Gigi Becali e un specialist (vezi definitia specialistului) popular. Fara prea multa carte si cu un bun simt minimal, care ii confera o scuza perfecta pentru a nu mai fi si modest, cu un ranjet impertinent gata sa-i mijeasca tot timpul pe fata, pregatit de fiecare data sa faca o declaratie razboinica, sa scoata sabia de cavaler al luminii si sa lupte in numele lui Dumnezeu, finantatorul Stelei si al Partidului Noua Generatia este un favorit al ziaristilor comozi. Bucurosi ca pot sa stea la un fursesc in biroul lui Becali si a doua zi sa se bata cu ziarul in piept pentru articolul de deschidere realizat in jurul unei singure fraze a finantatorului Stelei, acest tip de personaje reusesc sa faca din Gigi Becali ceea ce au facut, pastrand proportiile, evanghelistii din Iisus Hristos. Sigur ca aceasta comparatie are in sine o umbra de erezie la fel cum comportamentul deviant al numitului Gigi Becali, autoproclamat luptator al lui Dumnezeu de origine cvasidivina, are ceva patologic. Dar oare aparitia unui prooroc adevarat sau a unui sfant nu ar fi privita in aceste vremuri, in egala masura ca o nebunie si o incercare de mistificare? Cu siguranta ca da. In fond, Becali are cele mai multe sanse de a folosi acest discurs care, cu sprijinul jurnalistilor de birou, l-a facut atat de vizibil in ultimul timp.

Si a devenit vizibil fiindca e considerat spumos si a fost popularizat fiindca e apreciat, politic vorbind, inofensiv spre deosebire de Vadim care practica tot un tip de discurs crestino-nationalisto-danubian. Insa spre deosebire de Vadim, o mai buna vizibilitatea a actiunilor sale (costructia de case pentru sinistratii inundatiilor de anul trecut), l-au apropiat destul de mult in sondaje de liderul PRM si va continua sa se apropie si pe viitor daca actualul trend se prelungeste. Si are sanse sa se prelungeasca deoarece Gigi Becali vrea sa atinga un nou punct sensibil al romanilor (biserica) la modul practic (finalizarea lucrarilor de constructie a manastirii de la Maglavit).

La Maglavit, locul in care se spune ca Dumnezeu i-ar fi aparut unui localnic surdo-mut numit Petrache Lupul ce si-ar fi recapatat vorbirea si a devenit astfel ultimul sfant modern al Romaniei, a promis Becali ca „va construi o manastire” dupa victoria Stelei in fata lui Betis urmand modelul lui Stefan cel Mare. Cu cat ma gandesc mai bine cu atat ii inteleg mai exact discursul de o profunzime simpla, ca a idolului sau, Paulo Coelho. Cine, daca nu el, un cioban asemeni lui Petrache Lupu, poate sa continue constructia manastirii sistata din anii ’50?

 

 

 

Sunt, la fel ca majoritatea romanilor, suspicios. Ceva din felul nostru de a fi, din formula noastra genetica si educatia noastra sau poate doar din cauza ametelii provocate de obsedanta alternanta deal-vale, ne face sa fim suspiciosi. Cand cineva ne acorda prioritate ne intrebam de ce o face iar daca altcineva ne zambeste politicos ne zburlim la gandul ca suntem luati peste picior. Chiar si cand am fost invitati sa ne integram in Uniunea Europeana s-a umflat ranza in noi ca europenii astia au descoperit cu siguranta o mare comoara in tarisoara noastra de ne-au facut o astfel de invitatie asa ca pana la urma a iesit ca le-am face o mare favoare daca i-am da curs.

Suspiciunea e cu atat mai mare cu cat e vorba de straini. Fie ca vind sa ne cumpere tara (sic) sau doar sa ne-o umple de bune intentii si brosuri neo-protestante, strainii sunt priviti chioras ca unii care au interese ascunse sau, in cel mai bun caz, au nimerit aici din greseala.

Personal, imi manifest nationalista suspiciune, de fiecare data cand vine vorba de implementarea notiunilor occidentale la moda din comunicare, marketing sau politica si asta nu fiindca ar fi ele gresite ci mai degraba fiindca suntem oarecum gresiti noi. Provenite din tari unde totul se misca si functioneaza, de la societatea in sine, la mediul economic, politic si mediatic si aduse aici, unde societate e ametita si confuza, mediul economic subteran, cel politic corupt si duplicitar iar ONG-urile sunt, de cele mai multe ori, facaturi ale marilor corporatii sau paravane pentru inghitit sponsorizari bugetare, nu pot sa nu privesc aceste procese si teorii functionale cu un soi de indulgenta ca pe niste utilaje de sapat trimise sa lucreze la excavat mocirla. Asa se face ca vizita unui „guru al marketig’ului” cum este denumit Tom Peters (el insasi un produs al marketing-ului Occidental unde oamenii se vand la pachet cu ideiile lor), e asemanatoare cu vizita unui crestin in teritoriile ocupate, periculoasa si oarecum inutila. Fara a minimaliza calitatiile si greutatea lui Tom Peters a carui valoare intrinseca nu scade doar printr-o vizita in Romania cred ca lucrurile s-ar schimba daca acesta s-ar muta cateva luni aici. Imi vine in minte exemplul unui presedinte de companie multinationala (elvetian de origine germana) care, dupa un an de stat in Romania, trimitea in Marea Britanie la compania mama rapoarte fanteziste luate de la guvernul Nastase despre starea econimiei romanesti ba chiar le inflorea pe alocuri. Tot ce exista aici, pentru a functiona, trebuie sa fie putin corupt pe ici colo sau macar putin modificat, asa cum ar trebui sa ne adaptam ca sa putem respira o atmosfera extraterestra. Asa ar trebui sa fie si marketingul ca sa fie functional: nu inovatie, dezvoltare si promovare ca detergentii din vest ci dummping in vanzarea de soda amestecata cu parfum adusa din Turcia in pungi de plastic. Asta e marketing-ul adevarat!

Cat despre strategii, strategia e una singura si populara: coada. Locul in care cererea inghesuie oferta e singurul capabil sa atraga alti si alti consumatori. Daca unei babute i se face rau in fata unui magazin iar alta se opreste sa vada ce face, in citeva minute in spatele lor se va forma o coada care, in cele din urma, isterizata, le va impinge in timp ce le-ar urla in spate „sa se dea mai putin sa ajunga la toti”.

Din pacate, Tom Peters nu a vazut coada de la SIF Muntenia Constanta unde pensionari fara nici o legatura cu societatea de investitii s-au asezat la coada. Au auzit ca se dau bani.