Jurnal de dac liber

Azi e zi de sărbătoare în America Latină, care aniversează 80 de ani de la naşterea legendarului revoluţionar marxist, Che Guevara. În memoria sa, vor fi organizate ceremonii la Havana în Cuba dar şi la Rosario, în Argentina, oraşul său natal.

Dar nu doar sud-americani și comuniștii îl sărbătoresc pe Che Guevara. Generații întregi de oameni cu vederi de stânga, de etern răzvrătiți sau anarhiști, au idolatrizat imaginea tânărului rebel cu țigara de foi atârnată smecherește în colțul unui zâmbet cuceritor. Figură istorică a secolului XX, el a devenit simbolul eternilor opozanții ai civilizației moderne, ai revoltelor anilor 60 care au scuturat democrațiile europene.

Argentinanul Che Guevara, nu cubanezul Fidel Castro, este imaginea universală a revoluției cubaneze, în special, și a celor sud-americane în general.

De ce este iubit?

- Pentru că a murit în timp ce lupta pentru convingerile sale și-a câștigat dreptul de a fi martir

- Pentru că a murit tânăr. Un Che Guevara matur și, poate, mai gras nu ar fi avut același impact asupra tinerilor.

- Pentru că a murit înainte ca ideealurile revoluționare să se maculeze iar revoluționarii să se transforme în dictatori

- Pentru că a fost un bărbat frumos, cel mai frumos martir de la Isus - cu care a fost comparat - încoace, pentru unii

- Pentru că eterna sa implicare în revoluții (Congo, Cuba, Bolivia etc) dovedesc curajul de a lupta pentru propriile idealuri

- Pentru că a renuțat la viața de intelectual și ulterior de ministru în favoarea revoluției permanente

- Pentru că a scris și a hoinărit cu motocicleta prin America sa, fapt care l-a inspirat pe JACK KEROUAC să scrie romanul ”Pe drum”

- Pentru că, pur și simplu, pentru adolescenții occidentali, Che este total diferit față de lumea pe care o cunosc și căreia vor cu orice preț să i se împotrivească

Dar cine și Che a câștigat cu adevărat de pe urma lui Guevara?

Lumea socialiștilor care a câștigat un simbol la înălțimea căruia nu a mai reușit să se ridice nici unul dintre dictatorii ei?

Sau lumea capitaliștilor, cea care a exploatat fără scrupule imaginea lui și a făcut din simbolul revoluțiilor marxiste ale secolului XX - mai populare decât Lenin - cel mai vândut produs comercial?

Votul negativ dat de Irlanda este o lovitură la adresa credibilităţii Uniunii Europene, mai ales că tratatul de la Lisabona ar fi urmat să înlocuiască proiectul Constituţiei europene, respins acum trei ani de la Franţa şi Olanda.

Scopul tratatului era să simplifice procesul de luare a deciziilor după extinderea Uniunii Europene înspre est, inclusiv prin reducerea cu o treime a numărului de comisari.

Acordul trebuia ratificat de toate cele 27 de state ale Uniunii Europene până la sfârşitul anului dar numai Irlanda a decis să îl supună votului prin referendum.

În consecinţă, e foarte improbabil că tratatul va intra în vigoare aşa cum era programat la 1 ianuarie anul viitor.

E posibil chiar ca Uniunea Europeană să fie nevoită să renunţe la el.

Preşedintele Comisiei Europene a declarat că nu a fost pus la punct un plan alternativ pentru cazul în care tratatul e respins de un stat membru şi că un vot de respingere va avea un efect negativ asupra Uniunii Europene.

E de aşteptat însă ca liderii europeni să-şi reafirme sprijinul pentru tratat la reuniunea care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles.

Marea Britanie şi Olanda au confirmat că vor continua procesul de ratificare.

Şi Franţa, care va prelua preşedinţia rotativă a Uniunii Europene la 1 iulie, a cerut ca ratificarea să continue.

18 dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene au ratificat deja tratatul.

Dar acest al treilea vot negativ la referendum dat planurilor de reformă afectează puternic imaginea Uniunii şi va ştirbi probabil încrederea blocului comunitar în faţa celorlalţi jucători de pe scena mondială. (BBC)

După primul meci de la Euro 2008, deși a obținut un rezultat decent, naționala României nu a convins neapărat la capitolul fotbal, dar a impresionat teribil prin interpretarea imnului național. Atât de tare a fost emoția provocată de interpetarea imnului încât s-a iscat o adevărată dezbatere națională dacă nu cumva ar trebui să schimbăm ceva la imn astfel încât naționala să-și perfecționeze stilul și interpretarea.

Paradoxul este că după cel mai convingător ”Deșteaptă-te române” pe care l-am auzit vreodată, românii au ațipit la cel mai plicticos meci din ultima vreme, atât de plicticos încât după o zi de analiză a meciului, a auto-felicitărilor, a exprimării convingerii că vom juca mai bine cu Italia (sigur, de ce nu, doar Olanda a batătut Italia și noi am bătut Olanda, deci îi batem pe italieni), a unei încercări timide de a provoca un scandal între Goian și Rădocioiu (generația mea de aur e mai tare decât a ta), ziariștii și-au dat arama pe față: fiindcă Mutu n-a făcut nimic, imnul a fost cel care (i)-a marcat.

Așa se face că de două zile se dezbate intens dacă și cum să schimbăm imnul. Se iau reacții, se dau sugestii, se verifică și se compară. Prin redacții zboară partituri, prin ochii încețoșati de emoții patriotice ”coada de maimuță” aduce parcă a ”cheia sol”, iar experții în strategii și analiză tactică fotbalistică sunt absorbiți de verificarea atentă a timpilor și contra-timpilor. Până și experții în arbitraj, în fond băieții cu ureche muzicală formată în ani de audiții a fluierului de arbitru, rămân consternați, cu diapazonul în mână, la auzul ritmului aiurea pe care îl are imnul național.

Să schimbăm imnul ca să-l cânte naționala mai bine? De ce nu?! Măcar atâta lucru putem face și noi. În plus, dacă tot am deschis subiectul, am putea lucra puțin și la culorile steagului fiindcă, nu-i așa, galbenul e cam greu de asortat. Dacă e cazul putem umbla puțin și pe la Constituție să facem o smecherie administrativă, zicem că suntem o uniune de țări (ceva de genul UK), facem mai multe federații și înscriem mai multe echipe la calificări. Să știm că se califică măcar una. Una tot pică cu Insulele Feroe și Malta în grupă. Și ținem cu aia. Că doar vorba aia, ”toți suntem români” și ne emoționăm la îndemnul de trezire.

Isteria ultimelor zile m-a convins nu numai că suntem cei mai frumoși și deștepți  din lume dar cântăm și a dracu de bine. În fiecare român zace un Costel Busuioc, iar în fotbaliștii naționalei chiar mai mulți, vreo 12 pe un loc, ca la admitere la Medicină. Iar un gând perfid se strecoară în sufletele noastre: oare proasta performanță de la Eurovision nu se datorează faptului că am trimis-o pe Nico și nu pe Nico (Daniel Niculaie)?

După meciul cu Franța am rămas marcați. Și asta doar pentru că, pentru prima dată, echipa de fotbal a dovedit că știe versurile imnului. Numai să fie băieții atenți să nu se mai lovească la cap la antrenamente - cum a pățit bietul Marica - și să uite versurile. Că ar fi jale. Ar păți ca polițistul din banc, cel care a învățat cu profesorul de muzică, ca pe niște versuri, operațiunile din tabla înmulțirii. Însă din tot cântecelul i-a rămas să fluiere cu plăcere doar melodia. Să nu se întoarcă după două meciuri și ”ai noștri”, amețiti de italieni și olandezi, fluierând pe avion. A pagubă.

A doua raportare a rezultatelor din Programul naţional al stării de sănătate a scos la iveală ceea ce ştiam deja: românii beau, fumează şi fac sex neptotejat. Viciile noastre, denumite “factori de risc de îmbolnăvire determinaţi de comportamentul populaţiei”, au relevat faptul că în mediul rural se bea dublu faţă de cel urban, însă se fumează doar pe jumătate. Ce mai, niște țărani!

Dacă aceste tendințe relevă ceea ce știam sau bănuiam deja, și anume că românii beau și fumează iar după asemenea tratament singura protecție sexuală e un prieten care să stea de șase să nu te surprindă nevasta, adevăratele indicii comportamentale au trecut neobservate: proasta gestionare a bunăstării.

Nu cred că e neapărat o revelație antropologică, însă nici doar o simplă coincidență, faptul că principalele județe cu risc crescut de îmbolnăvire sunt totodată și județele în care populația are cele mai consistente venituri.

Potrivit datelor centralizate de ministerul Sănătății, în ceea ce priveşte posibilitatea de îmbolnăvire de una dintre bolile majore, judeţele care înregistrează cel mai mare procent sunt Cluj (57,31 la sută), Ilfov (47,89 la sută), Sibiu (46,62 la sută). Dacă suprapunem peste această hartă cea a veniturilor, dată publicității în luna februarie de Institutul Național de Statistică, realizăm că singurele județe ale țării, alături de București, unde salariile depășesc media națională (de 1.134 lei) sunt tocmai Ilfov, Cluj și Sibiu.

Simplă coincidență? Risipa luxul celor săraci? Un consumism exagerat al unor produse de o calitate îndoielnică? Lipsa unei educații alimentare minimale? Sau, pur și simplu, credința populară a românul că oamenii trebuie să pleznească de sănătate, până în momentul în care inima pleznește la propriu, un infarct ca un balon de colesterol?

Are românul mulțumit de sine o vorbă: când ne-o merge rău, așa să ne fie. Și o realitate bizară: și când ne merge bine e de rău.

Personalul centralei a descoperit “o scurgere” care “nu depăşeşte normele autorizate”, a informat, fără să explice originile scurgerii, societatea de stat Energoatom, care gestionează cele patru centrale nucleare în exploatare în Ucraina.

“Reactorul a fost oprit”, nu s-a înregistrat nicio creştere a nivelului de radioactivitate la centrală şi nici în zonă, a asigurat Energoatom, fără alte precizări.

Potrivit unui responsabil al centralei, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, 1,3 metri cubi de apă radioactivă s-au scurs din conducta ce serveşte la răcirea reactorului nuclear. “Apa a rămas într-o incintă închisă ermetic”, fără să se infiltreze în alte locuri din centrală, a asigurat responsabilul, în timp ce biroul de presă al centralei a refuzat să comenteze.

Ucraina - a cărei centrală de la Cernobîl a fost teatrul celui mai grav accident nuclear civil, în 1986, înainte de a fi închisă - are patru alte centrale nucleare, care produc circa jumătate din electricitatea consumată de această ţară. (Newsin)

Premierul va merge cu trenul, ne anunță Adevărul. Și fiindcă e știre în sine (articolul nu precizează scopul vizitei), și încă una de ultimă oră, e clară valoarea de eveniment a faptului că premierul descoperă mersul cu trenul. Aș fi nedrept dacă nu aș recunoaște faptul că domnul Tăriceanu a făcut eforturi considerabile, uneori dramatice, dar întotdeauna riguros teatralizate, de a trăi şi a se deplasa “ca poporul”. Îmi amintesc o întreagă serie de titluri din noua specie jurnalistică “cu ce se deplasează premierul”. Fiindcă, după accidentul de motocicletă, C.P. Tăriceanu a încercat de toate. De la scuter la bicicletă şi, de ce nu, iată, mersul cu trenul.

Un adevărat erou premierul. Să meargă el ca toată prostimea, cu trenul!

După ce o tânără a murit fără a i se acorda îngrijiri medicale, pe motiv că trece coloana oficială a premierului, filmul acestor momente “populare” pare a fi regizat de Sergiu Nicolaescu. Scene tensionate, efecte dramatice, dialoguri patetice şi scăpări logice, de genul firelor de înaltă tensiune ce apar într-o scenă din “Dacii” sau gumei de mestecat din “Orient Express”. O fi auzit premierul că românii au tot felul de mijloace neconvenţionale de transport, unele chiar fără motor (ce Dumnezeu or fi astea?!), doar că documentariştii săi au ignorat faptul că poporul nu se deplasează cu scuterul şi bicicleta flancați de autoturisme blindate și cu girofar pe ochii presei invitate. Aşa că să nu ne suprindă intercity-ul cu sirenă şi gărzi de corp.

Ştirea despre aventurile premierului prin propria ţară se termină dramatic. “Premierul intenţionează să parcurgă pe jos distanţa dintre gara din Roşiorii de Vede şi locurile unde vor avea loc întâlnirile cu cetăţenii şi autorităţile locale”. Evident că distanţele pietonale din Roşiorii de Vede nu sunt o provocare extremă. Dar gestul contează.  Sau cel puţin aşa se speră.

Aşa cum se speră că spre toamnă, când C.P. Tăriceanu va face autostopul, microbuzul PSD va opri să-l ducă din nou la putere.

Astăzi începe Euro 2008 și pentru România care va disputa primul meci împotriva Franței. Începe e un fel de-a spune. Mai degrabă se termină. Căci de început a început de minim o lună, manifestându-se isteric prin presă.

Războiul nostru fotbalistic cu Europa se duce de săptămâni bune prin tranșeele mediatice, pe unde zboară interviuri, declarații și amenințări. Explodează zvonuri despre accidentări, se trag rafale spre adversari, se fac strategii pentru câștigarea campionatului (de ce n-am fi și noi, ca grecii, surpriza!?) în timp ce se sapă șanțuri de apărare împotriva potențialelor înfrângeri umilitoare. Și, nu în ultimul rând, se execută trădătorii.

Un interviu cu fostul selectioner al României, Laszlo Boloni, din France Football a scos la  iveală trădătorul. Afirmația potrivit căreia românii nu au curaj și că preferă să joace viclenește a aprins spritele. Sigur, mai erau și alte afirmații, cum ar fi cea potrivit căreia francezii ar trebui să se teamă de echipa României, dar aceasta a căzut la editare într-o bătălie izolată cu deontologia. În război totul e permis. Cert e că Boloni s-a dovedit a fi, pe lângă ungur și dentist - două chestii antipatice pentru vâna națională - necunoscător al spiritului cavaleresc de luptă specific românesc.

Ziariști care au învățat, asemeni nouă tuturor, istoria la orele de limba și literatura română, cu accent pe lecția de dilomație militară din Scrisoarea a III-a, și-au pârjolit recoltele publicistice, au otrăvit fântânile analizelor anterioare și s-au restras în munții mândirei naționale pentru a ataca bărbătește cu pietre trădătorul. Sigur că și ziariștii români au remarcat aceleași lucruri ca și Boloni, că România nu a mizat niciodată pe atac ci doar pe o apărare aglomerată și contra-atacuri oportuniste (asta până la amicalul cu Muntenegru când s-a văzut că nici apărare nu prea avem), dar au făcut-o aici, cu și pentru ai noștri, nu în presa dușmanului!

Dar fotbalul e fenomen global. Peste tot, nu doar la noi, fotbalul național poartă cu sine reziduuri anacronice de politică externă. Răzbunări istorice, tensiuni nestinse și conflicte nerezolvate se defulează fetișist în meciurile inter-țări. Mult mai puțin spectaculos decât fotbalul continental inter-cluburi, fotbalul internațional rămâne un fightclub cu crampoane.

Într-o perioadă în care cetățeanul excede cetățenia (SUA nu mai recunosc dreptul de intrare pe teritoriul său a cetățenilor europeni doar pe baza simplei apartenențe la un stat) și granițele dintre statele UE sunt depășite, fotbalul păstrează viu sentimentul național și datoria patriotică. Tentativele de naționalizare a fotbalului de club prin impunerea unui număr minim de jucători locali e doar un exemplu.

O dată la doi ani (la campionatele europene și mondiale de fotbal) reapar simbolurile și orgoliile naționale. Nouă din zece oameni cred că ar indica drept steag al Angliei drapelul albastru cu intersecții roșii al Regatului Unit. Și cine-i poate condamna când steagurile Angliei, Scoției sau Țării Galilor le vedem atât de rar independent iar din punct de vedere al politicii internaționale nici nu există? În fotbal (și rugby), și mai puțin în alte sporturi unde britanicii participă sub același steag, se mai păstrează, alături de accentele locale ale limbii engleze, orgoliul de a lupta separat al englezilor, scoțienilor și galezilor.

Așa că e normal să luptăm și noi, așa cum știm și putem, mai în apărare, mai pe contra-atac, pentru cauza noastră națională.

Hai ai noștri!

Grosul alegerilor locale a trecut așa că pot să ies și eu din embargoul autoimpus și să fac următoarele observații:

1. Primele declarații ale șefilor de partide date după închiderea urnelor mi-au amintit de vremurile naive ale Caritasului. Toți politicienii spun că au ieșit în câștig. Spre toamnă vom vedea că majoritatea a pierdut. Singura scăpare sinceră e că fiecare s-a gândit la cât a câștigat partidul din care face parte. Nimeni nu a amintit dacă a câștigat și alegătorul ceva.

2. Singurul partid care recunoaște de fiecare dată că a pierdut - exact, PRM-ul - remarcă o uriașă fraudă electorală și, în consecință, C.V. Tudor îi scrie ambasadorului SUA să-l acuze de faptul că americanii îi extermină partidul. Nici Vadim, nici Funar - care a obținut 3,5% la alegerile din Cluj și nici un loc de consilier - nu înțeleg sau nu acceptă faptul că electoratul său a dispărut.

3. La București, așa cum remarcam încă de la început , contextul de independent și în conflict cu PSD-ul i-a folosit doctorului Oprescu în primul tur așa cum schimbarea situației îi va dăuna în al doilea. Nu îl creditez pe Oprescu în turul 2 nici cu 40%. Rămâne de văzut. Două lucruri trebuie remarcate la Oprescu. Faptul că își dorește cu adevărat să devină primar - implicarea sa publică în politică se manifestă doar din patru în patru ani- la fel de mult cum cum mă îndoiesc că e potrivit pentru acest post. Și doi, cu siguranță că o nouă înfrângere în lupta pentru primărie - a treia dacă nu mă îndoiesc - va fi aproape sigur și ultima. Un atare scenariu ar duce la retragerea sa din viața politică.

4. După ce a văzut că voturile se cumpără greu și la vrac și la bucată - eșecul de la Ștefănești stă mărturie - Gigi Becali a remarcat faptul că românii sunt lași. Președintele PNG se declară dezamăgit de faptul că localnicii din Vadu Roșca, cei cărora le-a făcut case, nu i-au votat partidul. Problema lui Becali e asemănătoare până la un punct cu cea a celui care îl acuză că i-a furat electoratul, Vadim Tudor. Aici  e vorba însă de o confuzie.

Paranteză: Electoratul lui Vadim era unul activ și militant în vreme ce al liderului PNG “era” unul problematic și lipsit de spirit civic. O lege a compensației face ca Becali să își dobândească actuala avere din căderea comunismului la fel cum idolatrii săi suferă de pe urma căderii acestuia. Priza electorală a lui G.B. se regăsește în rândul păturii asistaționale a societății, incapabile să se adapteze unei sistem capitalist bazat pe competiție. Oameni cu diferite handicapuri, bătrâni săraci și fără speranță, ghinioniști, leneși și/sau infractori. Din nefericire pentru el, deși se bucură de o largă popularitate, aceasta nu se reflectă în voturi fiindcă susținătorii săi nu înțeleg competiția și nu recunosc implicarea civică. Electoratul lui Vadim și cel al lui Becali seamănă doar în aparență. Ambele sunt obtuze și extremiste și au plecat din țară mai mult sau mai puțin. Cel al lui Vadim lucrează și se dezvoltă pe seama Occidentului mult hulit pe care îl vede acum cu alți ochi, iar cel al lui Becali crește numărul infractorilor din UE.

5. Cea mai interesantă evoluție - nebăgată în seamă de politicienii românii ocupați să-și transforme eșecurile în succese răsunătoare - pare să fie cea a UDMR, formațiune care a reușit să câștige, singură și pentru prima dată cu un competitor în spate, câteva președinții de consilii județene. UDMR devine, cel puțin pentru moment, al patrulea partid ca importanță al României.

Spre toamnă vorbim de corigențele actualilor autopremiați.

Într-o ţara ca România, unde fiecare pare predispus să-şi fure singur căciula, toată lumea stă de pază. Poliţia, jandarmeria, poliţia comunitară, serviciile secrete, vecinele care te urmăresc de după perdea sau prin vizorul lustruit de atâta folosinţă.  Nimic nu mă suprinde însă mai mult decât cantitatea dar, mai ales, calitatea agenţilor de pază.

Nu cred că există profesie în ţara asta care să aibă o atât de mare diversitate socială ca agenţiile “de pază şi protecţie”. De la foşti sportivi de performanţă la pensionari care moţăie nevinovaţi prin colţuri de farmacie, de la gospodine plictisite la tineri care şi-au făcut stagiul de pregătire pe serverele counter-strike şi de la personaje care şi-au scris biografie pe la serviciul cazier al poliţiei la oameni pur şi simplu disperaţi, pe toţi îi adună şi uneşte sacra sarcină a pazei şi protecţiei.

Totul se păzeşte. Farmaciile, băncile, maşinile de valori, şcolile, fabricile şi uzinele, metrourile, magazinele, cartierele  rezidenţiale, persoanele importante. Ai zice că nimic rău nu se poate întâmpla. Că siguranţa noastră a tuturor este garantată. Deşi dacă  privim în urmă singurele incidente majore în activitatea de pază şi protecţie au fost provocate tocmai de către agenţii de pază aşa cum a fost şi “furtul secolului”. Tocmai de aceea, vazând cantitatea şi calitatea majorităţii agenţilor de pază, nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva au fost angajaţi nu să apere obiectivele de hoţi ci sunt plătiţi ca să nu fie ei cei care fură.

Urmariti stirile pentru a vedea contextul.

1.”Recent achitat de către Tribunalul Bucureşti, omul de afaceri Corneliu Iacobov vrea să revină în politică la vârful PSD. El îşi propune să ajungă în parlament. <Reintru în politică pentru că vreau să fim o ţară normală. Împreună cu ceilalţi lideri PSD din Moldova vrem ca Moldova să fie un fief PSD, aşa cum a mai fost>, a declarat Corneliu Iacobov.”

2. “Printre chestiunile aflate pe prima pagina in cotidianele italiene se afla preconizatul pachet de legi ale sigurantei publice pregatit de ministrul de interne Roberto Maroni, unde, potrivit indiscretilor, chestiunea romanilor ar constitui un punct important. Cotidianul de dreapta Il Giornale se ocupa in detaliu de tema delincventilor romani, cu un editorial dur pe prima pagina: <Si acum Romania sa-si ia inapoi criminalii>.”

3. “<Expertii Comisiei Europene vor vizita din nou Romania si Bulgaria saptamana viitoare, pentru a analiza masurile luate in domeniul justitie, in vederea rapoartelor pe care le va prezenta in luna iulie>, a declarat joi pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant al CE, Mark Gray. Contextul este insa unul in care din ce in ce mai multe voci de la Bruxelles considera ca integrarea celor doua tari in UE a fost prematura, a fost o greseala.

Acum mai bine de cinci ani cand am inceput munca la romanul Victorii (cel care avea sa se numeasca in mod nefericit  “Omul nou, pamanturi noi”), aveam imaginea tarii  in care traiesc, a politicienilor care ma inconjoara si a capacitatii noastre de a ne adapta intr-o lume noua si normala. Am prevazut compromisul politic care va permite integrarea Romaniei in UE dar si urmarile sale, problemele de ordin sociale, tulburarile pe care le va produce accederea romanilor, multi dintre ei nepregatiti pentru o noua lume, in spatiul european. Omul nou, mutatie a comunismului, are probleme de adaptare pe pamanturile noi - pentru el - ale Europei.

Pedagogii de moda veche incercau sa-i aduca pe calea cea buna pe elevii lenesi punandu-i in aceleasi banci cu cei silitori. Premiantii ar fi trebuit sa-i determine pe corigenti sa-i urmeze. Doar ca e mult mai usor sa cobori decat sa urci iar merele rele le strica pe cele bune de fiecare data. Niciodata invers. Iar premiantii incepeau sa chiuleasca, sa bea si sa fumeze, cot la cot cu noii si exoticii lor prieteni.

Ramasi repetenti la ultimul examen al integrarii impreuna cu prietenii nostri bulgari, am trecut in cele din urma cu indulgenta clasa. Pusi in banca alaturi de premiantii Europei am reusit nu doar sa-i tulburam peste masura ci chiar sa-i determinam sa ne urmeze prostul exemplu. Iar primele semne ale rabatului la civilizatie se vad.

1. “Un panou pe care scrie <Interzisa intrarea cainilor si romanilor> a fost asezat in fata unui magazin dintr-un oras spaniol. Magazinul este situat in orasul Alcudia, din insula Mallorca. Pe panou este inscriptionat „Interzisa intrarea cainilor si romanilor. In caz contrar acestia vor fi alungati”, totul pe fondul culorilor drapelului Romaniei. Proprietarii magazinului sustin ca au ajuns sa faca acest gest dupa ce ar fi fost furati in repetate randuri in ultima perioada si banuiesc ca infractorii ar fi romani.”

2.”O romanca din Roma, Italia, a fost agresata si violata de un italian (39 de ani). Femeia, angajata a unei firme de salubrizare, de-abia incepuse curatenia intr-o cladire de call-center, cand a fost agresata de italian. Barbatul a amenintat-o cu un briceag si a violat-o. Imediat dupa incident, romanca a cerut ajutor intr-un bar din apropiere. Agresorul a fost arestat.”