Viata la tara (I)

Asa cum ar spune domnul director al Muzeului Taranului Roman, profesorul Vintila Mihailescu, satul romanesc nu mai exista. A murit odata cu vesnicia sa adanc rascolita de colectivizare. Dar moartea satului romanesc nu e doar efect ci, mai grav, cauza, fiindca decimarea culturii populare pune in pericol intreaga cultura originar romaneasca.

Vom analiza in continuare, fara a avea pretentia unei acoperiri exhaustive a fenomenului, cateva dintre semnele degradarii vietii la tara. Comunismul a oprit parca, asemeni unui ceas, viata la tara, iar dupa atata timp mecanismele ruginite nu mai stiu si nu mai pot sa functioneze

Mancarea si bautura 

„Mancarea si bautura proasta ne omoara”, obisnuieste sa spuna poetul Mircea Dinescu, el insusi un om al satului, cu puternice legaturi si preocupari in viata satului unde a decis, oarecum neinspirat as spune eu, sa investeasca. Daca e adevarat ce spune Dinescu, si eu cred ca este, ceea ce mananca si bea astazi taranul roman va fi intr-o oarecare masura una dintre cauzele mortii premature a satului romanesc. Saracia, delasarea si disparitia respectului de sine la multi dintre taranii romani au facut ca distilatele de fructe si cereale dar, in special, vinul sa fie inlocuit de bautura ieftina de joasa calitate. Astfel, din producator de bauturi alcoolice si vin, satul s-a transformat in consumator de distilate etilice de cea mai joasa speta, o buna parte dintre locuitorii satelor fiind alcoolici. De remarcat ca nu este vorba doar de barbati, o buna parte dintre alcoolici fiind femei. Cauzele acestei transformari se regasesc in dezordinea sociala pe care a provocat-o comunismul dar, mai ales caderea lui.

Daca perioada colectivizarii a generat deviatii majore in comportamentul bautorului de la tara care a invatat, in lipsa fructelor si cerealelor aflate in proprietate comuna, sa distileze pufoaica, „rearanjarea” lucrurilor, in loc sa stopeze declinul consumului de bauturi compromise, l-a accentuat. Putinii tarani care reusesc sa produca bauturi alcoolice au invatat sa le contrafaca si, in principiu, prefera sa vanda un litru de alcool de buna calitate si sa bea unul de proasta calitate daca raportul dintre vanzare si cumparare ii va aduce un profit rezonabil.

Din nefericire, bucataria romaneasca a suferit si ea, fara a fi capabila inca sa-si revina, de pe urma convulsiilor de natura economica si sociala. Actualul stadiu al agriculturii, subdezvoltata si ineficienta, face ca in multe dintre satele romanesti cartofii ( ca sa dam doar un exemplu) importati din Olanda sa fie mai ieftini decat cei produsi in plan local. Dupa ce pana in 1990, lipsa fainii a facut imposibila de multe ori realizarea experientei primare a coptului painii iar taranii s-au obisnuit sa isi creasca porcul cu paine cumparata de la oras, intreruperea timp de decenii a traditiilor a facut in multe cazuri imposibila transmiterea lor.

Raposatul Radu Anton Roman, manat de pasiunea de foclorist, a adunat si dat mai departe retete pe taranii au aflat de la televizor ca ii definesc dupa ce, timp de decenii s-au deprins sa obtina gem din rahat si sa faca carnati din carne cumparata de la magazin. Bucataria romaneasca, in ciuda romanticilor sau nationalistilor care o vad mare si bogata dar carora le lipeste cultura culinara care sa le permita o astfel de evalualuare, e doar o teribila adunatura de experiente culinare, o suma a a culturilor care ne-au dominat mai mult sau mai putin pe parcursul istoriei. Cultul „Salatei boef”, facuta de cele mai multe  ori din carne de pui, vorbeste de la sine.

(va urma)