Dupa moartea primilor romani pe fronturile din Irak si Afganistan, intr-un editorial din Gandul, Cristian Tudor Popescu remarca, in stilul caracteristic, ca avem de a face cu moartea unor capsunari. Dincolo de rationamentul rece si cinic, condamnat imediat de unii, logica domniei sale se dovedeste a fi functionala. Ce altceva, decat ideea unor castiguri suplimentare pentru un viitor mai bun, poate impinge un militar sa apere o tara si niste oameni straini? Nu poate fi vorba de patriotism si, sa nu cadem in patetic sa-l numim umanitarism sau sacre idealuri pentru apararea pacii si a libertatii universale. Adevarul este ca, la fel ca si taranii care muncesc la fermele spaniole sau programatorii romani care isi vand inteligenta in alte tari, si soldatii morti pe campurile de lupta din aceste tari pot fi incadrati, daca tinem cu tot dinadinsul sa-i catalogam, in categoria „capsunarilor”. Nu cred insa ca trebuie sa dam o dimensiune malitioasa acestui termen care desemneaza o drama a unei nesfarsite si agonizante tranzitii. Negarea realitatii nu duce la disparitia ei. 

Ce face din acesti militari morti, carora trebuie sa le acordam toata consideratia, niste oameni liberi in asumarea propriului destin (atat cat poate fi liber un militar) este tocmai voluntariatul in baza caruia au ajuns acolo. Acesti oamenii au ales sa lupte pe fronturile unde in cele din urma si-au dat viata.

Am citit cu suprindere un comentariu al domnului Cristian Teodorescu din Cotidianul referitor la faptul ca generalul Eugen Badalan i-a refuzat lui Nae Caranfil soldatii solicitati de acesta pentru a face figuratie in noul sau film „Restul e tacere”. Autorul ii reproseaza generalului faptul ca, pe considerente care tin de continutul filmului, regizorului i se refuza o favoare care i s-a facut cu ani in urma lui Sergiu Nicolaescu sau, mai recent, producatorilor filmului „Cold Mountain”.

In fapt, asa cum spune chiar domnul Teodorescu in comentariul sau, generalul Badalan si-a motivat refuzul prin faptul ca Armata Romana se profesionalizeaza si nu mai face recrutari.

Vreau sa cred ca doar frustrarea ca, din nou, cultura este lasata la urma sau faptul ca detine niste date cat se poate de concrete referitoare la refuzul generalului Badalan sa fi determinat un asemenea discurs deplasat bazat pe un rationament abrupt din partea comentatorului. Nu vreau sa cred ca un om ca domnul Cristian Teodorescu care si-a asumat rolul de „ziarist pe cultura” poate sa pretinda folosirea soldatului deoarece, daca intre capsunari si soldatii care isi aleg singuri destinul nu e nici o diferenta, nici intre soldatul caruia i se ordona sa culeaga napi sau sa faca frumos in filme nu ar trebui sa fie.

J.P.Sartre spune ca, intodeauna, chiar si in razboi, exista optiuni. Daca vrei sa-l refuzi cu adevarat poti sa evadezi sau sa te sinucizi.

Ma intreb cum poti sa evadezi dintr-un film. Si asa ajungem de la existentialism la ridicol.