Fotbalistii sunt probabil, dintre toti sportivii, cei mai apropiati de statutul gladiatorilor. „Limba fotbalistica” pastreaza inca, asemeni sportului in sine, elemente care amintesc de statutul si modul de viata al gladiatori romani. Cuvinte precum „arena”, „jucator liber”, „proprietar”,”vanzarea” si „cumparare” fac parte din terminologia actuala a acestui sport in care jucatorii sunt vanduti si cumparati de proprietarii lor. Daca mai adaugam realitatea violenta a stadioanelor cu tribunele avide, la modul metaforic, de sange, avem tabloul aproape complet in care isi traiesc viata gladiatorii moderni. Pentru ca tabloul sa fie total trebuie sa aruncam un ochi si asupra celor care trag foloase din exploatarea fotbalistilor: proprietarii lor, fie ca e vorba de cluburi sau impresari care gestioneaza interesele
sportivilor in interes propriu. Nu vreau sa fac o radiografie morala a acestei lumi in care se invart fosti fotbalisti, ex-speculanti de bilete de cinema, urmasi ai Securitatii sau doar ai inaintasilor nostri ciobani. In fond e problema lor ce sunt sau au fost cu atat mai mult cu cat capitalismul e mai degraba amoral decat altfel. Din acest motiv a face bani chiar si din „vanzarea” sportivilor nu poate intra sub incidenta moralei sau a aprecierilor emotionale. Practic, nimeni nu le poate reprosa impresarilor sau cluburilor ca au facut averi din vanzarea-cumpararea de jucatori. Ce li se poate reprosa este mai mult decat o chestie anti-capitalista cum este neplata impozitelor catre stat: infractiunea de evaziune fiscala, prin sustragerea si falsa declarare a valorii reale la care s-a facut vanzarea jucatorilor. Faptul ca AFC Rapid a prejudiciat statul cu 1,4 milioane de Euro, pentru vanzarea fotbalistului Florin Bratu la un pret mai mare decat cel declarat nu inseamna ca e si singurul club care a facut asta. Spre exemplu, cat de prost poate fi statul sa creada ca Walter Zenga a avut in perioada petrecuta ca antrenor la Steaua salariul de 8 milioane de lei vechi pe luna?  E vorba aici de un fenomen generalizat la nivelul intregii competitii nationale si prea putine sunt cluburile care fac exceptie. Insa, daca din partea lui Sechelariu, Becali (Victor, Ioan sau Gigi), Netoiu, Mititelu, Padureanu sau Nicolae e de asteptat sa incerce sa obtina bani negri prin astfel de practici, faptul ca in culpa acum este clubul vicepremierului, vine sa ne arata ca „oamenii de fotbal”, fie ei si George Copos cu toata spoiala lui de liberalo-capitalist, raman la fel. Inaltul sau exemplu, de reprezentant al statului aflat in contradictie cu acesta, vine sa arate faptul ca intre  lipsa de moralitate politica si cea de bun simt a oamenilor de fotbal si totodata de afaceri nu exista practic nici un conflict. In nici un caz unul de interese. Mai ales cand toate interesele sunt ale lui.