Fosta multipla campioana olimpica, mondiala si europeana la atletism, Doina Melinte, a fost jefuita, duminica seara, la intrarea în localitatea Mogosoaia, de patru copii, care i-au sustras aproape un miliard de lei vechi. Desigur ca nu a fost sportiv din partea celor patru sa-i fure femeii geanta cu bani. De remarcat totusi faptul ca fosta alergatoare olimpica, mondiala si europeana, in ciuda eforturilor depuse nu a avut puterea necesara de a-i prinde. Aici ar fi doua variante. Fie fosta campioana si-a iesit din forma si nu a facut fata unei competitii locale ilfovene desfasurata ad-hoc, fie cei patru sunt reprezentantii unei noi generatii de aur a atletismului. In acest caz, Federatia Romana de Atletism ar trebui sa puna mana pe ei inaintea Politiei. Problema ar fi cine e destul de rapid sa-i ajunga acum ca si Gabriela Szabo si-a cam iesit din forma?

 

Adultii spun cu placerea pe care doar un parinte mandru o poate avea in glas ca odraselele lor sunt pline de imaginatie. Am trait si eu de copil cu aceasta convingere la fel cum am crescut cu aceea ca (o stiu de la scoala) Romania e cea mai frumoasa tara din lume (!). Poate nu e vorba atat de imaginatie cat de capacitatea copiilor de a accepta imaginarul, in special cel al adultilor. Imi vine destul de greu acum sa mai cred ca Romania e cea mai frumoasa tara din lume, in ciuda perfectei si unicei impartiri geografice (raportul aproape egal dintre munti, dealuri si campii+marea). Partea proasta a vietii adulte e nu numai ca omoara lucrurile frumoase in care ai putea crede dar le imbogateste la modul bolnav mai mult decat ar putea-o face cel mai inventiv copil.
Spre exemplu, care adult cu capul plin de filme, emisiuni televizate, scandaluri sexuale, stiri sangeroase, politicieni macabri mai poate sa citeasca si sa savureze ad literam placerea povestii „Alba ca zapada si cei sapte pitici”. O tanara fata (Alba ca zapada) provenita dintr-o familie dezorganizata (are o mama vitrega care nu prea o iubeste) fuge de acasa de frica mamei si traieste in padure in aceeasi camera cu sapte pitici. Parintii copiilor inventivi citesc si interpeteaza la propriu faptul ca Alba ca zapada „traieste” cu sapte pitici si nu ii deranjeaza. Totusi, daca nu ar fi politically incorrect, s-ar intreba in particular: Cu pitici?! Cu sapte pitici?!

Intr-o perioada in care saracia sustine temeinic „cantitatea” in lupta ei eterna cu rivala „calitate” nu trebuie sa ne mire faptul ca scara valorica a produselor de pe piata a suferit mutatii dramatice. In primul rand calitatea se evalua altfel. Pe o scara de 1 la 5, pe locul 5 era marfa romaneasca de toate zilele. Pe locul 4 urma marfa romaneasca „refuzata la export”. Locul 3 era ocupat de marfa propriu-zisa destinata exportului dar care prin mijloace misterioase se strecura afara din fabrici si prin aceleasi metode obscure ajungea „pe piata”. Locul 2 era ocupat de produsele importate din China in vreme ce prima pozitie era revendicata de marfurile rusesti. Mai exista o pozitie, oarecum in afara clasamentului datorita raritatii produselor care ajungeau pe piata, un soi de pozitie superpremium, pe care se gaseau ca niste trufandale, produse importate din RDG.

Aceasta era scara valorica a calitatii asa cum mi-o amintesc eu. Se mai strecurau pe alocuri cate o bautura albaneza, o ciocolata ungureasca, un pick-up polonez sau o vegeta sarbeasca insa prea putin importante ca sa influenteze scara valorilor autohtone.

Mutatia s-a produs treptat si inconsecvent in ritmul autocarelor care mergeau cu rulmenti spre Turcia ca sa se intoarca cu aur, a microbuzelor „de Ungaria” sau a autoturismelor cu care venea marfa adusa din Moldova. Clasamentul calitatii s-a spart ca baloanele facute de guma „Turbo” in momentul in care saracia a luat forma chilotilor chinezesti cumparati din Colentina si vanduti pe trotuar in Drumul Taberei. Simbolurile calitatii, pentru cei mai multi dintre romani, neicrezatori in propriile produse ca si in propria viata, au murit lasand loc unui generic si salvator „de import”. Orice marfa e buna, cu conditia sa fie de import si dintre toate tarile exportatoare de calitate, Germania (de acum unificata) a fost singurul reper care a supravietuit rasturnarilor radicale de viziune.

Am intrebat trei prieteni ce masina isi doresc si, fara sa stea prea mult sa se gandeasca mi-au spus: Volkswagen Golf 4. De ce? Ca e germana, ca e mai accesibila (decat majoritatea masinilor produse de companii originar germane) si ca e frumoasa. Dar ati condus una? Nu. Nici unul dintre ei nu a condus un Golf 4. Mai mult, aveam un prieten comun care a avut probleme serioase cu un Golf 4 nou.
Daca stau sa ma gandesc bine si mie imi place masina asta. Din aceleasi motive. Si io nici macar n-am permis.