Presedintelui ii priesc intalnirile cu electoratului ca unei echipe de fotbal care joaca constant. Il tin in priza. Ca o face bine sau rau vom mai vedea. Cert e ca pana acum n-a pierdut nici o lupta cu electoratul.

Unii numesc populism capacitatea presedintelui de a se uita in oglinda populara si de a afla ca e cel mai frumos din tara. Adversarii politici ai presedintelui care refuza sa-i multumesca si sa placa celor multi, limitandu-se sa fie indragiti in cercurile apropiatilor ar putea preda politica la SNSPA (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative) unde principiile si teoria tin loc de talent si exercitiu. Insa simpla teorie face politica „de poveste” iar Tariceanu de cate ori priveste in sondajele de opinie (oglinda populara), vede ca nu e cel mai frumos din tara si asemeni mamei vitrege, nu incerca sa fie mai frumoasa (ar fi populist) ci se straduieste sa o piarda pe Alba ca Zapada.

Spre deosebire de Basescu caruia meciurile cu electoratul ii convin, liberalii incearca un anti-joc perfect, cam ca Steaua in Liga Campionilor. Cu jucatori improvizati pe posturi inventate, cu sperante ca fundasii vor da gol in faze fixe sau adversarii isi vor da autogol, cu trageri de timp si de tricou, cu rugaciuni si eterna credinta in noroc. Si, nu in ultimul rand, cu dorinta ca cei care comenteaza meciul (precum comentatorii sportivi de la Pro Tv) vor ignora realitatea si vor prezenta promisiunile de victorie ca pe insasi victoria.
Din pacate, asemeni jucatorilor Stelei, liberalii isi joaca prost si ultimele minute ale jocului incercand sa traga de timp si sa duca jocul in prelungiri in loc sa-l transeze. Au amanat alegerile europarlamentare (si meciul cu electoratul) pentru ca dupa excluderea din Guvern PD-ul a crescut in sondaje in dauna PNL-ului. Contributia la suspendarea presedintelui a liberalilor si sprijinul din parte democratilor la referendum nu a facut decat sa creasca popularitatea presedintelui si a fostului sau partid. Intregul joc dar mai ales utima pasa a liberalilor care nu au vrut sa-i dea satisfactie presedintelui (in privinta votului uninominal), s-ar putea sa-i coste partida dupa ce presedintele a anuntat pentru 25 noiembrie un referendum pentru introducerea votului individual in aceasi zi cu alegerile europarlamentare amanate pana aici.

Daca nu se schimba nimic in joc pana la final, prin asocierea celor doua evenimente electorale Basescu are sansa de a face o mare performanta pentru el dar mai ales pentru PD: prin campania pentru referendum sa traga constitutional spuza pe turta democratilor si prin alegerile pentru europarlamentare (sustinute si de ceilalti politicieni) sa atraga alegatori la vot pentru uninominale. Repet, daca nu se schimba nimic.

Cu sau fara acest moment prost din jocul liberalilor, democratii au crescut fara cel mai mic efort, ca un cozonac a carui singura speranta pentru a creste e sa nu faca nimic care sa-i tulbure procesul de dospire. Exista riscuri interne si pentru ei, cei care au stat pe tusa prea mult timp. Marele risc cand dospesti prea mult e sa te trezesti la coacere ca ai coaja tare in exterior si multe goluri inauntru.

P.S.: Faptul ca Guvernul incearca sa-si asume raspunderea pentru votul uninominal e o dovada a aptului ca Tariceanu a sesizat riscul unui autogol.

Noua televiziune nationala a debutat cu „Revolutia romana in direct” si a continuat, euforic si haotic, imbatata de noul atribut al libertatii. Dar Televiziunea Romana Libera si-a revenit si a ramas doar TVR cam in aceeasi perioada cand au inceput sa dispara „bunii romani” sau „oamenii de bine” din vocabularul nostru, cand camerele de luat vederi erau atent controlate sa filmeze doar aurolacii (golanii) din Piata Universitatii iar mitingurile electorale ale lui Iliescu din 1992 sa fie filmate cu cadre stranse pentru a da senzatia ca multimile sunt mai mari decat in realitate.

Televiziunea Romana a renuntat la sintagma „Libera” dupa primele alegeri din 1990 cand a intrat sub control parlamentar, adica sub control politic, indiferent de cine ar fi reprezentat el.

Mi-am adus aminte de scurta istorie a TVR dupa difuzarea inregistrarilor cu ministrul Remes si fostul ministru Muresan – care aratau ca politicienii in lupta pentru ciolan ca sa puna mana pe caltabosi – audierile lui Sassu si explicatiile doamnei Culcer. Ultimele se inscriu intr-o realitate asumata tacit de mult timp: „Televiziunea Romana trebuie sa fie altfel”.

Cam asta a spus si domnul Cristian Tudor Popescu invitat la Realitatea TV, ca el ar fi difuzat pe site-ul ziarului sau filmuletul doar ca TVR ar fi trebuit sa procedeze diferit. Poate fiindca e de stat. Si asta necesita doua unitati de masura. Asa cum pentru „furtul din avutul obstesc” (al statului) se facea mai multa puscarie decat pentru cel din „avutul privat”.

Domnul CT Popescu e plin de calitati. O spun sincer. Dar si de vanitati. II place sa vorbeasca, sa apese cuvintele, sa le scuipe ca pe sentinte, sa le sublinieze ca un critic literar, sa le interpreteze ca pe niste profetii, sa le diferentieze si explice tututror. O face cu acelasi aplomb cand vorbeste despre literatura, cand isi pune palaria in cap pentru a prezenta „The Doors” la Procinema, cand isi pune ordine in amintirile de cand era copil de mingi in Cupa Davis sau cand da sentinte de presa. O singura data conteaza insa opinia domniei sale in sens meta-jurnalistic, cand face judecati in ceea ce priveste actul de presa, domnia sa fiind – chiar si atunci cand nu o spune – presedintele Clubului Roman de Presa (private si de stat).
Si tocmai de aceea domnia sa ar trebui sa le lase, dincolo de actualul caz particular, la modul general angajatilor TVR dreptul de a concura cu colegii lor din presa privata. De a fi mai buni. Sau de a fi manipulati. Si chiar de a gresi.  Fiindca nu critica la adresa modului in care a prezentat TVR filmuletele in cauza e gresita ci dubla masura pe care o aplicam aici. Angajaii TVR trebuie sa se supuna acelorasi rigori deontologice ca restul ziaristilor cu care, intr-un fel sau altul, concureaza.

Sintagma ca „televiziunea publica e platita din banii nostri” e corecta. Si dureroasa. Asta ne face, in actualul cotext, platitori obligati si constienti ai mediocritatii controlate politic. Nu cred ca exista in Romania actuala o institutie jurnalistica mai corupta. Mai presata din exterior de catre politicieni, din interior de catre sindicate, din breasla de catre mai marii presei asa cum este TVR. Nu cred ca va fi in urmatorii ani o institutie de presa mai afectata decat TVR, careia extinderea retelelor de televiziune digitala prin satelit ii va diminua dramatic audienta si credibilitatea.

Si vom vedea atunci ziaristii ei plecand de la stat la privat, turnandu-si cenusa in cap la fel ca in 1990, pentru ce au fost nevoiti sa o faca.

Cam pe atunci cand s-a castigat dreptul la libertatea opiniei care exista si acum. Totul e  sa fie „politically correct” (PC). Chit ca in cazul de fata, la propriu si figurat, PC e un „false friend”.