Poveste fara sfarsit: demisia

iul. 08 2008 Published by under EST-ETICA,Politic

Pentru români demisia e ca moartea pentru creştini: repetabilă prin înviere.

Nici măcar nu are legătură cu acest caz, al liderilor PSD „demişi”. Chiar deloc. E generalizat. E naţional. E patologic. Românii au o mare problemă cu demisia şi, la fel de mult, cu demiterea.

Chestiune de (i)responsabilitate şi de răspundere, pentru români, dar mai ales pentru politicieni, actul de onoare al demisiei sau de autoritate al demiterii par paşi imposibil de parcurs. Chiar şi când totul pare definitiv, irevocabil şi de neclintit, mai apare un mic ceva care îl ţine pe demisionar în loc, care îl înduplecă pe demiţător.

Ce dovadă mai bună avem că politicienii români nu înţeleg la propriu actul demiterii, decât „demiterea” premierului Roman prin intermediul minerilor, a lui Radu Vasile prin decret prezidenţial?

Priviţi cazul de faţă. Deşi termenul de „demisie” sau „demitere” pare definitiv – încă se păstrează ca formă în limbă, nu şi în utilizare – Ioan Rus nu e nici pe departe atât de demis pe cât pare.

Totul nu e decât un soi de striptease, în care politicienii se pot despuia de funcţii prin demisii din diversele fotolii politice, administrative, naţionale, regionale, locale şi aşa mai departe, dar numai până la un punct. Când poporul prostit şi cu banii luaţi aşteaptă gestul final, se aprinde lumina şi ne trezim la viaţă. Comentezi?! Achită consumaţia şi ieşi.

No responses yet

Promotii

feb. 27 2008 Published by under Politic

promotie.jpg

Exista doua tipuri de bonusare pe care producatorii le pot oferi cumparatorilor in speranta unor vanzari crescute. In plus, cand pui mai mult detergent in punga sau in minus, cand scazi pretul. Niciodata insa, in acelasi timp, nu folosesti ambele metode. Decat daca nu ai habar de marketing si esti confuz sau esti disperat si lipsit de resurse.

Se pare ca Guvernul e si confuz si lipsit de resurse fiindca incearca, in acelasi timp, sa-si recastige electoratul si cu taxe de dreapta si cu protectie sociala de stanga, la presiunea PSD. Ba ar vrea sa puna mai multi bani in punga pesionarilor, ba ar taxa si carucioarele copiilor pe motiv ca au roti si, implicit, polueaza. Iar cand tantalaul si gogomanul se ocupa de fiscalitate e normal ca noua promotie de taxe a ministrului Pacurariu sa nu reziste decat la o conferinta de presa. Pana a aflat Tariceanu de ea.

Si cand Guvernul e atat de confuz sa ne inchipuim cum e electoratul. Riscul cel mare al liberalilor ar fi sa gaseasca „sub capac”, la alegeri, un sincer „mai incearca”. Si din toata promotia electorala sa rezulte doar o fotografie cu absoventii unei promotii de natarai, in prim plan fiind desigur Tariceanu, cu doua coarne puse din spate de catre Geoana.

(foto: overheardinbucharest)

No responses yet