Jurnal de dac liber

Cum ar spune avocaţii, lui Becali sau de aiurea, revin şi arăt, cum arată un 1 mai la Istanbul.

Germanii nu vin pe litoralul romanesc pentru ca este prea scump iar Ministerul Turismului asteapta ca romanii sa se plictiseasca de vacantele in Romania pentru ca preturile sa scada si sa devina accesibile si germanilor. Cam asta e concluzia unei intalniri dintre oficialii romani din turism si cei ai turoperatorului german TUI.

Grupul german TUI nu se va intoarce pe litoralul romanesc inainte de 2010 deoarece, potrivit secretarului de stat in Ministerul Turismului, Lucia Morariu, in prezent pe piata locala nu exista suficiente locuri de cazare în hotelurile de trei, patru şi cinci stele .

“Anul acesta TUI nu v-a reveni pe litoralul romanesc. În Romania nu exista suficiente capacitati de cazare de trei, patru si cinci stele pentru TUI. Daca in viitor vom avea suficiente camere de acest tip este posibil ca turoperatorul german să revina pe Litoral, in 2010-2011″, a declarat miercuri, la Targul de Turism de la Berlin, secretarul de stat in Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Turism, citat de Mediafax.

In urma discutiilor avute cu reprezentantii TUI a reiesit ca pretul mediu pe camera solicitat de concernul german este estimat la 28 de euro pe noapte, fiind considerat prea mic de hotelierii romani.

“Nu sunt multi hotelieri de pe Litoral interesati, pentru ca turistul roman plateste mai mult. În timp, va scadea in mod constant interesul romanilor pentru Litoral”, a adaugat Morariu.

Grupul TUI, cel mai mare turoperator din lume, a incetat anul trecut sa mai trimita turisti straini, in special germani, pe litoralul romanesc.

Turistii germani au acaparat litoralul romanesc in anii ‘80 - Irinel Columbeanu stie mai bine cui schimba marcile - folosind plajele romanesti ca pretext de intalnire cu familiile despartite de regimurile politice antagonice ale celor doua Germanii. Desi nu se puteau intalni/reuni “acasa”, familiile est si vest germane isi petreceau vacantele pe litoralul romanesc.

O fi fost viata mai grea atunci, dar parca si pentru nemti era mai ieftina.

Profesorul de psihologie cognitiva Benny Shanon, de la Universtatea Ebraica din Ierusalim, sustine intr-un studiu publicat recent ca este foarte posibil ca viziunile lui Moise si comunicarea cu Dumnezeu sa “fi avut” loc sub efectul substantelor cu efect psihotropic folosite in ritualurile religioase ale vremii.

“Probabil ca Moise era drogat atunci cand a vazut tufisul acela inconjurat de flacari, dar care nu ardea”, a sugerat Shanon, care sustine ca a incercat chiar el astfel de substante.

Conform afp.google.com, profesorul a vorbit despre propria experienta atunci cand a folosit ayahuasca, in timpul unei ceremonii religioase in Brazilia. Ayahuasca este o planta psihotropa cu efecte puternice. “Am avut viziuni care aveau conotatii spiritual-religioase”, a spus Shanon.

El sustine ca efectele psihedelice ale plantei ayahuasca sunt comparabile cu cele produse de scoarta de salcam, mentionata in Biblie.

“In Biblie se spune ca oamenii vad sunete, iar acesta este un simptom clasic”, sustine Shanon, referindu-se la ceremoniile religioase din Amazon, in care oamenii folosesc droguri care ii fac sa “vada muzica”.

“Cat despre experienta lui Moise pe Muntele Sinai, a fost ori un eveniment cosmic supranatural, ceea ce nu prea cred; ori un mit - pe care iarasi nu-l cred; ori varianta finala, care e destul de veridica, si anume un eveniment in cadrul caruia Moise si poporul israelian au fost sub influenta narcoticelor”, a afirmat Shanon pe postul national de radio.

Ce sa inteleg de aici? Ca presupusul dialog cu Dumnezeu e in continuare posibil doar ca mijloacele de comunicare sunt ilegale?

Noua sigla Dacia adopta culoarea argintie, insa numele producatorului ramane scris cu albastru.

“Noul logo Dacia, dezvaluit la Salonul de la Geneva, exprima, asemenea produselor marcii, modernitate, simplitate si robustete. Albastrul, culoarea emblematica a marcii, este in continuare prezenta, dar capata un ton mai profund si mai nobil”, considera producatorul.

In prezent, Dacia este disponibila pe 51 de piete, din Europa pana in Africa, trecand prin Maghreb si Turcia. In luna martie, marca isi va face intrarea si in Portugalia, iar in Scandinavia (Suedia, Danemarca, Finlanda) pana la sfarsitul lui 2008.

Orice asemanare intre noua sigla Logan si un desfacator de bere este absolut intamplatoare.

Vesti bune! Dupa ce s-a aratat neputincios, timorat si epuizat, mai ales fata de alte ministere care trebuie sa faca rost de bani de pensii, Ministerul de Finanate isi revine prin gura ministrului sau.

“Ministerul de Finante a luat decizia de a se confrunta cu barbatie cu problema parafiscalitatii”, a declarat Varujan Vosganian.

Foarte bine, numa’ sa va tina!

Totul se invarte in jurul tribunelor. Fiindca acolo, sus si de jur imprejurul arenei, inca din Imperiul Roman, se manifesta deopotriva puterea si slabiciunea. Ale suveranului, ale patricienilor si ale plebei. Dreptul de viata si de moarte coboara din tribune. Atunci si acum. Plebea de la peluza si patricienii de la oficiala. Suveranul din maybach. In teren, gladiatorii.

Nimic nu e mai periculos, atunci si acum, decat un suveran nepriceput si necioplit, venit din randul plebei si urcat ca un furuncul in fruntea ei.

In noua Europa, fanatismul si cele trei teme principale ale sale sunt depasite. Doar ca, in specialul Balcani sunt extrem de periculoase. Pe toate le exploateaza in estropierea sa intelectuala Gigi Becali. Fanatismul religios, sportiv si nationalist. Cand face aluzii grosolane la Kosovo, inaintea meciului cu CFR Cluj, face apel la cel putin doua dintre ele.

Cat de periculos e fanatismul religios, sportiv si nationalist in Balcani? O spune chiar Becali, machedonul, balcanicul prin excelenta, in ignoranta sa, cand face aluzii inflamante la situatia politica din fosta Iugoslavie.

La inceputul anilor ‘90, scanteia care a declansat razboaiele din fosta Iugoslavie a fost aprinsa pe stadioane.

In timpul unui meci Partizan Belgrad si Dynamo Zagreb, un conflict sangeros dintre suporterii ultranationalisti ai celor doua echipe a constituit prilejul declansarii unui conflict armat anticipat. Arkan, seful militiilor paramilitare sarbe din razboaiele contra croatilor si bosniacilor a fost liderul galeriei echipe Steaua Rosie Belgrad, iar foarte multi dintre subalternii lui erau, de asemenea, recrutati dintre “tigani”, suporterii fanatici ai acestei echipe.

Bad Blue Boys, fanaticii suporteri croati ai echipei Dinamo Zagreb, au un monument langa stadionul Maksimir din Zagreb care ii comemoreaza pe cei ce “au inceput razboiul pe acest teren”. Intr-adevar, in primavara lui 1990, Dinamo a jucat cu Steaua Rosie si meciul s-a intrerupt repede. Bad Blue Boys au atacat cu pietre iar trupa “tiganilor” de la Steaua Rosie a fost scoasa din stadion cu elicopterul. Bad Blue Boys au plecat pe front, cu însemnele clubului pe uniforme.

In 1991, Steaua Rosie a batut tot si a devenit Campioana Europeana iar Arkan a pus mana pe comando-ul “tiganilor”. Slobodan Milosevici l-a instrumentat prompt si fanii au devenit baza bandelor criminale trimise in Bosnia. Tot cu insemne de club la tresa.

Ce a urmat se stie. Ce urmeaza mai putin. Cu atat mai mult cu cat precedentele, adevarate sau false, de naturi asamanatoare sau total diferite, nu exista in politica. O “spun” americanii care accepta declararea independentei unilaterale a Kosovo fara sa tina seama de propriul precedent al Razboiului de secesiune.

Cert este ca, in acest an electoral, dincolo de mesaje politice cu adevarat europene, pe strategii si programe, pe fonduri si proiecte, se vor strecura mesajele anacronice ale Balcanilor: fanatismul religios, sportiv si nationalist.

Am sesizat, nu fara mirare, ca toate arterele principale ale oraselor, in special ale celor frumoase, curg in pante mai mult sau mai putin line. Poti cobori spre o apa curgatoare, asa cum este cazul Lisabonei, sau spre mare, cum se intampla in Barcelona, spre un parc, asa ca in Paris, sau spre o piata, asa ca in Viena sau Praga. Si lista poate continua. Pana si Bucurestiul, oras plat aproape prin excelenta, ofera usoare pante pe Calea Victoriei sau spre Unirii. Care sa fie secretul urcurusilor si coborasurilor din marile orase?

Probabil e doar o mare si universala coincidenta insa, nu pot sa nu remarc, ca majoritatea popoarelor desemneaza in propria limba un strain printr-un cuvant (porecla) care incepe cu litera “G”. Orice ne-noi se discrimineaza lingvistic prin intermediul literei G. O fac de regula popoarele cu o mare dinamica geografica, nomazii, colonistii si, de la ei, colonializatii. Cuceritorii si cuceritii.

Tiganii au cuvantul “gagiu”, evreii spun “goi”, mexicani utilizeaza “gringo”(care provine din “grego”- greco, termen folosit de spanioli pentru ne-romano catolici) sau “ghavacos”, turcii folosesc (sau foloseau) cuvantul “ghiaur”, japonezii pronunta “gaijin” (abrevierea lui “gaikokokujin”) iar chinezii ii numesc pe straini “gwai” (fantome, cu pielea alba), in vreme ce in majoritatea limbilor folosite in India strainii poarta numele de “gora”. Chiar si in Europa, catalanii mai folosesc inca termenul “giris” cand se refera la straini, iar spaniolii le spun englezilor si germanilor “guiri” si francezilor “ghabacos”.

Nu pot generaliza. Insa nici nu pot trece cu vederea. De fiecare data cand cobor o panta, intr-un oras strain, ma gandesc care e cuvantul prin care isi desemneaza localnicii vizitatorii. Si rar, mult mai rar, imi dau seama ca Champ (camp) Elisee , desi numele nu o spune, e tot o panta. In inima plata a Parisului.

A muri sau a iubi?! Tot un drac! Nicaieri, probabil, dragostea nu sufera de atata naturalism (in sensul literaturii lui Zola) cum o face la noi.

“Aoleu, mamica mea, te mananca gaura!

Si e mare si adanca,

Aoleu, cum te mananca!”

si

“Mai scoal-o parinte-n cur odata,

Ca sa o mai vad vad sculata!”

Bocitoare profesioniste (de undeva din Oltenia) la inmormantarea unei localnice din Silistea Crucii (judetul Dolj).

-E foarte greu in zilele noastre pentru mine, ca profesor de religie, sa ii mai conving pe copii sa creada in Dumnezeu. Nu pot sa creada ca exista ceva mai cool decat televizorul si mai plin de posibilitati ca internetul. Spectacolul lumii moderne arunca in umbra toate argumentele mele despre divinitate.

-Ai incercat sa le vorbesti?

-In fiecare zi!

-Sa le aduci argumente, sa le spui despre miracole, despre tot ceea ce e fantastic in “povestea divinitatii”.

-De fiecare data. Copiii nu mai cred in povesti. Mai cred doar in televizor.

-Atunci spune-le o poveste despre asta!

-Despre televizor?!

-Explica-le divinitatea ca la televizor.

-Cum?

-Spune-le ca viata e cel mai tare reality show. Ca participam cu totii la preselectia pentru finala show-ului Ziua Judecatii.Ca Dumnezeu e prezentatorul iar noi, toti ceilalti, participantii. Ca suntem urmariti si filmati zi de zi, ca ingerii si sfintii ne voteaza si ne dau note, ne propun pentru excludere sau pentru finala care ne ofera ocazia de a castiga marele premiu. Ca cei care castiga marele premiu ajung in Rai iar cei care il pierd pleaca acasa, in Iad.

-Crezi ca ar merge?!

-Nu stiu, incearca. Ce ai de pierdut?!

***********************************************************************

-N-o sa crezi!

-Ce?

-M-au crezut. Au crezut povestea cu reality show-ul!

-Bravo. Poate le-ai salvat sufletele.

-Poate chiar mai mult.

-Adica?!

-Unii dintre ei au fost atat de prinsi de toata povestea asta incat vor sa se faca preoti.

-Excelent! Asta chiar e o performanta. Cum ai reusit?

-Le-am spus ca preotii sunt oamenii televiziunii, ei se ocupa propriu-zis de show.

-Bine, dar asta e o minciuna. Nu e un pacat?

-Nu te baga, te rog. Nu stii tu cum merg lucrurile in showbiz.

Azi s-au implinit doi ani de la lansarea photoblogului “photos with memories”. Asta e prima imagine de pe blog, draga mie ca e din Art Club. La mai multi ani, Tiberiu, si sa nu-ti tremure mana pe obiectiv.