Diplomatia salamului
„Cazul decesului lui Claudiu Crulic, tânarul care a murit într-o închisoare din Polonia dupa ce intrase în greva foamei, este unul excepţional şi dramatic. Indiferent dacă el mai avusese confruntari cu justiţia, nu ne poate fi indiferent felul în care el a fost tratat de justiţia din Polonia şi nici de Consulatul României din această ţară”, a declarat ministrul de Externe Adrian Cioroianu, ieri, la conferinţa de presă comună pe care a susţinut-o împreună cu ambasadorul polonez.
La câteva minute după respectiva conferinţă – în fapt o declaraţie de presă – Bogdan Chiriac, specialist în politică externă, a intervenit în direct, prin telefon, la Realitatea TV. Domnia sa a remarcat faptul că declaraţia ministrului de externe este foarte întârziată – deoarece decesul avusese loc în 18 martie şi conferinţa de presă de abia ieri- că autorităţile române nu au reacţionat în apărarea intereselor cetăţeanului lor şi a dat exemple despre cum îşi apără alte state cetăţenii (SUA în cazul „ucigaşului lui Teo Peter” şi UK în cazul „ucigaşului lui Cătălin Nemescu”).
În principiu sunt de acord cu toate afirmaţiile domnului Chiriac. Mai puţin cu ultima comparaţie care este forţată. A compara diplomaţia americană şi cea britanică cu cea românească e echivalentul celebrei analogii dintre mere şi pere. Din păcate.De asemenea nu l-aş „inculpa” direct pe ministrul de Externe pentru moartea tânărului Crulic. Dacă i-aş reproşa ceva ministrul Cioroianu ar fi faptul că nu a iniţiat o reformă majoră a diplomaţiei româneşti. Dar pentru asta e nevoie de mai mult de un om. E nevoie de voinţă politică. De bani.
Claudiu Crulic e victima sistemului diplomatic românesc, ineficient până la ucidere din culpă. O politică externă care o reflectă pe cea internă. Un personal diplomatic în bună măsură „selectat” pe criterii politice, neacoperite şi de unele profesionale, încărcat la fiecare schimbare de regim politic „cu ai noştri” care trebuie răsplătiţi cu un post. Cunosc personal câteva cazuri de astfel de „avansări”, care au „sporit” eficienţa diplomaţiei româneşti.Un personal diplomatic de multe ori neprofesionist, dezinteresat şi demotivat.
Diplomaţii români se simt în ţările în care muncesc la fel ca şi românii plecaţi în vacanţă. Bogaţi în ţările sărace şi inferiori în ţările dezvoltate. În anii 90 transportul diplomatic – valiza legată cu lanţ de mâna – nu transporta secrete de stat ci salam pentru personalul Ambasadei României din Tokyo care nu îşi primise salariul de câteva luni. În 1992, la summitul NATO de la Praga, Ambasada României a încropit din sărăcia ei pentru jurnaliştii invitaţi sandwichuri cu salam de Sibiu.
Ne-am obişnuit, de la criticile preşedintelui Băsescu la adresa competenţei lui A. Cioroianu în calitate de ministru de Externe, să-i vânăm de fiecare dată greşelile acestuia. Indiscutabil, Adrian Cioroianu a făcut câteva gafe nedemne de un ministru de Externe. Dar nu e singurul. Iliescu s-a agăţat de braţul prinţesei Japoniei, Băsescu a confundat coaliţia militară din Irak cu NATO. Şi aşa mai departe.Însă nu Cioroianu este cel care poartă vina pentru decesul lui Crulic. Ci fiecare politician în parte care a acceptat, măcar în calitate de complice, perpetuarea diplomaţiei salamului.
China se află în război. Cu toată lumea. Toţi cei care au răbdat ani în şir din cauza politicii statului chinez au astăzi oportunitatea de a răzbuna cerând boicotarea Jocurilor Olimpice programate să aibă loc la Beijing. Un adevărat război de guerilă urbană se duce pentru împiedicarea torţei olimpice.
Lupte de stradă au avut loc deja în China, Marea Britanie şi Franţa, Nepal, India etc.. Şi altele sunt preconizate a avea loc în următoarele zile. Majoritatea protestanţilor este susţinătoare a independenţei Tibetului sau simpatizantă a acestuia. Dar ei sunt doar cei mai vocali. Nu şi singurii care îşi doresc boicotarea jocurilor olimpice. Practic, toate organizaţiile care militează pentru elemente ale democraţiei şi civilizaţiei au motive întemeiate să ceară boicotarea JO.
Nici politicienii nu sunt indiferenţi. Szarkozy a anunţat această posibilitate, preşedintele Parlamentului European a afirmat-o deja, Hillary Clinton i-a cerut-o preşedintelui Bush. Nu e prima dată când jocurile olimpice sunt boicotate din considerente politice. Ultima dată la Olimpiada de la Los Angeles unde 14 ţări comuniste au boicotat JO la semnalul URSS. Romania, China şi Iugoslavia au fost singurele ţări comuniste care au refuzat boicotul.
Indiferent ce se va întâmpla în continuare, Jocurile Olimpice din Beijing au fost deja compromise. Ideea de sportivitate a fost pusă sub semnul întrebării şi investiţiile masive ale chinezilor aruncate în umbră. Orice s-ar întâmpla, China a suferit deja o mare înfrângere. Ironia sorţii face ca tocmai mijloacele democratice pe care le refuză acasă – dreptul la liberă exprimare- să o învingă acolo unde acestea fac legea şi libertatea. Iar scânteia care a stins torţa olimpică a fost aprinsă de „resemnaţii” călugări tibetani.
