Autoritatile romane flutura cu mandrie un ultim raport al BSA (Business Software Alliance) care arata ca, in ultimul an, rata pirateriei software in Romania a scazut cu 2 procente. Chiar daca adevarata, informatia reflecta nu atat realitatea cat mutatiile si, partial, chiar absenta ei.

Raportul BSA, singura organizatie non-profit care lucreaza impreuna cu autoritatile in campania de lupta impotriva pirateriei, contabilizeaza doar scaderea vanzarii de produse piratate si nimic mai mult. In fond, producatorii de software, partile vatamate ale procesului de piratare, nu sunt ingrijorati atat de numararea celor care vand sau cumpara produsele lor de pe piata neagra, cat de cei care le multiplica si folosesc ilegal softurile, indiferent de metoda.

Practic, statistica BSA are o lacuna majora: realitatea. In practica, daca vanzarea-cumpararea softuri pirat a scazut cu doua procente, multiplicarea si folosirea lor au crescut probabil in ultimul an cu 100%, datorita extinderii ca o panza de paianjen urias a retelelor internet de cartier si a folosirii intensive a programelor de filesharing (DC++, ODC,etc), prin intermediul carora schimbul de softuri pirat se face mai repede ca niciodata.

Enuntul BSA ar fi trebuit sa fie nu linistitor ci alarmant: A scazut vanzarea-cumpararea de softuri pirat! Atentie, nici macar softurile piratate nu se mai cumpara! Altfel, BSA ar putea fi acuzata de distribuire de copii ieftine, contrafacute prin China, ale realitatii.

A spune ca a scazut pirateria e la fel de realist ca si cand s-ar anunta ca se vand mai putine droguri dar ca tara geme de drogati.

La reizbucnirea gripei aviare in Romania, odata cu descoperirea focarului de la Codlea, sub impulsul panicii, toata lumea s-a concentrat in izolarea virusului „criminal” si a ignorat o curiozitate care mi-a atras atentia: circuitul economic al produselor din carne de pasare. Cine a avut rabdare sa urmareasca firul actiunii a putut sesiza faptul ca, pana sa ajunga in magazinele din tara, puiul de Codlea a fost plimbat prin Focsani pe la o alta firma a aceluiasi proprietar de unde a plecat spre Bucuresti si aiurea. Si asta e doar partea vazuta a lucrurilor. O buna parte din pui nu se stie unde a disparut.

Aceasta gripa atipica (alta decat cea de acum cativa ani – SARS- care nu mai e la moda), a confirmat un tipic al economiei romanesti: subteraneitatea. Alimentata cu spagi varate in buzunarele functionarilor publici, de la vamesi la comisari financiari si medici veterinari, acest sistem evazionist functioneaza si paraziteaza de ani de zile sistemul economic romanesc. Din el prospera generatii de functionari publici, afaceristi cu ghiul pe deget si jeg sub unghii. Acestea sunt mainile prin care trec puii, cu sau fara gripa aviara. Ele vand de doua ori mai mult pui decat declara industria oficiala. Si pentru asta trebuie sa-i creasca. In intuneric.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a confirmat ca economia ilegala este cea care duce la raspandirea focarelor (115 azi dimineata), in ciuda carantinelor umane impuse de autoritati dar dezavuate de UE, care nu considera necesara izolarea oamenilor atata timp cat nu s-a confirmat prezenta virusului la om. In timp ce autoritatile inchid la suprafata oameni in tarcuri si se lovesc cap in cap aratand ca atributul de tara ospitaliera al Romaniei vine etimologic de la hospitalitate (atmosfera de spital – aici, de boli nervoase), in subteran, industria neagra isi vinde marfa scutita de vama, TVA, impozite si isterie.

In principiu, indiferent de natura ei, gripa este o afectiune a tractului respirator superior. Virusul aviar, periculos sau doar inchipuit ca atare, afecteaza o intreaga tara si economia ei. Mai putin pe cea subterana. Parazitii nu se omoara intre ei. Isi impart doar gazda.

Televiziunea a fost, inca de la incepuri, un miracol, o revolutie a mass-media pe care au revendicat-o peste noapte sute de milioane de telespectatori. Aparitia televizorului, chiar mai radical decit cea a radioului, a facut posibila o realizare mai mare decit iluminismul: accesul tuturor la informatie, chiar si a celor care nu stiau citi, lucru imposibil pina mai ieri.
Accesibilitatea ei universala, noul rol de regina a informatiei datorita posibilitatii de a comunica vizual si in timp real a schimbat radical lumea presei. Pina la aparitia ei, ziaristii erau mai degraba oameni de cultura decit altceva, insa de la aparitia televiziunii jurnalistii ei apartin, mai degraba, spectacolului. Iar daca in anii ’60 spectacolul era mai apropiat de teatru, acum spectacolul televiziunii imi pare a fi o sectiune a circului.
Si daca pina mai ieri, emisiunile informative faceau nota distincta in grilele de program pline de fotbalisti, pitici si curve, acum, distinctia practic nu mai exista. Stirile si-au impins spre un spectacol ieftin si grotesc toti oamenii. Asa se face ca ridicolul se confunda cu drama. Incendii devastatoare, interventii chirurgicale rare, gripe aviare, alunecari de teren, crime etc. In toate dramele noastre joaca cite un reporter de televiziune pentru a-si ilustra rolul, pentru a fi prezent, la modul ostentativ, in tragedie. Cu cizme de cauciuc la transmisiunile de la inundatii, cu echipamente albe la gripa aviara, pozind devastati in fata incendiilor sau a caselor care se prabusesc, reporterii joaca, pe rind, rolul celor aflati in criza. Si din ce in ce mai putin rolul ziaristului.

P.S.: Reporterii de televiziune sint capabili sa joace toate rolurile. Inundati, incendiati, operati, maltratati, violati etc. Cu o singura exceptie: rolul unei victime a cutremurului. Cum ar trebui sa pozeze? In cutremurati? Nu, pentru asta e nevoie de emotie.