Archive for martie 26th, 2006

Mary Poppins este un barbat. Din Romania

mart. 26 2006 Published by under Fără categorie

EXCLUSIVITATE

Un tanar artist roman este primul barbat care a primit titlul „bona anului”, in cadrul unei ceremonii organizate saptamana trecuta la Barcelona de catre Asociatia Internationala a Bonelor (International Au Pair Association – IAPA). Pe cat de putini sunt barbatii care practica aceasta meserie ce sacrifica tiparele „macho”, pe atat de rar se regasesc romani premiati doar pentru ca muncesc. Mai ales ca o fac bine.

Barcelona_315.jpg

Spune-mi o poveste

Povestile sunt facute ca sa placa. Si se spun fiindca plac. Incep banal, dupa tiparele lui „a fost o data”, evolueaza spectaculos si se termina, de fiecare data, cu bine. Acesta e farmecul lor. De aici farmecul celor care spun povesti. Povestea lui Alex Darziu, un tanar de 25 de ani originar din Galati, nu e mult diferita de cele pe care le spunea chiar el celor trei copii ai familiei Davis: Will (10), Ollie(8) si Izzie (6). Poate doar mai iesita din tipare si, lucru rar, spusa de mai multi povestitori. Personajul principal este Alex.

Big Brother

” Am primit CV-ul lui de la agentie. Printre altele, in CV se specifica ca este un artist pasionat de tatuaje si body piercing. CV-ul era insotit de o fotografie care infatisa un tanar cu par scurt si tepos, tatuat, cu un zambet larg pe fata, alaturi de prietenii sai si cainele sau, pitt-bull-ul Spike”, isi incepe povestea Heidi Davis, mama familiei care si-a incredintat timp de doi ani educatia copiilor tanarului roman ce, la prima vedere, pare a fi desprins din acel gen de anturaj in care nu ai vrea sa-ti vezi copiii.”Cateva conversatii la telefon ne-au convins sa ii oferim sansa de a face parte din familia noastra si acum, dupa doi ani, ne-am luat ramas bun cu greu iar copiii nostri vorbesc deja de o calatorie in Romania sa-si vada fratele cel mare”, spune doamna Davis, cea care a fost atat de incantata de seviciile tanarului roman incat a trimis o scrisoare emotionanta catre IAPA prin care il nominaliza pe roman pentru titlul de „bona anului”. „Si-a depasit indatoririle de multe ori si a devenit un exemplu pentru copiii nostri”, spune Heidi Davis in scrisoarea adresata IAPA, care subliniaza faptul ca tanarul roman a contribuit nu doar la educatia lor dar si la deschiderea apetitului intregii familii catre arta si muzica.
Insa nu doar adultii au un cuvant de spus in aceasta poveste ci si ascultatorii povestilor citite timp de doi ani la capatul patului de catre Alex, copiii familiei Davis care stiu ce au de spus, si o spun sus si tare, cu bune si rele.

In gura copiilor

P1010900.JPG

Will – 10 ani
„Imi place ca ne spune lucruri despre care nu stim, ca ne asculta, face curat si glumeste cu noi si sare pe trambulina. Dar nu imi place ca ne pune sa stam pe scari daca nu suntem cuminti”

Ollie – 8 ani
„Mie imi place ca e super, ca e puternic si face glume si joaca sah si stie sa se bata. Mie nu imi place ca nu ma lasa sa ma joc destul pe calculator sau pe Playstation”

Izzie – 6 ani
„Mie imi place ca zambeste si e curat si ingrijit, si ca ne jucam de-a Barbie si de-a avionul. Si mie nu imi place ca ma pune sa-mi beau tot ceaiul si sa-mi fac lectiile”

Super nanny

Dar cine este personajul principal al acestei povesti si cum a ajuns de la Galati tocmai in Gwent (regiunea South Welles)?
Alex Darziu e un tanar si talentat artist (Premiul National pentru Grafica la varsta de 14 ani) sosit pentru studii la Bucuresti. Absolvent cu nota maximala al Liceului de Arte Plastice si cu un post de profesor la o scoala gimnaziala, Alex isi dorea ceva mai mult. „Vroiam sa imi largesc experienta unei culturi noi, sa imi imbunatatesc limba engleza. Visam la o excursie in Marea Britanie unde ma atragea inca din timpul studiilor stilul architectural gotic englez si miscarea pre-rafaelita”, isi incepe propria poveste Alex Darziu cel care in 2004 s-a gandit sa ajunga in Marea Britanie ca bona data fiind experienta sa didactica alaturi de copii.

Spre dezamagirea lui n-a primit viza, insa, dupa ce a apelat la o agentie de plasament, a fost repartizat in cele din urma sa aiba grija de copiii familei Davis, la tara, in localitatea Gwent, departe de influenta pre-rafaelita si goticul britanic urban. „Am ajuns la tara, ceea ce a insemnat un nou capitol in viata mea, inconjurat de trei copii, printre care cel mai tanar avea 4 ani (Izzie avea 4 ani in 2004, n.r.) si se temea de mine. Le-am castigat increderea treptat, in special copiilor. Am gatit cu mirodenii si ierburi aduse din Romania de la mama mea pe care familia Davis le foloseste si acum”, isi continua povestea fosta bona a familei Davis. Nu a renuntat insa niciodata la pasiunea sa ba dimpotriva, a participat in Marea Britanie la un concurs, si-a facut un site si s-a ales cu un impresar care ii gestioneaza vanzarea lucrarilor.

Cea mai buna bona e un cel mai bun

Barcelona_318.jpg

Nominalizarea a venit tot din partea entuziastei doamne Heidi Davis, sustinuta de Rebecca Haworth-Wood de la agentia locala A2Z Au Pairs. Ele au fost cele care au considerat ca munca exceptionala a lui Alex Darziu merita sa fie recunoscuta si rasplatita desi putina lume credea cu adevarat ca un barbat printre sutele de femei din 36 de tari nominalizate de 138 de agentii membre ale IAPA, va fi cel care va primi premiul.
Si totusi, pentru ca povestea sa se termine cu happy end, Alex a primit premiul de care, in ciuda ineditului, este mandru ca de un lucru pentru care a muncit. Barbateste. Si a facut-o atat de bine incat familia Davis are probleme: sub presiunea celor mici trebuie sa-si stabileasca ca viitoare localtie de vacanta Romania.
Ce vrea sa faca pe viitor cel pe care, daca ar fi sa fortam o masculinizare, l-am numi bon (bun – franceza, n.r.)? Asa cum spune el, pentru a dovedi ca viata nu este o poveste, indiferent de sfarsit, ci mai degraba un roman: „voi incepe un alt capitol din viata mea”.

One response so far

Cum se masoara scrisul?

mart. 26 2006 Published by under Fără categorie

La fel ca orice tip de munca, mai mult sau mai putin calitativa, in scris ca si-n ce vreti voi, nu poti sa nu te gandesti uneori si la o evaluare a lui cantitativa. Si asa, cum pana si cel mai indiferent pictor la amanunte mercantile isi numara tablourile, m-am intrebat si eu cateodata: Cat am scris pana acum?
Spre supriza mea am vazut ca trecutul meu „scris” nu are o unitate de masura unitara. La inceputul carierei mele jurnalistice am scris si mi-am cuantificat munca, eu si sefii mei, „in pagini”, ulterior am trecut in etapa „in cuvinte” pentru ca, in cele din urma, sa ajung la o noua subunitate: scrisul „in caractere”. Pe zi ce trece scrisul se desfiinteaza. Unitatea lui de masura se minimalizeaza. Noroc cu literatura. Am scris un roman de 947 kb.

No responses yet