Drumul spre pretutindeni

Exista in viata semne care nu spun nimic. Sunt indicatii vagi care prevestesc totul. Sau nimic. Care te pot duce aparent oriunde dar, de cele mai multe, ajung spre nicaieri. Sunt indicatii spre pretutindeni. Ati sesizat probabil chiar si in circulatia rutiera semnalizarile de genul „toate directiile” sau, poate chiar mai vag, „iesire”. Ca si in viata, ele duc chiar acolo.

Exista in viata publica (implicit si aproape exclusiv politica), raspantii la capatul carora regasesti atat de folositoarele semne spre „iesire” sau, mai exact, catre „toate directiile”. Nu conteaza cum ai ajuns acolo, conteaza doar cum poti sa iesi si in care din cele toate directiile o vei lua.

In interesectia in care ne aflam acum scrie la fel de eliptic ca intotdeauna: „iesire” si „toate directiile”. Iar directiile de iesire ar fi multe dar atat de greu de urmat. Din tunel. Din tranzitie. De la guvernare. Din Balcani. Din mediocritate.

E ca un basm fara morala acest perpetuu drum initiatic, dar niciodata final, din noi spre pretutindeni.