Civilizaţia e o chestiune de administraţie a mizeriei. A salubrităţii, a transportului, a reţelelor de apă şi canalizare. În principiu, a celor mai murdare lucruri din viaţa noastră. Cine poate să gestioneze cele mai ignobile domenii şi să le transforme în virtuţi e cu siguranţă un câştigător al procesului de civilizare. Mai ales dacă reuşeste să le facă contra-cronometru, nu în viteză, ci sincronizat în timp.

La unguri totul vine la timp. Deşi primele semne ale vestului se văd încă de la Cluj, unde ordinea mijloacelor de transport în comun e anunţată prin intermediul unui soft de comunicaţie, de abia de la Budapesta autobuzele vin conform orarului preastabilit. La fel vine salubritatea, apa şi canalizarea. Nimic nu întârzie, nimic nu o ia înainte.

Până şi ciocnirea dintre manifestanţi şi forţele de ordine, aproape tradiţională de 15 martie (Ziua Ungariei), a decurs după programul prestabilit. Fără întârzieri şi trageri de timp. La fel s-a şi terminat, iar oamenii s-au întors liniştiţi la casele lor cu autobuzele care vin întotdeauna la timp. În unul din ele îmi rumegam şi eu invidia când o coloană oficială, cu steagurile Ungariei, cu maşini de poliţie în faţă şi în spate, a oprit pentru a face loc autobuzului. Ăsta e secretul pentru care autobuzele lor ajung la timp.

Partidele politice nu le-au oferit ungurilor nimic de pomană de ziua naţională. Însă le arată alegătorilor zi de zi respect.

Ce-au românii cu ungurii? Din păcate prea puţine în comun. Fiindcă noi avem o problemă de salubritate. Nu putem opri jegul care ne înconjoară. De fiecare dată ne-o ia înainte. Fiindcă e în coloană şi are girofar.