Copilarii intarziate

In urma cu mai bine de sase ani Ion Muresan (unul dintre cei doisprezece scriitori romani invitati anul trecut in Franta in cadrul programului cultural „Les Belles Etrangeres”) incerca sa ma convinga la o bere ca farmecul armatei (obligatorii pentru barbati) este acela al ultimului joc. „Pentru  ca are reguli clare, cu recompense si penalizari, fiindca implica mai multi jucatori si este o ultima etapa a copilariei, armata ramane ultimul joc de care majoritatea barbatilor isi amintesc cu placere”, imi spunea poetul Muresan. 

Mi-am amintit de cuvintele lui Ion Muresan in urma cu putin timp in timp ce parcurgeam chestionarele scolii de soferi. De reguli clare, de mai multi participanti, de recompense (placerea pesonala) si penalitati mi-au amintit chestionarele, cu mult dupa presupusa perioada a adolescentei mele, oricat de intarziata ar fi ea.  

Acum, chiar in clipa in care scriu in jurnal online, nu pot sa nu ma gandesc tot la un joc al copilariei preferat mai degraba de fete decat de baieti motiv pentru care era atat de ravnit de cei din urma si exagerat de secretizat de cele dintai: Oracolul. Sub acest nume pretios se ascundeau asa cum bine stiti secretele oricarei tinere prepubere, cu iubitii ei (mai mult imaginari), cu contributiile prietenelor, cu mici poezii si desene cuprinse in paginile cu colturi indoite si lipite pentru a scoate in evidenta si tenta cu cele sase litere: S-E-C-R-E-T. In acel prim produs intelectual personalizat se regaseste balanta emotionala, extrem de fragila, dintre dorinta de interiorizare si totodata de exhibare.    

In cele din urma, orice oracol/blog, orice chestionar auto sau regulament militar, vine sa confirme nevoia intarziat-continuata de copilarie. Si de joc.