Foto: reportervirtual.ro

Părerea unanimă a celor chestionaţi de către ziariştii Evenimentului Zilei este că Guvernul ne expune unui test de rezistenţă la impozitare. Că toate declaraţiile alarmante şi confuze despre o posibilă anulare a alocaţiilor pentru copiii ai căror părinţi au venituri mari, sau impozitare pensiilor – retactate ulterior – sunt de fapt nişte teste de suportabilitate a populaţiei la potenţiale variante de suplimentare a veniturilor bugetare. Că bugetul de stat e sleit de puteri este ştiut. Că Guvernul ne pregăteşte ceva ar trebui să fie aşadar previzibil. Că Guvernul face teste psihologice pe părinţii copiilor de bani gata sau pe miocardul pensionarilor de bani gata cheltuiţi sau are doar probleme grave de disciplină, comunicare şi implicit credibilitate, se vede. Ce pare a nu se vedea în calculele Guvernului e adevăratul potenţial impozabil al acestei ţări: nesimţirea, prostia şi indolenţa.

Pentru că alocaţiile de 25 de lei pe lună ale copiilor, pensiile,  profiturile maro din vremuri negre impozitate în avans, nu vor avea niciodată forţa financiară pe care o reprezintă capitalul de nesimţire şi prostie acumulat în această ţară.

De aceea recomand cu toată seriozitatea un exerciţiu de imaginaţie cu aplicaţie realistă: taxa pe prostie, impozitul pe nesimţire şi accizele pe indolenţă. Pentru că nimic nu ne-ar scoate mai repede din marasmul economic şi social decât tezaurul acestei ţări. Creşteţi cu 1000% şi aplicaţi cu toleranţă zero amenzi pentru fiecare hârtie aruncată pe stradă, pentru fiecare scuipat, pentru depăşirea maşinilor aflate în coloană, pentru parcările pe trecerea de pietoni, pe cei care nu-şi curăţă zăpada, pentru cei-şi ignoră îndatoririle. Dacă amenda nu ar fi 200 de lei ci 1000 de euro, doar din banii şmecherilor care depăşesc maşinile pe contrasens, şi doar din Bucureşti s-ar colecta câteva sute de mii de euro la buget, pe zi. Probabil că amenzile ar fi exagerat de mari, dar ar fi proporţionale cu gradul de neobrăzare. Această fiscalitate ar trebui să fie o dictatură a bunului simţ asupra nesimţirii. Căci la câte resurse avem în acest domeniu, în câteva luni le-am da bani de drum delegaţilor FMI care vin la Bucureşti şi, cine ştie, până la urmă ne-am civiliza.

Iar dacă toate aceste resurse n-ar fi suficiente, am putea pune taxe pe muzica ascultată tare în bloc sau la semafor. Daca tot crede preşedintele că 99% dintre romani asculta manele, macar să tragă şi mini-minoritatea aia de  1% ceva foloase din asta.

Şi ce dovadă mai bună că tocmai cocalarii sunt adevărata resursă a acestei ţări, decât faptul că pentru băieţii ăştia şi tezaurul naţional este o bagatelă. Jur că ar umili cloşca cu puii de aur, punându-şi talerele aurite, cu lanţ, la gât.