele de limba și literatura română, cu accent pe lecția de dilomație militară din Scrisoarea a III-a, și-au pârjolit recoltele publicistice, au otrăvit fântânile analizelor anterioare și s-au restras în munții mândirei naționale pentru a ataca bărbătește cu pietre trădătorul. Sigur că și ziariștii români au remarcat aceleași lucruri ca și Boloni, că România nu a mizat niciodată pe atac ci doar pe o apărare aglomerată și contra-atacuri oportuniste (asta până la amicalul cu Muntenegru când s-a văzut că nici apărare nu prea avem), dar au făcut-o aici, cu și pentru ai noștri, nu în presa dușmanului!

Dar fotbalul e fenomen global. Peste tot, nu doar la noi, fotbalul național poartă cu sine reziduuri anacronice de politică externă. Răzbunări istorice, tensiuni nestinse și conflicte nerezolvate se defulează fetișist în meciurile inter-țări. Mult mai puțin spectaculos decât fotbalul continental inter-cluburi, fotbalul internațional rămâne un fightclub cu crampoane.

Într-o perioadă în care cetățeanul excede cetățenia (SUA nu mai recunosc dreptul de intrare pe teritoriul său a cetățenilor europeni doar pe baza simplei apartenențe la un stat) și granițele dintre statele UE sunt depășite, fotbalul păstrează viu sentimentul național și datoria patriotică. Tentativele de naționalizare a fotbalului de club prin impunerea unui număr minim de jucători locali e doar un exemplu.

O dată la doi ani (la campionatele europene și mondiale de fotbal) reapar simbolurile și orgoliile naționale. Nouă din zece oameni cred că ar indica drept steag al Angliei drapelul albastru cu intersecții roșii al Regatului Unit. Și cine-i poate condamna când steagurile Angliei, Scoției sau Țării Galilor le vedem atât de rar independent iar din punct de vedere al politicii internaționale nici nu există? În fotbal (și rugby), și mai puțin în alte sporturi unde britanicii participă sub același steag, se mai păstrează, alături de accentele locale ale limbii engleze, orgoliul de a lupta separat al englezilor, scoțienilor și galezilor.

Așa că e normal să luptăm și noi, așa cum știm și putem, mai în apărare, mai pe contra-atac, pentru cauza noastră națională.

Hai ai noștri!

Acum opt ani (sau nouă) participam la lansarea ediţiei locale a Jurnalului de Cluj.”Lansatorul” trustului Intact, Cozmin Guşă, ne asigura pe cei care mai aveam dubii că Jurnalul de Cluj - la fel ca restul ediţiilor locale - nu are nici o legătură cu apropiata campanie electorală şi că este un produs jurnalistic făcut să rămână. După o campanie electorală penibilă, cu Aurel Tămaş în calitate de candidat la primăria Clujului, Jurnalul de Cluj şi restul ediţiilor locale s-au stins încet.

Încă din toamna anului trecut Trustul Intact a anunţat lansarea săptămânalelor locale “Ghimpele”, alte produse jurnalistice menite să servească PC-istului local şi să de-servească pe contracandidatul acestuia. “Cu un tiraj total de 200.000 de exemplare pe număr, săptămânalul va deveni astfel cea mai importantă reţea de publicaţii locale din România”, se lăudau cei de la Intact. Deşi pentru moment cred că are cu un zero mai puţin, am încredere că tirajul “Ghimpelui” va creşte progresiv pe măsură ce se va apropia data alegerilor. Mai ales că, la o adică, poate fi distribuit şi gratutit.

Partea tristă a acestor apariţii jurnalistice meteorice e că vor oferi, timp de câteva luni, iluzia unui loc de muncă pentru ziariştii din localităţile unde vor apărea. O pâine murdară oferită de cei care au convingerea şi, din păcate nu greşesc, că va exista de fiecare dată cineva care să şi-o dorească. Trebuie doar să aibă fisele pregătite pentru viitoarele tonomate.

Deci, în Intact we Trust?

“Atrag atenţia unor parlamentari şi filiale ale PRM că, dacă vor continua să-şi bată joc de ziarul partidului, “Tricolorul”, prin lipsa de preocupare faţă de furnizarea informaţiilor din circumscriptiile lor electorale, am să opresc apariţia acestei publicaţii. E inutil sa spun ce şoc va reprezenta o asemenea masură extremă în acest an electoral”, Corneliu Vadim Tudor, citat de “Curentul”.

Ar fi un şoc dacă s-ar sesiza, într-un asemenea an electoral, dispariţia unei astfel de publicaţii.

Dana Deac, directorul general al TVR, se află într-un concediu de boală prelungit. De parcă nu era destul că se află la conducerea TVR într-un an electoral, Dana Deac se luptă, potrivit unor surse din cadrul instituţiei, cu o formă de cancer.

O întâmplare atît de intimă cum este boala merită cu siguranţă, dincolo de compasiune, o minimă discreţie din partea noastră. Nici nu aş fi adus în discuţie subiectul dacă vulturii nu ar plana deja în jurul televiziunii publice aşteptând nenorocirea, în speranţa că vor putea pune mâna pe controlul TVR pentru a o folosi în campanie electorală.

În ciuda faptului că scurta noastră colaborare a început pripit şi s-a terminat subit, nu pot decât să-i doresc Danei un diagnostic greşit. (foto: Adevărul)

Am lipsit din ţară de la episodul inculpării “presei tonomat” de către Traian Băsescu - a ziariştilor angajaţi şi plătiţi să-l atace - dar pot să-l intuiesc destul de bine. Am prins doar valul indignării publice a unei părţi a jurnaliştilor solidarizaţi pentru a cere scuze publice din partea preşedintelui. N-o să-l vedem pe Băsescu îmbrăcat într-un sac, cu cenuşă în cap, cerându-şi scuze în faţa AJR-ului. Că ăsta e omul.

Din păcate, în loc să dovedească contrariul şi să merite solidaritatea breslei, jurnaliştii arătaţi cu degetul fac în continuare, public şi cotidian, dovada faptului că Băsescu a avut dreptate şi că, atunci când în cauză este familia preşedintelui, adevărul şi deontologia nu contează.

Faptele: Jurnalul Naţional a publicat un articol cu tema şi numele “Traian Băsescu - repartiţie pentru Elena Băsescu” şi a solicitat autorităţilor să clarifice dacă e vorba de fiica preşedintelui.

Urmarea: Aseara la “Sinteza Zilei”, de pe Antena 3, Mihai Gâdea şi Ludovic Orban au comentat în mod absolut tendenţios speculaţiile pe marginea temei, insinuând - sub “protecţia” celebrului semn de întrebare de la final - că Elena în cauză ar fi chiar fiica preşedintelui, nici unul dintre ei neavând intenţia de a afla adevărul. Elena Băsescu invocată era o bătrânică.

Concluzia: Traian Băsescu nu-şi va cere scuze. Nici Mihai Gâdea nu o va face. E un război lipsit de politeţuri. Din păcate, dintre politician şi jurnalist, îmi vine greu să mă solidarizez cu cel din urmă. Pe motiv de greaţă.

Razvan Ionescu(foto) si-a anuntat astazi demisia din functia de redactor sef al cotidianului Evenimentul Zilei, editat de Ringier. Mai jos este declaratie de presa emisa de fostul redactor sef al EVZ.

“Astazi, 6 martie 2008, am anuntat decizia de a demisiona din functia de redactor sef la “Evenimentul zilei”.
Plec de la “Evenimentul zilei” pentru ca ziarul a ramas cu cativa ani in urma la nivelul comportamentului comercial. Cele mai multe dintre planurile de distributie, marketing si vanzari pentru acest ziar, intocmite incepand din primavara anului 2005, au ramas pe hartie.
Abandonez o provocare profesionala unica pentru ca eu si managerii Ringier vedem mult prea diferit perspectivele si solutiile pentru competitia teribila pe care o are de dus EVZ. Mai este de lucru foarte mult si pe continut la EVZ, dar in anul 2008, pe piata ziarelor quality, este nevoie de mult suport de publishing pentru a creste. Si mai ales, este nevoie de o echipa puternica si care sa aiba o viziune comuna.
Avantajele competitionale ale Ringier in Romania nu s-a schimbat pentru EVZ: independenta editoriala absoluta, separare totala intre publicitate si continutul editorial, focus pe tiraj, audienta si rezultate financiare. Dar am realizat ca nu e suficient.
Decizia imi apartine 100%. Ea nu are nici o legatura cu anul electoral, cu PSD-ul, cu Traian Basescu sau orice alt interes politic sau de business.”

De cateva saptamani, Cotidianul apare lunea cu suplimentul “Enciclopedia Ilustrata a Familiei”. Incluse in “Colectia Educativa”, enciclopediile furnizeaza, colorat si intr-o logica aparte, informatii din diverse domenii, de la istorie si geografie la sport si stiinta.

Din nefericire insa,dincolo de ilustrare, traducerile si modalitatea de editare a textelor lasa sa se strecoare greseli dintre cele mai grosolane. De enciclopedie.

Oricat ar fi de timpurie biserica St. Sabina din Roma, tot nu poate sa fie mai timpurie decat crestinismul insusi si sa fie realizata in 415 Inainte de Hristos.

Ce sa mai spun atunci despre faptul ca “Crevetii au corpurile mai plate decat crevetii albe” sau ca “Prin hranirea cu alimente pe baza de plante, precum painea, devine eliberarea energiei sub forma de energie chimica, care este transferata corpului uman”.

De aia e bine sa pui burta pe carte. Ca daca pui capul te doare.

Presa sportiva - fac referire la cea din Romania - si-a asumat de-a lungul anilor diverse roluri din viata noastra. Le da sfaturi antrenorilor si finantatorilor, le face strategii jucatorilor, le de gandit cititorilor. Presa sportiva ne e mama, tata si verisoara de-a doua. Instruieste fotbalistii Sanatatii Cluj cum sa infrunte Dinamo, le citeste “televiziunea” cititorilor si le-o ofera a doua zi.

Mai nou, presa sportiva e si religie. Ne inspira si stimuleaza in ce sa credem.

Fiindca Rapid nu poate sa castige acasa cu Universitatea Cluj si Steaua in deplasare cu Poli Iasi, explicatia pentru avantajul lui CFR Cluj nu poate sa fie decat mistica. Si fiindca divinitatea se manifesta prin oameni, “un important om de fotbal”, o sursa, i-a dat un telefon lui Tolontan.

De ce tocmai lui, un respectabil jurnalist, membru in Consiliul Director al Asociatiei Jurnalistilor din Romania, nu stiu. De ce i-a vorbit despre subiectul asta si nu despre altul, de exemplu cum i-a umflat trustul Pro - pentru care lucra atunci actuala echipa de la Gazeta Sporturilor, in frunte cu C. Tolontan - imaginea lui Gigi Becali contra cost, nici asta nu stiu. Dar incurcate sunt caile Domnului.

Cert este ca mistica sursa i-a soptit lui Catalin cum se castiga un campionat. Cum pentru cele 10 milioane de Euro primiti de la UEFA, pentru participarea in Champions League, merita sa investesti cateva in campionatul intern pentru a-l castiga pe cai oculte. “Bagam cateva milioane in castigarea titlului si scoatem 10 milioane la final”, explica “sursa” logica investitiilor necurate.

Trebuie doar sa credem, nu sa cercetam - din doua surse, cum ar spune deontologia profesionala - caci altfel nu ar avea logica. Cum sa aiba logica faptul ca cei de la CFR au investit vreo 25 de miloane de Euro ca sa spere sa castige vreo 10 milioane? Ar avea logica doar daca CFR-ul si-ar fi propus sa isi recupereze investitia inca intr-un an sau doi. Dar nu se pune problema deoarece, tot sursa divina spune ca se practica un sistem de rotatie a titlului Romaniei.

Catalin Tolontan isi incheie interviul cu o predica despre surse care ar fi “o supapa a democratiei si un refugiu al constiintelor”. Doar faptul ca e vorba de supapa poate sa explice de ce atata scursuri sunt “surse”.

Nu de surse duce lipsa fotbalul romanesc. Nici de arbitraje. Poate doar de un liber arbitru. Altul decat presa sportiva.

P.S.: In practica jurnalistica au fost identificate trei tipuri de surse de informatie. Interesate, manipulatoare si platite. Doar cele platite sunt cu adevarat credibile.