In ultimele zile am facut un experiment interesant: am incercat sa evit stirile. Indiferent de mediul prin care sunt difuzate. Singura concesie pe care mi-am permis-o a fost sa ma uit din trei in trei zile la jurnalele de seara. Suprinzator, sau poate nu, dar singurul lucru pe care l-am aflat de la amintitele jurnale a fost ca nu am pierdut nimic. Cu nuantele de rigoare, Basescu il gadila in continuare pe Tariceanu, Becali merge mai departe cu Isus sub brat pe la congresele PNG, iar Vaghelie e creierul PSD Bucuresti. Mai ingrijoratoare decat redundanta subiectelor poate fi doar dorinta noastra de a le urmari zilnic.

Singurele informatii interesante, pline de invataminte, au fost cele referitoare la inundatii deoarece mi-au confirmat doua banuieli.

1) Comunismul a reusit sa-l demitizeze pe Dumnezeu si sa-l inlocuiasca cu statul. Taranii aflati pe picior de evacuare gasesc Guvernul vinovat de catrastrofa prin care trec. El nu le face case, nu le da de mancare, creste cotele apelor Dunarii si asa mai departe. La inundatiile din ’70 si cutremurul din 1977 se mai auzea cate un „asa a vrut Dumnezeu”. Astazi, efectele a 45 de ani de asistationism ne imping sa asteptam pana si mantuirea de la stat. In a catea zi o fi creat statul omul? Si de ce?
2) Singurele ocazii la care Armata Romana isi dovedeste utilitatea sunt inundatiile, cutremurele, alunecarile de teren si alte catastrofe. Cand „da statul” un astfel de eveniment e normal sa apara militarii sa evacueze satele, sa repare casele, sa incarce saci cu nisip si, in general, ceea ce au invatat ei sa faca. Aceste exercitii ale militarilor ma fac sa ma gandesc ca am fi mai utili in Peace Corps decat in NATO.