Frumusetea este in sine exibitionism. Si vanitate. Exista pentru a o arata si e aratata pentru ca exista. Nu se poate altfel. Nici n-am vrea. Si totusi…

In urma cu cateva saptamani o femeie (cineva drag mie, nu spui cine) a ajuns cu o puternica durere de stomac la Policlinica cu Plata de pe strada Batistei. In societatea aproape mistica a medicilor de acolo (multe, foarte multe doamne elegante si in varsta – o adevarata adunare a druidelor – ce contrasteaza cu spatiul in varsta dar decrepit al policlinicii) i-a fost facuta o ecografie de catre o anumita doamna dotor.

Socul a fost dublu. Pentru ca eleganta doamna i-a spus urmatoarele:

1.Nici vorba de ulcer sau alte perforatii ale stomacului.

2.Textual : „Vai, dar aveti un uter fabulos! Si niste ovare atat de frumoase! Si colecistul. E atat de mic!”.

Femeia a iesit ametita. A aflat, pentru prima data in viata, intr-o formulare de un straniu entuziasm, cata frumusete ascunde in sine. Si cat de inutila e o frumusete pe care nu o poate vedea si cunoaste nimeni.

Pana si eu, acum cand scriu, ascund aceasta frumusete pentru ca, asa cum v-am spus, nu va spun cine o are. Ah! Ma mananca degetele sa v-o spun.