Xenofobia salveaza economia?

Evaluind retrospectiv privatizarile ultimilor ani, nu se poate sa nu te izbeasca lipsa de eficienta a celor care au vindut, de cele mai multe ori pagubos, o buna parte din patrimoniul national. Povestea fabricilor vindute ieftin de stat si ulterior la fier vechi de privati la pret dublu fac parte deja din folclorul national al ultimilor 16 ani. Privatizarea Chimica Turda sau recenta reintoarcere a fabricii ARO, vinduta pentru 150.000 de dolari si intoarsa fata saraca la stat, nu e nici primul nici ultimul exemplu de acest fel. Incompetenta si dezinteres sau, dimpotriva, un teribil interes tradus in comisioane negre al celor care au vindut ieftin o parte a patrimoniului de stat? Cum altfel s-ar putea explica salvarea de falimentul de stat prin falimentul particular post-privatizare? Si, mai ales, in interesul cui? Paradoxal, antidotul acestui cancer care l-au reprezentat privatizarile, in mare masura frauduloase sau macar paguboase, a fost un alt rau: xenofobia. In ciuda obtuzitatii pe care o manifestau adeptii sloganului „noi nu ne vindem tara“, ei au fost cei care, sacrificind prezentul de atunci, au salvat intr-o mica masura viitorul pe care il traim astazi. Ei au salvat, fara sa stie, prin actiuni politice duse in extrem, vinzari care prin intermediul sistemului corupt al epocii s-ar fi transformat in jafuri in toata regula. Daca Gheorghe Funar are vreun merit, primar si organic, este ca, prin modul incapatinat in care a refuzat sa vinda strainilor de orice fel terenuri si bunuri aflate in proprietatea primariei, a pastrat si dus aceste bunuri la valoarea inzecita pe care o au acestea astazi. Handicapul pe care l-a avut Clujul timp de 12 ani se poate transforma acum intr-un avantaj. Singurul risc e sa profite altii acum de comisioane inzecite.