Pretul corect al tineretii

Batranii, chiar si atunci cand isi amintesc cu greu numele nepotilor, rememoreaza cu precizie preturile diverselor perioade prin care au trecut. Nu v-a suprins niciodata modul in care bunicii va spun ca in cutare sau cutare loc, prin ’40 sau „patruzecisiceva” o friptura de un juma de kil era sapte lei cinzeci, si din zece lei iti mai ramaneau bani si de o bere si de un bilet de tramvai in vreme ce nepoatei ii spune in continuare Mariana desi toata lumea ii repeta ca o cheama Mihaela? Stiut fiind faptul ca fixarea amintirilor in memorie depinde de emotii si intensitatea lor, sa fie oare un semn de senilitate faptul ca varstnicii tradeaza o mai mare sensibilitate in privinta preturilor decat fata de proprii urmasi?

Psihologii isi explica aceasta „agatare” emotionala de preturi prin faptul ca raporturile dintre venituri si preturi sunt mult mai rigide pentru persoanele in varsta care au un venit fix, de cele mai multe ori numit pensie. Desigur ca nu e nevoie de psihologi pentru a explica evidenta revoltei pensionarilor din Romania care, dincolo de manipularile politice inerente la care suntem involuntar disponibili atunci cand facem parte dintr-o masa de oameni, isi vad amenintat echilibrul fragil dintre veniturile lor  si preturi.

Problema acestor dezechilibre economice, a perioadei inflationiste pe care o traversam de 15 ani e posibil sa ne afecteze si pe noi in viitor cand vom incerca sa ne amintim preturile tineretii noastre. Ne va fi greu, daca nu chiar imposibil sa ne fixam preturile in timp si sa avem un raport corect fata de de ele. „A…era cam 20 de lei un pachet de tigari…prin ’95 sau pana atunci…sau era 2000…sau poate 20.000, da asta dupa 2000…daca era dupa taxa de viciu cred ca era mai mult. Sau taxa de viciu era pentru alcool? Dar berea sau vinul oare erau alcool daca nu aveau timbru?”, voi incerca sa rememorez pentru draga mea nepoata Mariana, pe care o cheama, evident, Mihaela. Sau Mirela?