Azi dimineata receptorul Focus Sat ma intreaba pe tonul lui plat, presetat, daca vreau „sa memorez canal nou”. Normal ca vreau, macar de curiozitate, asa ca apas tasta ok si supriza: noul canal e Al-Jazeera International. Postul de televiziune din bogatul Quatar a ajuns sa reprezinte vocea Orientului Mijlociu si al Africii de Nord fiind totodata si canalul de comunicare prin care se fac auzite gruparile teroriste islamice care revendica pe aceasta cale atentate sau prezinta casete cu persoanele rapite.

Cu o grafica impecabila, cu reporteri corespondenti peste tot in lume (inclusiv la Casa Alba) care transmit intr-o engleza impecabila cu accent Cambridge, Al-Jazeera International e mai mult decat televiziune (iertata-mi fie parafrazarea sloganului HBO), e un semnal al noului si cosmopolitului islam.

Noua aparitie de pe satelit imi arata ca, intr-o mica masura ce-i drept, cei care pana mai ieri priveau cu ostilitate globalizarea generata de SUA azi au facut pasul in intampinarea acesteia raspunzand cu aceeasi moneda. Civilizatia araba isi spune acum propriul punct de vedere, in direct, peste tot in lume. La mine la televizor globalizarea se vede din ambele sensuri.

Dupa un celebru producator de autoturisme care si-a relansat unul dintre produsele populare (Toyota Yaris) pe piata sub sloganul Bigsmall, iata ca e randul lui Dan Voiculescu, liderul celor mai „populari” politicieni, sa vina cu o idee rasunatoare din categoria marelui nimic. Domnia sa a anuntat azi cu emfaza ca va propune premierului Calin Popescu Tariceanu introducerea unei taxe de 3% numita „efort financiar de aderare” pe care o vor plati firmele in perioada 2007-2009.

„Vom propune o premiera in fiscalitatea romaneasca, o taxa numita ‘efort financiar de aderare’ o taxa de 3% ce se aplica alaturi de impozitele pe care le platesc cei care realizează profit. Contributia Romaniei la UE si alte costuri vor fi concentrate spre a fi platite de catre cei care au atins bunastarea in Romania si care au profituri”, a declarat Dan Voiculescu intr-o conferinta de presa.

Discursul haiducist al liderului conservator, pregatit sa ia de la bogati ca sa dea la saraci, din dorinta de a atrage cateva voturi menite sa-i salte partidul de pragul electoral sub care cade dramatic reprezinta o noua deviatie de la vechiul PUR axat pe proplematica IMM-urilor. Actuala pozitie a lui Voiculescu vine in contradictie tocmai cu interesele IMM-urilor amenintate oricum cu disparitia dupa integrarea in UE datorita noilor exigente la care vor fi supuse si carora prea putine Intreprinderi Mici si Mijlocii le-ar face fata. Dupa ce in urma cu cateva luni liderul pe atunci umanist deplangea soartea Intreprinderilor Mici si Mijlocii, victime ale legislatiei si suprataxarii, iata-l azi venind sa supraincarce gradul de indatorare al persoanelor juridice catre stat. Din nefericire pentru domnia sa, dupa prezenta in doua-trei buletine de stiri la Antena 1 si 3, nu vom mai auzi de aceasta aberatie care vine sa arate ca pentru ca sa spui o prostie trebuie sa o faci pe un ton hotarat.

P.S.: Declaratia liderului conservator vine ca urmare a recomandarilor europene privind necesitatea cresterii veniturilor bugetare. Cu toate acestea, nimeni nu ne-a cerut sa reinventam roata si, cu atat mai putin, economia.

Am fost multa vreme ingrijorat de faptul ca, spre deosebire de cunoscutii mei de varste apropiate, nu manifestam nici un fel de interes pentru fetele foarte tinere. Ba dimpotriva, gaseam mai oportune femeile mature. Chestie de gusturi.

Nabukov si pubera Lolita, Dostoievski si tanara care l-a acuzat de viol dar si alte legaturi nesanatoase au fost pentru mine doar trecatoare episoade promiscue din intimitatea literaturii.

Ieri, pentru prima data, am gasit dezirabila prezenta unei tinere frantuzoaice (sau poate belgience) cu varsta osciland undeva intra 13 si 15 ani. Slava Domnului, sunt sanatos! 

P.S.: Pentru ca a afirmat in direct la radio ca „barbatii britanici de varsta a doua o gasesc dezirabila” pe tanara Shirley Temple, scriitorul Graham Greene a fost dat in judecata si condamnat pentru calomnie. Culmea, avea dreptate!

In ultimele zile am facut un experiment interesant: am incercat sa evit stirile. Indiferent de mediul prin care sunt difuzate. Singura concesie pe care mi-am permis-o a fost sa ma uit din trei in trei zile la jurnalele de seara. Suprinzator, sau poate nu, dar singurul lucru pe care l-am aflat de la amintitele jurnale a fost ca nu am pierdut nimic. Cu nuantele de rigoare, Basescu il gadila in continuare pe Tariceanu, Becali merge mai departe cu Isus sub brat pe la congresele PNG, iar Vaghelie e creierul PSD Bucuresti. Mai ingrijoratoare decat redundanta subiectelor poate fi doar dorinta noastra de a le urmari zilnic.

Singurele informatii interesante, pline de invataminte, au fost cele referitoare la inundatii deoarece mi-au confirmat doua banuieli.

1) Comunismul a reusit sa-l demitizeze pe Dumnezeu si sa-l inlocuiasca cu statul. Taranii aflati pe picior de evacuare gasesc Guvernul vinovat de catrastrofa prin care trec. El nu le face case, nu le da de mancare, creste cotele apelor Dunarii si asa mai departe. La inundatiile din ’70 si cutremurul din 1977 se mai auzea cate un „asa a vrut Dumnezeu”. Astazi, efectele a 45 de ani de asistationism ne imping sa asteptam pana si mantuirea de la stat. In a catea zi o fi creat statul omul? Si de ce?
2) Singurele ocazii la care Armata Romana isi dovedeste utilitatea sunt inundatiile, cutremurele, alunecarile de teren si alte catastrofe. Cand „da statul” un astfel de eveniment e normal sa apara militarii sa evacueze satele, sa repare casele, sa incarce saci cu nisip si, in general, ceea ce au invatat ei sa faca. Aceste exercitii ale militarilor ma fac sa ma gandesc ca am fi mai utili in Peace Corps decat in NATO.

Acesta este procentul pe care fiecare contribuabil, persoana fizica, il poate directiona din impozitul sau datorat statului roman catre un ONG. Imaginea a fost realizata in Complexul Studentesc „B.P. Hasdeu” din Cluj unde World Vision Romania a organizat o actiune menita sa atraga atentia asupra posibilitatii finantarii organizatiilor non profit. Un fotoreportaj complet pe www.monitorulcj.ro

Plictisiti, agasanti, blazati, violenti, umili, obraznici. In intersectii, la metrou, in fata bisericilor duminica dimineata si dupa pranz pe la mall-uri (chestie de pozitionare eficienta), printre blocuri, in fata magazinelor. Cu mana intinsa, piciorul rasucit, copiii in spate, plasele murdare agatate-n umar. Zgribuliti vara, posomorati toamna, inghetati iarna, exuberanti primavara. Cu iconite la gat, cu crucifixuri in maini si, invariabil, in fata cu acele cartoane pe care scrie mare, ca un titlu: muritor de foame. Dupa care apar detaliile: numar de copii, boli, parinti, natura umana, compasiunea ei.

La stop, o vad in fiecare zi. Pe ea si pe copiii ei. Ma uit pe rand la ei, eventual il chem pe cel mai retras dintre ei ce se ascunde in spatele femeii sa vina sa il vad mai bine. Ii spun femeii nedumerite: „nu-l recunosc pe nici unul. Nu sunt ai mei asa ca nu poti sa-mi ceri bani”.

Dar ii dau bani. Asta e o chestie pe care nu o prea inteleg la mine, dar e o alta poveste.

Mai e un barbat intre doua varste pe care il vad de vreo cinci ani cu mesajul „muritorului de foame” in piept. E aici o chestiune delicata, o complicitate in aceasta agonie de care se fac vinovati cei care prin sustinerea financiara il tin in viata pe acest „muritor de foame”, cei ca mine care ii prelungesc aceasta stare si, implicit, moartea. Si atunci am revelatia acestei tarii si a saraciei ei.

Sunt in Romania, ascunsi sau la vedere, tineri sau pensionari, in mediul urban si rural deopotriva, cateva milioane nu de muritori, ci de traitori de foame. Chiar asa, traiesc din ea. Si nu se mai satura.