Nu există, în ultima săptămână cel puţin, nicio apariţie publică a premierului în care să nu-l atace pe Theodor Stolojan. L-a numit „papagal” al preşedintelui alături de Boc, „ajutor al ajutorului” lui Băsescu, traseist politic şi, mai nou, omul de casă al lui Ion Iliescu. Ceea ce vrea să spună Tăriceanu în cât mai multe feluri şi locuri posibile e că Stolojan nu e un liberal autentic.

Atacurile virulente ale premierului, accelerate după migrarea a 74 de penelişti clujeni către PD-L (fapt care le-a adus pedeliştilor majoritatea simplă în Consiliul Local) încearcă să-l decredibilizeze pe Stolojan în faţa peneliştilor tentaţi să părăsească partidul în favoarea PD-L. Repetiţia obsesivă a preşedintelui PNL dovedeşte că chiar există asemenea riscuri în interiorul PNL.

Dincolo de tonul declaraţiilor şi de derapajele mârlăneşti ale unui Tăriceanu, din ce în ce mai îmbătrânit şi mai slăbit în interiorul propriului partid, afirmaţiile sunt în bună măsură adevărate. Doar că nu e în măsură să acuze de traseism politic preşedintele unui partid gata să migreze cu tot cu partid către PSD, dacă astfel ar păstra puterea.

Marele risc în campania de desfiinţare a lui Stolojan, care creşte gradual de la zi la zi, odată cu deteriorarea limbajului preşedintelui PNL, ar fi ca la următoarea apariţie publică, care pică de summit, să-i spună la ureche lui Bush: „Nu ştiţi dumneavoastră, domnule preşedinte, ce fel de om e Stolojan ăsta”

  Călin Popescu Tăriceanu îşi conduce Harley-ul şi cade cu el într-o curbă. În urma accidentului îşi rupe piciorul. Ludovic Orban urcă cu maşina pe trotuar şi accidentează o tânără. Traian Băsescu se lasă furat de amintiri şi, la stopul din faţa Primăriei Capitalei, intră în autoturismul din faţă. În aceaşi zi, în condiţii similare, şi Mircea Geoană a accidentat un alt autoturism. Şi, totuşi, cum conduc cei care ne conduc?