Cei care strabat marile bulevarde din centrul Capitalei sau umbroasele alei din zonele rezidentiale nu se poate sa nu dea cu ochii, in fata unora dintre restaurante alese, de tinerii de culoare imbracati in uniforme visinii cu margini aurite. E un trend al celor mai albi dintre noi de a avea in fata restaurantelor usieri negri, o dorinta de a recupera o falsa traditie. In fata restaurantelor ca OfShore sau Noblesse, negrii plictisiti in uniformele lor sclipitoare fac frumos in fata clientilor care se rasfata la vederea pielii lor de abanos. E un soi de prostie retrograda in aceasta moda care imprumuta, parca fara stirea celui care a imprumutat, un sfarsit de secol XIX american.

De fiecare data cand trec pe langa ei, ma intreb cum ii angajeaza patronii lor si ce anunt dau. „Angajez negru. Rog seriozitate”? 

O alta serie de localuri deschise  tuturor muritorilor de rand se grabesc sa-si arate, spre deosebire de snoabele si exploatatoarele restaurante mai sus mentionate, ospitalitatea si intelegerea fata de toti clientii. Unele insa cad in cealalta extrema deoarece nu lipseste din aceasta ospitalitate nici macar caracteristica „gay friendly”. Daca un restaurant „child friendly” sau „dog friendly” ofera pentru copii scaune ajustate si locuri de joaca respectiv, pentru caini, vase speciale si conditii propice, ce poate oferi un local care se declara „gay friendly”?

Fie ca e vorba de negri tinuti la poarta sau homosexuali chemati cu tot dinadinsul inauntru, individualizarile sunt periculoase. O societate nu e politic cinstita cand se face ca nu vede o minoritate exploatata dar nici cand trage un gard in jurul alteia pentru a o proteja. E echitabila cand nu vede nici o minoritate. In asta consta egalitatea. In lipsa lipsa gradului de comparatie dintre comunitati. La fel cum libertatea se gaseste in afara legii.

Facand abstractie de Constitutie, Romania este o republica semi. Semi prezidentiala. Semi-parlamentara. Si, in general, semi. Dat fiind ca avem si o „casa regala” in tara, am putea fi doar o semi-republica. Dar sa admitem totusi ca suntem o republica, semi-parlamentara si semi-prezidentiala si ca avem momentan la putere o semi-coalitie.

Spuneam ca Romania este o republica semi deoarece, dupa caz, in functie de ocupantii unuia sau altuia dintre locurile prezente in schema de Separatie a Puterilor in Stat, polii de putere s-au mutat si s-au deformat. In prezent, de exemplu, Traian Basescu, desi are atributiuni restranse constitutional la functia pe care o ocupa, el este cel care determina si desemneaza in general termenul Putere. Basescu este cel care se strecoara de fiecare data in ecuatie si ia, dupa caz, forma semnului matematic optim pentru a rezolva problema. Asa cum a afirmat inca de la inceput, si-a asumat functia de „presedinte jucator”. Si a jucat.

Posibilitatea ca Traian Basescu sa apara asemeni unui superman caricatural pentru a rezolva o problema este determinata de urmatoarele constante:

1. Problema sa fie acuta si extrem de vizibila
2. Rezolvarea problemei sa atraga un capital de simpatie din partea populatiei
3. Problema sa fie in atributiile primului ministru
4. Sa arate ca problema e a primului ministru si acesta nu a fost capabil sa o rezolve
5. Decizia sa fie luata doar de catre presedinte iar ceilalti sa fie pusi in fata faptului implinit

Acestea sunt regulile jocului de-a Basescu, joc care, pana acum, a fost jucat asa cum spune numele – doar de Basescu. Pana mai ieri cand…

Dupa ce a asistat la inmormantarea ultimului militar roman mort pe pamant strain, presedintele a solicitat o informare cu referire la posibilitatea retragerii totale sau partiale a trupelor romanesti din Irak. Pentru prima data, la sfatul politic al colegului Atanasiu, premierul a vrut sa se joace de-a Basescu si, procedand in consecinta, s-a pripit facand public anuntul retragerii trupelor romanesti din Irak, luand putinele atributiuni pe care chiar le are constitutional presedintele Romaniei (sef al CSAT, comandantul suprem al Armatei si reprezentat al tarii in politica externa), fara sa se consulte cu ambasadele SUA si a Marii Britanii sau macar cu colegii de partid (vezi reactia ministrilor Ungureanu si Vladescu).

Ce a urmat stim cu totii. Basescu a intervenit din nou si a salvat situatia, Tariceanu a fost pus iar la colt, s-a lansat ad-hoc, dar de catre presedinte (desigur), tema dezbaterii publice „retragerea din Irak” si s-a dat semnalul exterior ca presedintele e bun si premierul e rau. In plus, retorica folosita de presedinte (a implicat la fiecare propozitie, alaturi de termenul iresponsabilitate si greseala politica, numele PNL si cuvantul liberal) urmareste si, in mare masura deja a reusit, sa dezbine grupul premierului din propriul partid si sa-l lase pe acesta tot mai singur. Basescu a reusit sa dovedeasca faptul ca liberalii joaca pe mana moarta a lui Tariceanu care e tot mai singur in propriul guvern si partid.

Concluzia „retragerii” nu din Irak ci tot mai pronununtata retragere a lui CP Tariceanu din fruntea PNL este ca, mai ales pentru a incalca regulile si a te juca de-a Basescu, trebuie in primul rand sa le stii.