Grosul alegerilor locale a trecut așa că pot să ies și eu din embargoul autoimpus și să fac următoarele observații:

1. Primele declarații ale șefilor de partide date după închiderea urnelor mi-au amintit de vremurile naive ale Caritasului. Toți politicienii spun că au ieșit în câștig. Spre toamnă vom vedea că majoritatea a pierdut. Singura scăpare sinceră e că fiecare s-a gândit la cât a câștigat partidul din care face parte. Nimeni nu a amintit dacă a câștigat și alegătorul ceva.

2. Singurul partid care recunoaște de fiecare dată că a pierdut – exact, PRM-ul – remarcă o uriașă fraudă electorală și, în consecință, C.V. Tudor îi scrie ambasadorului SUA să-l acuze de faptul că americanii îi extermină partidul. Nici Vadim, nici Funar – care a obținut 3,5% la alegerile din Cluj și nici un loc de consilier – nu înțeleg sau nu acceptă faptul că electoratul său a dispărut.

3. La București, așa cum remarcam încă de la început , contextul de independent și în conflict cu PSD-ul i-a folosit doctorului Oprescu în primul tur așa cum schimbarea situației îi va dăuna în al doilea. Nu îl creditez pe Oprescu în turul 2 nici cu 40%. Rămâne de văzut. Două lucruri trebuie remarcate la Oprescu. Faptul că își dorește cu adevărat să devină primar – implicarea sa publică în politică se manifestă doar din patru în patru ani- la fel de mult cum cum mă îndoiesc că e potrivit pentru acest post. Și doi, cu siguranță că o nouă înfrângere în lupta pentru primărie – a treia dacă nu mă îndoiesc – va fi aproape sigur și ultima. Un atare scenariu ar duce la retragerea sa din viața politică.

4. După ce a văzut că voturile se cumpără greu și la vrac și la bucată – eșecul de la Ștefănești stă mărturie – Gigi Becali a remarcat faptul că românii sunt lași. Președintele PNG se declară dezamăgit de faptul că localnicii din Vadu Roșca, cei cărora le-a făcut case, nu i-au votat partidul. Problema lui Becali e asemănătoare până la un punct cu cea a celui care îl acuză că i-a furat electoratul, Vadim Tudor. Aici  e vorba însă de o confuzie.

Paranteză: Electoratul lui Vadim era unul activ și militant în vreme ce al liderului PNG „era” unul problematic și lipsit de spirit civic. O lege a compensației face ca Becali să își dobândească actuala avere din căderea comunismului la fel cum idolatrii săi suferă de pe urma căderii acestuia. Priza electorală a lui G.B. se regăsește în rândul păturii asistaționale a societății, incapabile să se adapteze unei sistem capitalist bazat pe competiție. Oameni cu diferite handicapuri, bătrâni săraci și fără speranță, ghinioniști, leneși și/sau infractori. Din nefericire pentru el, deși se bucură de o largă popularitate, aceasta nu se reflectă în voturi fiindcă susținătorii săi nu înțeleg competiția și nu recunosc implicarea civică. Electoratul lui Vadim și cel al lui Becali seamănă doar în aparență. Ambele sunt obtuze și extremiste și au plecat din țară mai mult sau mai puțin. Cel al lui Vadim lucrează și se dezvoltă pe seama Occidentului mult hulit pe care îl vede acum cu alți ochi, iar cel al lui Becali crește numărul infractorilor din UE.

5. Cea mai interesantă evoluție – nebăgată în seamă de politicienii românii ocupați să-și transforme eșecurile în succese răsunătoare – pare să fie cea a UDMR, formațiune care a reușit să câștige, singură și pentru prima dată cu un competitor în spate, câteva președinții de consilii județene. UDMR devine, cel puțin pentru moment, al patrulea partid ca importanță al României.

Spre toamnă vorbim de corigențele actualilor autopremiați.