După 20 de ani putem trage singuri concluzia că Silviu Burcan, în ale sale profeţii despre viitor, a vorbit prostii, şi că României şi românilor le sunt insuficienţi 20 de ani pentru a scăpa de comunism. Stupid people s-a răzbunat pe Brucan.

După 20 de ani presa – în marea ei majoritate – a revenit de unde a plecat iar cei care stăteau la coadă să cumpere ziare scuipă azi televizorul.

După 20 de ani, Iliescu, Năstase, Geoană,  nepotul Gisselei Vass şi alţii crescuţi prin Primăverii îşi freacă mâinile cu ochii spre putere.

După 20 de ani, preşedintele ProDemocraţia, Cristian Pârvulescu, repetă fără să ştie discursul lui Ceauşescu. Când spune că voinţa poporului este nulă în faţa Parlamentului şi că ceea ce a ales poporul cu un număr de voturi, la care nici un politican nu visează, reprezintă un vot imperativ, nul, repetă cuvintele celui care nu răspundea decât în faţa propriei Adunări Naţionale, în ciuda voinţei poporului.

După 20 de ani, după primul tur al alegerilor, harta voturilor arăta că au mai rămas doar petrolul, dolarii şi ardeleni. Pentru că, adevărata miză nu se vede la televizor, unde maşina de propagandă pompează ştiri, ci e ascunsă în Marea Neagră, acolo unde Vântu (prin Liviu Luca), Patriciu şi Voiculescu, aşteaptă să foreze.

După 20 de ani criminalii martirilor Revoluţiei au rămas nepedepsiți.

În urmă cu mai bine de zece ani, câştigam un pariu cu Şeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, domnul Octavian Ţiegean. Nu m-a crezut că vor urma tulburări sociale majore. După o lună a venit mineriada şi luptele de la Costeşti.

După 20 de ani riscăm o nouă revoluţie. Risc să mai fac un pariu. În funcţie de rezultatele şi manierea alegerilor de duminica viitoare, dar, mai ales, de nerespectarea voinţei exprimate la referendum, România se va afla în faţa unei noi forme de revoltă socială. Şi, să dea Domnul să n-am dreptate, spre primul pas serios către autonomia Transilvaniei, susţinută chiar şi de la Bucureşti de cei care speră într-un stat românesc cu adevărat liber.

Până atunci, după 20 de ani, rămân cu o singură certitudine. Au trecut 20 de ani.

Adrian Năstase împlineşte azi (22 iunie) 58 de ani şi primeşte cel mai frumos cadou din partea sistemului: recunoştinţa şi recunoaşterea. Ce altceva îţi poţi dori mai mult în viaţa decât să vezi că ceea ce ai semănat răsare şi că cei pe care i-ai crescut nu te uită?

Un tribut şi un omagiu, asta reprezintă publicarea- şi compromiterea – probelor din dosarul Năstase (după cel al lui Mitrea) pe siteul Camerei Deputaţilor.  O petrecere supriză on-line, pentru cel care se credea singur şi părăsit de ziua lui şi care este suprins în întunericul cercetării penale de prietenii care nu l-au uitat.

De acum e rândul altora să despacheteze cadoul în toată  splendoarea lui, să le arată judecătorilor erorile procedurale care fac imposibilă dreapta judecată a clientului lor. Ba dacă vor să facă mişto, să ceară şi niscaiva despăgubiri pentru prejudiciile morale produse sărbătoritului Năstase. Cam cum pretinde astăzi un alt fost sărbătorit, Sever Mureşan, vreo 40 de milioane de euro falimentarei bănci Dacia Felix, după ce a primit cadou din partea unei grefiere, care a greşit o propoziţie, o eroare materială dătătoare de libertate.

Aici, în acest cerc restrâns al celor care mânuiesc procedura se regăsesc deopotrivă puterea, gloria şi faima. Din rândul lor, al specialiştilor în proceduri se aleg miniştrii de justiţie, marii procurori, avocaţii de geniu. Priviți cu atenție! Marii avocații nu sunt cei care susțin procese, ci cei care le împiedică. Și pentru asta nu trebuie să dovedească că ei sunt cei mai deștepți, e suficient să arate că alții sunt mai proști. Ei nu strâng probe și nu dovedesc nevinovăția clientului. Se mulțumesc doar să arate cu degetul virgulele lipsă din declarații, erorile de tehnoredactare din minutele proceselor, citațiile prea mototolite trimise clienților lor și, în general, să sublinieze faptul că  „legea e pentru proşti”.

I-am cunoscut pe aceşti oameni, am învăţat de la ei şi am folosit ceea ce am învăţat. Ei fac posibile cadouri ca cele de astăzi, datorită lor se suflă lumânările de pe tortul sărbătoritului şi de la capătul defunctului dosar penal.

Ei au ştiinţa, alţii au recunoştinţa.

Să ne trăieşti, coane Năstase!

„Poveştile de genul Becali sunt o modalitate de a duce discuţia din campania electorală, pe teme care sunt absolut penibile. Nu vreau să spun că DNA, Parchetul sau Poliţia nu trebuie să cerceteze dacă în fotbal sunt probleme, probabil bănuim cu toţii că sunt unele probleme, dar, vă întreb eu acum, asta este prioritar, acestea sunt problemele prioritare ale României?”, a afirmat Adrian Năstase la Titu.

Are dreptate Adrian Năstase. Prioritar ar fi fost chiar dosarul său devenit între timp lectură facultativă în Parlament. Dar ce sa-i faci?! Cine n-are noroc n-are!