Societatea apolitică

dec. 02 2009 Published by under EST-ETICA,Politic

Într-o vreme în care organizaţiile şi asociaţile declarate apolitice şi non guvernamentale sunt tot mai lipsite de credibilitate, se trece prea uşor cu vederea peste voinţa populară pronunţată non sau nu cumva chiar anti-politică.

Votul de la refrendumul pentru un parlament light, înjumătăţit, este prea uşor trecut cu vederea de către cei care ar trebui să-l ia în seamă. Pentru că, fie că a fost un moft sau o armă politică a lui Traian Băsescu, rezultatul lui este unul de necontestat. Printr-un număr impresionant de votanţi şi un vot majoritar pentru, poporul a spus că vrea mai puţini politicieni. Electoratul a spus că s-a săturat de politicieni.

În acest context, strategia PSD de a crea alianţe politice cu toată lumea de la Moscova şi până la Timişoara  este în contradicţie cu dezgustul popular pentru politică şi politicieni. După cum la fel de greşit este să fluturi steagurile roşii ale partidului în balconul Operei din Timişoara.

În goana după voturi, Geoană, care are realismul fraţilor Grimm când spune că va satura 80 de milioane de români din agricultura românească, uită că afară sunt încă mulţi flămânzi. O întreagă generaţie care nu a avut parte de o revoluţie se suprapune peste o simbolică cifră 20.

No responses yet

După 20 de ani

nov. 27 2009 Published by under EST-ETICA,Media,Politic

După 20 de ani putem trage singuri concluzia că Silviu Burcan, în ale sale profeţii despre viitor, a vorbit prostii, şi că României şi românilor le sunt insuficienţi 20 de ani pentru a scăpa de comunism. Stupid people s-a răzbunat pe Brucan.

După 20 de ani presa – în marea ei majoritate – a revenit de unde a plecat iar cei care stăteau la coadă să cumpere ziare scuipă azi televizorul.

preyidentialeDupă 20 de ani, Iliescu, Năstase, Geoană,  nepotul Gisselei Vass şi alţii crescuţi prin Primăverii îşi freacă mâinile cu ochii spre putere.

După 20 de ani, preşedintele ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, repetă fără să ştie discursul lui Ceauşescu. Când spune că voinţa poporului este nulă în faţa Parlamentului şi că ceea ce a ales poporul cu un număr de voturi, la care nici un politican nu visează, reprezintă un vot imperativ, nul, repetă cuvintele celui care nu răspundea decât în faţa propriei Adunări Naţionale, în ciuda voinţei poporului.

După 20 de ani, după primul tur al alegerilor, harta voturilor arăta că au mai rămas doar petrolul, dolarii şi ardeleni. Pentru că, adevărata miză nu se vede la televizor, unde maşina de propagandă pompează ştiri, ci e ascunsă în Marea Neagră, acolo unde Vântu (prin Liviu Luca), Patriciu şi Voiculescu, aşteaptă să foreze.

După 20 de ani criminalii martirilor Revoluţiei au rămas nepedepsiți.

În urmă cu mai bine de zece ani, câştigam un pariu cu Şeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, domnul Octavian Ţiegean. Nu m-a crezut că vor urma tulburări sociale majore. După o lună a venit mineriada şi luptele de la Costeşti.

După 20 de ani riscăm o nouă revoluţie. Risc să mai fac un pariu. În funcţie de rezultatele şi manierea alegerilor de duminica viitoare, dar, mai ales, de nerespectarea voinţei exprimate la referendum, România se va afla în faţa unei noi forme de revoltă socială. Şi, să dea Domnul să n-am dreptate, spre primul pas serios către autonomia Transilvaniei, susţinută chiar şi de la Bucureşti de cei care speră într-un stat românesc cu adevărat liber.

Până atunci, după 20 de ani, rămân cu o singură certitudine. Au trecut 20 de ani.

No responses yet