Copilaria lui Dumnezeu

(reportaj inchipuit)

O ulita chinuita taie strimb dupa trebuinte satul in doua ca un sarpe de lut, incovoiat de o lunga suferinta. Casele cresc timid direct din tarina pe marginea drumului si ramin asa, lipsite de ambitie, cu acoperisurile streasina peste balti in care se-neaca pamintul. Din fata le rinduieste ulita, din spate le inghesuie padurea care stringe satul intre crengi vestindu-le localnicilor toamna prin tainice batai in geamuri. In mijlocul satului e biserica, lipita de gardul primariei care o apara de toate cele. Peste drum e birtul, deschis mai mult decit biserica si poate de aceea satenii il vad mai degraba pe Filon, birtasul, decit pe omul lui Dumnezeu, parintele Patulea. Cit despre primar el nu e nici cit preotul, e plecat in oras, la prefectura, sa ceara despagubiri pentru paguba pricinuita de surparea muntelui fiindca, de mai bine de o saptamina, muntele din marginea satul nu mai e. A plecat asa cum venise. Spre bucuria unora si necazul altora. Acolo, in acel loc, s-a nascut fara a se poate spune ca va muri vreodata strania poveste a celui de-al unsprezecelea copil al familiei Cotava, Pascut, si a pietrei sale.
foto -cool.nicool

continuare