„Atrag atenţia unor parlamentari şi filiale ale PRM că, dacă vor continua să-şi bată joc de ziarul partidului, „Tricolorul”, prin lipsa de preocupare faţă de furnizarea informaţiilor din circumscriptiile lor electorale, am să opresc apariţia acestei publicaţii. E inutil sa spun ce şoc va reprezenta o asemenea masură extremă în acest an electoral”, Corneliu Vadim Tudor, citat de „Curentul”.
Ar fi un şoc dacă s-ar sesiza, într-un asemenea an electoral, dispariţia unei astfel de publicaţii.
Vecinul meu, I.I., este vedetă TV. Şi, findcă suntem prieteni încă dinainte de a fi el vedetă şi noi vecini, mergem uneori împreună la cumpărături. Am fost şi ieri. Şi am fost suprins, ca de fiecare dată, de existenţa unei alte lumi în interiorul lumii noastre. Poate e de vină notorietatea prietenului sau doar trăsăturile armonioase şi dinţii albi, de reclamă la pastă de dinţi. Cert e că de abia ajuns în trafic căile se deschid ca apele Mării Moarte în faţa lui Moise şi a poporului evreu.
Şoferii, aceste fiare care suntem, devin brusc mieluşei. Claxoanele şi înjurăturile sunt înlocuite cu zâmbetele şi gesturile largi a celor care îţi fac loc să treci sau să parchezi pe locul lor. Handicapul pentru care are loc rezervat în parcare? O, staţi liniştit, e doar o uşoară poliomielită, luaţi-l dumneavoastră!
Apoi mai sunt magazinele. Cautaţi ceva şi nu găsiţi? Imposibil! Angajatul, care în urmă cu câteva luni spunea că „nu mai sunt truse medicale” în timp ce masca un palet plin cu truse medicale (experienţă personală în Carrefour Băneasa), zboară ca un fluture înebunit de primăvară în căutarea unei flori. Câte doriţi? Cum să fie? Le duc eu la casă!
Şi, la casă, surpriză! Vânzătoarea pare a fi înghiţit un flacon întreg cu îndulcitori care i-a tăiat, ca prin farmec, toată greaţa şi plictiseala care o încercau până mai ieri, pe motiv că e nevoită să trăiască alături de clienţi anoşti ca noi. Numai puţin, să le ambalez! Vai, dar se poate, să cumpăraţi o pungă turtită?! O schimbăm imediat!
După o astfel de experienţă ieşi năucit din magazin şi te trezeşti înjurându-i pe producătorii care au avut tupeul să se plângă de hypermarketuri – ce nesimţiţi! – şi îţi rumegi în drum spre casă iluzia că o astfel de lume e posibilă. Doar că ai nevoie de o vedetă lângă tine să o scoţi din plictiseală şi sictir. „Ioane, mâine dăm o fugă până la Finanţe”!
