Traitorii de foame

Plictisiti, agasanti, blazati, violenti, umili, obraznici. In intersectii, la metrou, in fata bisericilor duminica dimineata si dupa pranz pe la mall-uri (chestie de pozitionare eficienta), printre blocuri, in fata magazinelor. Cu mana intinsa, piciorul rasucit, copiii in spate, plasele murdare agatate-n umar. Zgribuliti vara, posomorati toamna, inghetati iarna, exuberanti primavara. Cu iconite la gat, cu crucifixuri in maini si, invariabil, in fata cu acele cartoane pe care scrie mare, ca un titlu: muritor de foame. Dupa care apar detaliile: numar de copii, boli, parinti, natura umana, compasiunea ei.

La stop, o vad in fiecare zi. Pe ea si pe copiii ei. Ma uit pe rand la ei, eventual il chem pe cel mai retras dintre ei ce se ascunde in spatele femeii sa vina sa il vad mai bine. Ii spun femeii nedumerite: „nu-l recunosc pe nici unul. Nu sunt ai mei asa ca nu poti sa-mi ceri bani”.

Dar ii dau bani. Asta e o chestie pe care nu o prea inteleg la mine, dar e o alta poveste.

Mai e un barbat intre doua varste pe care il vad de vreo cinci ani cu mesajul „muritorului de foame” in piept. E aici o chestiune delicata, o complicitate in aceasta agonie de care se fac vinovati cei care prin sustinerea financiara il tin in viata pe acest „muritor de foame”, cei ca mine care ii prelungesc aceasta stare si, implicit, moartea. Si atunci am revelatia acestei tarii si a saraciei ei.

Sunt in Romania, ascunsi sau la vedere, tineri sau pensionari, in mediul urban si rural deopotriva, cateva milioane nu de muritori, ci de traitori de foame. Chiar asa, traiesc din ea. Si nu se mai satura.