Pentru cine votez

iul. 16 2012

Senatorul Catalin Voicu, condamnat la cinci ani de inchisoare pentru trafic de influenta

Senatorul Catalin Voicu, condamnat la cinci ani de inchisoare pentru trafic de influenta

– Şi, pentru cine votezi?O să votezi pentru Băsescu?

– Nu, n-o să votez pentru el.

– Înseamnă că o să confirmi votul de suspendare al Parlamentului…

– Nu. N-o să-l confirm. Pentru că asta ar însemna să votez împreună cu Cătălin Voicu, cu Sergiu Andon şi Florin Pâslaru, cu toţi condamnaţii şi incompatilii condamnaţi de justiţie şi protejaţi de Parlament.

– Probabil, dar dacă ai vota „DA”, situaţia s-ar debloca şi lucrurile ar putea începe în sfârşit să funcţioneze în România.

– Aşa e. Probabil s-ar debloca. Dar blocarea lor dovedeşte că Separarea Puterilor în Stat funcţionează. Încă. Şi nu voi pune niciodată umărul ca să dau puterea absolută nimănui. Aici nu e vorba de oameni şi partide, ci de principii generale. Democraţia stă în echilibrul puterilor.

– Bine, dar nu ar fi normal ca puterea să se schimbe?

– Evident că ar trebui. Aşa e natural  să se întâmple. Eram chiar convins că nimic rău nu se poate întâmpla, că într-o ţară europeană lucrurile o să evolueze normal.

– Şi?

– Şi apoi am văzut altceva. Şi m-am speriat. Mi-am dat seama că ideea normalităţii e doar în capul meu. Am realizat că ceea ce am câştigat în ultimii ani este tocmai accesul la această normalitate, oricât de bolnavă ar fi ea, pe care putem să o pierdem. Normalitatea în care justiţia poate funcţiona, cu politicieni din toate partidele arestaţi şi condamnaţi, libertatea absolută a presei, cu jurnalişti care pot scrie şi înjura pe cine vor fără să fie condamnaţi, accesul la o lume normală, europeană.

– Deci cum o să votezi la referendum?

– O să votez „Nu”.

– Deci votezi pentru Băsescu.

– Nici măcar. Sunt  egoist. O să votez pentru mine. Şi mai mult, şi poate mai patetic, o să votez pentru fiul meu, pentru Leo, în speranţa că va trăi într-o lume normală.

-?

– Cum voi putea să îi explic mai târziu că i-am furat viitorul pentru a trăi eu un prezent liniştit? Pentru că aşa cum spunea Majestatea Sa, Regele Mihai (ultimul monarh al Romaniei, alungat de pe tron în numele şi cu sprijinul votului popular), ” România nu e  o moştenire de la părinţii noştri, ci o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”.

Leo

 

 

No responses yet

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.