Jurnal de dac liber

Pentru români demisia e ca moartea pentru creştini: repetabilă prin înviere.

Nici măcar nu are legătură cu acest caz, al liderilor PSD “demişi”. Chiar deloc. E generalizat. E naţional. E patologic. Românii au o mare problemă cu demisia şi, la fel de mult, cu demiterea.

Chestiune de (i)responsabilitate şi de răspundere, pentru români, dar mai ales pentru politicieni, actul de onoare al demisiei sau de autoritate al demiterii par paşi imposibil de parcurs. Chiar şi când totul pare definitiv, irevocabil şi de neclintit, mai apare un mic ceva care îl ţine pe demisionar în loc, care îl înduplecă pe demiţător.

Ce dovadă mai bună avem că politicienii români nu înţeleg la propriu actul demiterii, decât “demiterea” premierului Roman prin intermediul minerilor, a lui Radu Vasile prin decret prezidenţial?

Priviţi cazul de faţă. Deşi termenul de “demisie” sau “demitere” pare definitiv - încă se păstrează ca formă în limbă, nu şi în utilizare - Ioan Rus nu e nici pe departe atât de demis pe cât pare.

Totul nu e decât un soi de striptease, în care politicienii se pot despuia de funcţii prin demisii din diversele fotolii politice, administrative, naţionale, regionale, locale şi aşa mai departe, dar numai până la un punct. Când poporul prostit şi cu banii luaţi aşteaptă gestul final, se aprinde lumina şi ne trezim la viaţă. Comentezi?! Achită consumaţia şi ieşi.

Vestea bună e că, după români, irlandezii au cea mai mare încredere în Uniunea Europeană (62%)

Vestea proastă e că irlandezii au respins Tratatul de la Lisabona (cvasi-constituţia Uniunii)

Vestea bună e că legea din Anglia permite efectuarea avorturilor, indiferent de vârstă, dacă situaţia o cere.

Vestea proastă e că fetiţele de 11 ani din România sunt violate de unchii lor şi au nevoie de avorturi în Anglia.

Vestea bună e că în acest an vom avea o producţie agricolă foarte bună.

Vestea proastă e că preţurile la produsele agricole vor rămâne aceleaşi.

Vestea bună e că autorităţile efectuează controale la pasarelele de pe DN 1.

Vestea proastă e că o fac doar după ce o pasarelă a omorât şi rănit oameni în urma prăbuşiri peste maşinile aflate în trafic.

Vestea bună e Gheorghe Funar a luat doar 3% la alegerile locale din Cluj.

Vestea proastă e că e în continuare senator.

Vestea bună e că majoritatea parlamentarilor nu fac nimic.

Vestea proastă e că cei care fac ceva o fac prost.

P.S.: Senatul a aprobat iniţiativa parlamentară a lui Gheorghe Funar şi Ioan Ghişe prin care presa este obligată să folosească o proporţie egală a ştilor bune cu cele proaste. Cam aşa ar arăta alternarea lor. Reversul legii e că obligă în egală măsură și garantarea unei proporții egale de știri proaste. Așa că și Arhanghelul Gavril ar trebui să dea și o veste proastă alături de Buna Vestire. Ca să fie toată lumea fericită. Până și nefericiții de Funar și Ghișe.

Se pare că s-a terminat și al doilea tur de scrutin al cărui câștigător, potrivit exitpoll-urilor, este Sorin Oprescu. Discursul său anti-partid și sistem a fost apreciat de majoritatea treimii bucureștenilor care au votat. Mulți analiști compară actualul discurs nu doar cu cel al lui Traian Băsescu ci de-a dreptul cu destinul acestuia. Nu m-aș hazarda până acolo. Mai ales că la vârsta doctorului Oprescu destinul e mai mult o chestie de trecut decât de viitor.

Voi face totuși câteva observații.

1. Am anticipat bine când am analizat impactul atributului de independent al candidatului Sorin Oprescu. Și am evaluat greșit mobilizarea bucureștenilor pentru al doilea tur de scrutin motiv pentru care nu îi dădeam lui Oprescu mai mult de 40% dintre voturi. Paradoxul este că majoritatea celor nu au votat din diverse motive se declară nemulțumiți de alegerea lui Oprescu.(?)

2. Deși discursul câștigător al cadidatului Oprescu a fost unul anti-partid , social democrații și liberalii -care ignoră accentele retorice anti-dreapta - văd în victoria lui Oprescu un eșec personal al lui Traian Băsescu - acuzat în repetate rânduri că vrea să distrugă partidele, tocmai de aceea e comparat Oprescu cu el - și sunt gata să-și asume orice succes.

3. Dacă Oprescu merită să câștige pentru ceva e în primul rând pentru că și-a dorit-o mai mult. Un singur politician român și-a dorit mai mult să câștige o funcție și a pierdut de atâtea ori până să câștige odată: Emil Constantinescu. Doar că, asemeni acestuia, sper să nu fie prea bătrân și dependent de interesele celor din spatele său încât să se termine totul cu o imensă dezamăgire.

4. Dacă va face Oprescu ceva? Nu știu. Cert este că fantezista autostradă suspendată nu va fi realizată niciodată în București. Dacă ar fi fost posibilă ar fi fost luată în calcul de către japonezii de la  JICA, cei care au desenat încă de acum zece ani toate proiectele de infrastructură care se desfășoară de atunci în București. Iar autoritățile din Boston încearcă tot de pe atunci să-și îngroape - la propriu -autostrada care traversa și sufoca orașul.

Până acum Oprescu s-a declarat independent politic dar, deocamdată, a dovedit că este independent doar de realitate. Să vedem dacă se poate și invers.

Votul negativ dat de Irlanda este o lovitură la adresa credibilităţii Uniunii Europene, mai ales că tratatul de la Lisabona ar fi urmat să înlocuiască proiectul Constituţiei europene, respins acum trei ani de la Franţa şi Olanda.

Scopul tratatului era să simplifice procesul de luare a deciziilor după extinderea Uniunii Europene înspre est, inclusiv prin reducerea cu o treime a numărului de comisari.

Acordul trebuia ratificat de toate cele 27 de state ale Uniunii Europene până la sfârşitul anului dar numai Irlanda a decis să îl supună votului prin referendum.

În consecinţă, e foarte improbabil că tratatul va intra în vigoare aşa cum era programat la 1 ianuarie anul viitor.

E posibil chiar ca Uniunea Europeană să fie nevoită să renunţe la el.

Preşedintele Comisiei Europene a declarat că nu a fost pus la punct un plan alternativ pentru cazul în care tratatul e respins de un stat membru şi că un vot de respingere va avea un efect negativ asupra Uniunii Europene.

E de aşteptat însă ca liderii europeni să-şi reafirme sprijinul pentru tratat la reuniunea care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles.

Marea Britanie şi Olanda au confirmat că vor continua procesul de ratificare.

Şi Franţa, care va prelua preşedinţia rotativă a Uniunii Europene la 1 iulie, a cerut ca ratificarea să continue.

18 dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene au ratificat deja tratatul.

Dar acest al treilea vot negativ la referendum dat planurilor de reformă afectează puternic imaginea Uniunii şi va ştirbi probabil încrederea blocului comunitar în faţa celorlalţi jucători de pe scena mondială. (BBC)

Premierul va merge cu trenul, ne anunță Adevărul. Și fiindcă e știre în sine (articolul nu precizează scopul vizitei), și încă una de ultimă oră, e clară valoarea de eveniment a faptului că premierul descoperă mersul cu trenul. Aș fi nedrept dacă nu aș recunoaște faptul că domnul Tăriceanu a făcut eforturi considerabile, uneori dramatice, dar întotdeauna riguros teatralizate, de a trăi şi a se deplasa “ca poporul”. Îmi amintesc o întreagă serie de titluri din noua specie jurnalistică “cu ce se deplasează premierul”. Fiindcă, după accidentul de motocicletă, C.P. Tăriceanu a încercat de toate. De la scuter la bicicletă şi, de ce nu, iată, mersul cu trenul.

Un adevărat erou premierul. Să meargă el ca toată prostimea, cu trenul!

După ce o tânără a murit fără a i se acorda îngrijiri medicale, pe motiv că trece coloana oficială a premierului, filmul acestor momente “populare” pare a fi regizat de Sergiu Nicolaescu. Scene tensionate, efecte dramatice, dialoguri patetice şi scăpări logice, de genul firelor de înaltă tensiune ce apar într-o scenă din “Dacii” sau gumei de mestecat din “Orient Express”. O fi auzit premierul că românii au tot felul de mijloace neconvenţionale de transport, unele chiar fără motor (ce Dumnezeu or fi astea?!), doar că documentariştii săi au ignorat faptul că poporul nu se deplasează cu scuterul şi bicicleta flancați de autoturisme blindate și cu girofar pe ochii presei invitate. Aşa că să nu ne suprindă intercity-ul cu sirenă şi gărzi de corp.

Ştirea despre aventurile premierului prin propria ţară se termină dramatic. “Premierul intenţionează să parcurgă pe jos distanţa dintre gara din Roşiorii de Vede şi locurile unde vor avea loc întâlnirile cu cetăţenii şi autorităţile locale”. Evident că distanţele pietonale din Roşiorii de Vede nu sunt o provocare extremă. Dar gestul contează.  Sau cel puţin aşa se speră.

Aşa cum se speră că spre toamnă, când C.P. Tăriceanu va face autostopul, microbuzul PSD va opri să-l ducă din nou la putere.

Într-o lume prea ocupată cu pregătirea alegerilor locale o ştire a trecut neobservată: CSM sesizează Curtea Constituţională în privinţa prezenţei judecătorilor în birourile electorale.

Prezenţa judecătorilor în birourile electorale, considerată neconstituţionala de CSM, poate atrage anularea alegerilor locale în cazul în care, sesizată fiind, Curtea Constituţională constată că normele electorale încalcă Legea fundamentală. Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că magistraţii nu pot fi transformaţi în funcţionari publici ori personal contractual al administraţiei locale şi subliniază că, potrivit Constituţiei, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învaţămantul superior.

Poate că CSM-ul are dreptate, prevederea constituţională chiar există, dar au trecut ceva anişori şi cicluri electorale de când avem aceaşi Constituţie şi Lege Electorală. Keep walking!

Actuala campanie electorală pentru primăria generală a Capitalei propune nu doar candidaţi noi ci, implicit, şi experienţe noi. Atât PD-L cât şi PSD oferă în acest an personaje interesante care însă depăşesc imaginea pe care partidele o au în ochii electoratului. Astfel, dacă Vasile Blaga poate fi cu uşurinţă votat şi de către electoratul tradiţional al PSD, la fel de sigur sunt că şi Cristian Diaconescu va fi votat de electoratul cu preferinţe de centru dreapta.  Un schimb de electorat va putea fi operat la aceste alegeri locale. În funcţie de paritate, din acest schimb va câştiga cel care va lua mai mult electorat de la celălalt, fără să cedeze prea mult din al său. Dacă am lua comision poate am câştiga şi noi electori ceva. Altfel vom rămâne o eternă monedă de schimb.