“Am ajuns la concluzia că românii sînt geniali luaţi individual, dar împreună sînt o catastrofă, pe bune! Nu ne ies chestiile colective. Pentru că tot timpul unul se crede mai deştept, vrea să-i dea în cap ăluia care se crede el deştept şi tot aşa. Datul la gioale e specialitate românească!”, este concluzia lui Alex Leo Şerban, într-un interviu acordat Mariei Andrieş, pentru Gazeta Sporturilor. Vă invit să-l  citiţi integral.

Televiziunile se îndreaptă încet şi sigur către o violentă tabloidizare. Se pot număra pe degetele ciunte ale unui muncitor la gater televiziunile care nu au fost lovite de microbul tabloidizării din dorinţa de a atinge audienţe record.

De câteva zile, a apărut noul site al antenei 1, cu o grafică şi un conţinut care nu lasă loc de interpetări şi nici nu ridică întrebări de tip “ce-a vrut să spună autorul”. Pagina de internet a antenei 1, altădată o televiziune sobră şi cu un public matur,  arată ca un tabloid de “calitate” de parcă ar vrea să plagieze siteul din care citează abundent şi al cărui nume spune totul: thesuperficial.com .

Din păcate, nici televiziunile la care odinioară mă uitam cu plăcere nu oferă nimic cu excepţia unor subiecte care, în ciuda spoielii, dacă le adaugi nişte greşeli gramaticale şi o exprimare de vânzătoare de seminţe le poţi băga lejer în Libertatea su Click, adică ciudăţenii, violenţă şi sex. Discovery Travel&Living oferă de câteva luni, spre vizionare, următoarele emisiuni: un reality care are în centrul o familie cu 6 gemeni, o alta care se ocupă de o familie ai cărei părinţi sunt bolnavi de nanism (piticism), una de vânzări imobiliare şi multe, înfiorător de multe emisiuni despre poveştile triste ale tuturor celor care s-au tatuat în ultimii ani în sudul Statelor Unite în Miami Ink şi, spre variaţie, L.A. Ink.

Încă o dată, constat că televiziunile s-au tâmpit şi tâmpesc. În curând o să mă uit pe o radiografie la plămâni şi o să văd o iubită de fotbalist dezbrăcată.

Foto: reportervirtual.ro

Părerea unanimă a celor chestionaţi de către ziariştii Evenimentului Zilei este că Guvernul ne expune unui test de rezistenţă la impozitare. Că toate declaraţiile alarmante şi confuze despre o posibilă anulare a alocaţiilor pentru copiii ai căror părinţi au venituri mari, sau impozitare pensiilor – retactate ulterior – sunt de fapt nişte teste de suportabilitate a populaţiei la potenţiale variante de suplimentare a veniturilor bugetare. Că bugetul de stat e sleit de puteri este ştiut. Că Guvernul ne pregăteşte ceva ar trebui să fie aşadar previzibil. Că Guvernul face teste psihologice pe părinţii copiilor de bani gata sau pe miocardul pensionarilor de bani gata cheltuiţi sau are doar probleme grave de disciplină, comunicare şi implicit credibilitate, se vede. Ce pare a nu se vedea în calculele Guvernului e adevăratul potenţial impozabil al acestei ţări: nesimţirea, prostia şi indolenţa.

Pentru că alocaţiile de 25 de lei pe lună ale copiilor, pensiile,  profiturile maro din vremuri negre impozitate în avans, nu vor avea niciodată forţa financiară pe care o reprezintă capitalul de nesimţire şi prostie acumulat în această ţară.

De aceea recomand cu toată seriozitatea un exerciţiu de imaginaţie cu aplicaţie realistă: taxa pe prostie, impozitul pe nesimţire şi accizele pe indolenţă. Pentru că nimic nu ne-ar scoate mai repede din marasmul economic şi social decât tezaurul acestei ţări. Creşteţi cu 1000% şi aplicaţi cu toleranţă zero amenzi pentru fiecare hârtie aruncată pe stradă, pentru fiecare scuipat, pentru depăşirea maşinilor aflate în coloană, pentru parcările pe trecerea de pietoni, pe cei care nu-şi curăţă zăpada, pentru cei-şi ignoră îndatoririle. Dacă amenda nu ar fi 200 de lei ci 1000 de euro, doar din banii şmecherilor care depăşesc maşinile pe contrasens, şi doar din Bucureşti s-ar colecta câteva sute de mii de euro la buget, pe zi. Probabil că amenzile ar fi exagerat de mari, dar ar fi proporţionale cu gradul de neobrăzare. Această fiscalitate ar trebui să fie o dictatură a bunului simţ asupra nesimţirii. Căci la câte resurse avem în acest domeniu, în câteva luni le-am da bani de drum delegaţilor FMI care vin la Bucureşti şi, cine ştie, până la urmă ne-am civiliza.

Iar dacă toate aceste resurse n-ar fi suficiente, am putea pune taxe pe muzica ascultată tare în bloc sau la semafor. Daca tot crede preşedintele că 99% dintre romani asculta manele, macar să tragă şi mini-minoritatea aia de  1% ceva foloase din asta.

Şi ce dovadă mai bună că tocmai cocalarii sunt adevărata resursă a acestei ţări, decât faptul că pentru băieţii ăştia şi tezaurul naţional este o bagatelă. Jur că ar umili cloşca cu puii de aur, punându-şi talerele aurite, cu lanţ, la gât.

De fiecare dată când vizitez un muzeu de artă şi ajung în secţiunea clasicilor mă izbesc pretextele căutate de artişti pentru a justifica nuditatea corpurilor umane expuse în tablourile lor. Canoanele creştine şi pudoarea vremurilor i-au obligat, nu de puţine ori, să caute justificări – multe naive – pentru a explica goliciunea umană. E de înţeles după secole în care toţi pictorii şi-au făcut mâna doar pe trupurile goale ale lui Adam şi Eva (a căror poveste e tocmai ascunderea goliciunii), Isus, Sfântul Sebastian (care, dincolo de povestea lui tragică, le-a oferit pictorilor avantajul de a fi murit dezbrăcat şi mulţi s-au grăbit să profite) şi, mai rar, Goliat, că artiştii căutau şi alte modele pentru arta lor. Dar până în secolele XIX-XX, când nuditatea s-a putut exprima liber şi modele abundau, a fost nevoie de multă imaginaţie nu doar pentru a picta goliciunea, ci şi pentru a o putea expune.

Pretextologia clasicilor şi evoluţia nudităţii în arta medievală aduce aminte de evoluţia pornografiei în secolul XX. Dacă în anii 80 filmele pornografice mai aveau nevoie de o poveste, de scenarii care să susţină acţiunea (mai apărea o secretară, un instalator, o vaduvă într-un castel), spre sfârşitul anilor 90 nimănui nu-i mai păsa de scenariu.

Cam aşa a evoluat şi nuditatea în pictură. Până să se picteze goliciune la liber, Tintoretto închipuia scenarii fanteziste. Într-un tablou al tânărului veneţian – aflat în Muzeul de Artă din Dresda – două tinere sunt eliberate de către doi flăcăi dintr-un turn din Egipt. Explicaţia tabloului este mai mult decât hilară. Cică fetele, pentru a se purta strecura pe geamul turnului, au fost nevoite să renunţe la haine. Asta în vreme ce tinerele nude poartă lanţuri la mâini şi picioare. Come on!

Şi aşa se strecoară în artă arta de a justifica goliciunea. Aşa apar ţărani care – evident, din cauza căldurii – practică goi muncile câmpului, tinere care se îmbăiază, tineri care se odihnesc la umbra unui copac, soldaţii vânjoşi care – probabil pentru mai multă mobilitate  sau fiindcă îi stinghereau – au renunţat nu doar la zale ci şi la tot ceea ce le acoperea goliciunea.

La Rubens e evident că fiicele lui Leucippus nu puteau fi răpite altfel decât cvsi-goale. În fond întreaga operă a pictorului flamand este străbătută de goliciuni cărnoase şi contorsionate.

Şi să nu-l uităm pe maestrul Michelangelo, care studia doar mecanica  trupurilor umane. Yes, right!

Într-un interviu acordat anul trecut, Dan Diaconescu – care reuşea să-mi devină oarecum simpatic prin cinismul sincer asumat – se declara mândru de faptul că a reuşit să OTVizeze România.

“Sunt fericit. Acum câţiva ani, când spuneam că vreau să OTVizez România, unii mă înjurau, alţii spuneau că sunt nebun. Acum mi-am văzut visul cu ochii. Nu numai că alte posturi de televiziune au preluat reţeta, dar s-a ajuns atât de departe, încât Mihaela Rădulescu şi-a acuzat soţul că le-a OTVizat familia. Metoda mea se propagă în lanţ”, declara Dan Diaconescu în interviul acordat ziarului Gândul.

Şi avea dreptate. Pentru că, iată, o altă familie este în plin proces de OTVizare. Ultimele zile au dus la paroxism subiectul flăcării violet invocate de Hrebenciuc.

Citiţi şi vă cruciţi – dacă sunteţi creştini – interviul din Gândul de astăzi. Familia Geoană, Varujan Vosganian, Ioan Ghişe şi alţii vorbesc despre forţa energetică pe care o deţine Traian Băsescu. “Eu am trăit o astfel de experienţă (…) Eu vorbesc de ce-am păţit eu. Te simţi tulburat. Dintr-o dată, nu mai eşti lucid suficient, simţi greaţă la stomac şi gol în stomac. Sunt nişte sentimente. Un om care se simte rău instantaneu”, a povestit Ioan Ghişe pentru Gândul.

Refuz să analizez valoarea de adevăr a declaraţiilor lor însă, nu pot să nu remarc valoarea de adevăr a afirmaţiilor lui Dan Diaconescu de anul trecut. Şi, în plus, faptul că politicienii şi credinţele  lor aruncă banii aiurea pe consultanţi străini când avem suficiente vrăjitoare locale, că au pompat bani în Realitatea TV şi Cotidianul, când mult mai la îndemână era să investească în OTV şi revista Lumea Misterelor. Şi apoi, Geoană mai degrabă a pierdut singur alegerile  cu vizita lui la Vântu – de mână cu cei care au programat confruntarea finală în ziua de joi, ştiţi voi, aia cu flacara violet puternică – decât le-a câştigat tabăra energetică a lui Băsescu.

Dar poate, vorba filmului (The Men Who Stare at Goats), lumea are nevoie, mai ales acum, de un Jedi.

În fiecare zi pe postul de muzică Music 1 se difuzează o emisiune numită Ora de română. În respectiva emisiune, care durează câteva ore, se difuzează exclusiv trupe româneşti care cântă, după caz, în engleză, spaniolă, greacă şi, mai rar, română.