Elogiu florii de hartie

Ieri i-am cumparat sotiei un buchet de flori de la un mic chiosc aflat pe marginea Bulevardului Timisoara. Vanzatoarea,tanara, simpatica, poate chiar prorietara chioscului, imi da o mana de ajutor pentru a face o alegere buna. Cum poate si ea.

– Vreau si eu un buchet de flori, ii spun femeii.

– De care?

– Frumoase.

– Toate sunt frumoase. Frumoase si mai cum?, imi cere ea pe un ton pe care il stiti.

– Pai, de exemplu, alea mov, au un parfum aparte?

– Foarte aparte, adica deloc, imi spune ea ironic, probabil grabita sa inchida dupa zorul cu care strangea ghivecele din fata gheretei.

– Atunci alea portocalii din spate (nu stiu cum se numesc), ce parfum au?

– Gherbere, nu au nici un miros, imi spune femeia plictisita.

– Io vreau ceva care sa miroase a ceva dar nu vroiam trandafiri ca sunt prea banali.

– Nici ei n-au miros, imi reteaza ea argumentatia de cumparator carcotas.

- Cum sa n-aiba miros trandafiri?! aproape tip eu revoltat ca imi insulta toate cunostintele de botanica.

– Asa bine, n-au!

- Si atunci care miros a flori?

– Crini imperiali!

– Pai, de ce tocmai ei?

– Sunt tratati domnule, de aia au si pretul asta, imi spune femeia deja plictisita de prezenta mea.

- Pai, atunci, daca florile nu au miros de ce nu as cumpara unele de plastic sau de hartie care sunt mai ieftine si dureaza o vesnicie?

-Pen’ca astea sunt naturale!